Valer70apicultorDin: Halmeu-Satu Mare
Postari: 1833
|
|
Domnule Marius gj apic, jalnic nu sunt eu, jalnic este omul care atunci când nu are dreptate recurge la denaturarea Scripturii şi aşa îi amăgeşte pe neştiutori. Referirile dumneavoastră biblice nu susţin practicarea zecimii. Redau citatele pe care le răstălmăciţi. Nu ştiu dacă o faceţi pentru că aţi fost instruit în acest scop ori aţi fost amăgit la rândul dumneavoastră.
1-Geneza 14:20 denaturată de dumneavoastră nu sprijină zecimea „creştină” cu nimic. Da, Avram i-a dat Marelui preot Melhisedec zeciuială din prada de război. Aceasta nu dovedeşte nici că Avraam dădea permanent zeciuială din bunurile sale nici că trebuie să dăm şi noi zeciuială cuiva. Dealtfel urmaşii lui Avraam din Egipt nu dădeau nici o zeciuială, până la primirea Legii de către Moise. Vedeţi mai jos Iacov. Nu vă temeţi să susţineţi că mărunţii încasatori iliciţi ai zeciuielii sunt de talia lui Melhisedec, împărat al Salemului(şalom, salam-pace) şi PREOT AL Dumnezeului Celui Prea Înalt ? Ori moştenitori ai drepturilor lui? Nu afirm că nu trebuie să susţinem sau să facem opere de caritate. Susţin că Biblia nu justifică încasarea zeciuielii de la creştini.
2-Nici Geneza 28:22 pe care o denaturaţi nu vă susţine afirmaţia ba dimpotrivă. -Uleiul turnat pe piatră de Iacov era O JERTFĂ nu zecime. -Ba mai mult, neamul lui Iacov nu-i aducea până atunci lui Yahweh nici jertfe nici nu plătea zecime, cum spuneţi dumneavoastră, pentru că Iacov a promis că le va începe DE ATUNCI! Dacă va fi ajutat! -Mai rău chiar, Iacov credea ca şi egiptenii de altfel că zeii pot locui în pietre, care sunt casa lor(a numit locul Betel, casa Lui Dumnezeu, adică bet-casă, El-Yahweh la evrei, zeul suprem la fenicieni). Litolatria adică cinstirea pietrelor, nu a dispărut total, în India actuală preoţii spală coloana de piatră care-l reprezintă pe zeul Şiva(?) şi toarnă lapte pe ea iar fraţii noştri musulmani cinstesc piatra Kaaba despre care susţin că a căzut din Cer. De ce fraţi şi nu păgâni? Pentru că ei cred în Dumnezeul evreilor şi al nostru, dar altfel. -Nici Lea şi nici Rahela, soţiile lui Iacov nu se închinau lui Yahweh din moment ce în casa părintească aveau idoli pe care frumoasa şi iubita Rahela i-a furat la plecare. Iată dovezile. „Geneza 28:20 Iacov a făcut o juruinţă şi a zis: „DACĂ va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac, 21 şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, ATUNCI Domnul VA FI Dumnezeul meu; 22 PIATRA ACEASTA pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, VA FI CASA LUI DUMNEZU, şi ÎŢI VOI DA a zecea parte din tot ce-mi vei da.” Geneza 31:19 Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său” Geneza 31:34 Rahela luase idolii, îi pusese sub samarul cămilei şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n-a găsit nimic. 35 Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta; căci mi-a venit rânduiala femeilor.” A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii. A furat idolii ca să le slujească nu pentru valoarea lor, altfel cronicarul biblic ar fi menţionat aceasta. Nu i-a furat nici pentru a-l feri pe tatăl său de idolatrie pentru că nu i-a distrus, au trecut 3 zile până când tatăl Rahelei a aflat de fuga lor şi alte câteva până când i-a ajuns cu cei 400 de oameni înarmaţi ai săi iar idolii încă „trăiau bine-mersi deşi a avut la dispoziţie zilele în care i-ar fi putut distruge iar soţul viitor dătător de zeciuială nu s-ar fi împotrivit. În concluzie nu aţi adus dovezi în favoarea zeciuielii. Vă înşelaţi ori ne înşelaţi. -Conştiinţa le spune celor „care au mai citit câte ceva”, cum spuneţi dumneavoastră, că cei care încasează zeciuiala o fac împotriva prescripţiilor Biblice. La care „Casa Domnului”, să ducem zeciuiala, domnule Marius gj apic, pentru că sunt zeci dacă nu sute de secte şi de foste secte devenite culte şi fiecare susţine că la el este”Casa Domnului”! Care-s mincinoase?
Erau apostoli mincinoşi, agenţi ai Satanei, care-l predicau pe Hristos şi pe vremea lui Pavel. „2 Corinteni 11:13 Oamenii aceştia Sunt nişte APOSTOLI MINCINOŞI, nişte lucrători înşelători, CARE SE PREFAC în apostoli ai lui Hristos. 14 Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. 15 Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui SE PREFAC în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor”
Creştinii au fost preveniţi că înaintea sfârşitului vor apărea învăţături greşite. „Matei 24:24 Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi PROOROCI MINCINOŞI; vor face semne mari şi minuni, până acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar ŞI PE CEI ALEŞI.”
Deci criteriul după care îi putem cunoaşte pe amăgitori este că sunt MINCINOŞI. Să vedem dovezile minciunii lor.
-Noul Testament nu foloseşte nici măcar o singură dată cuvântul zeciuială cu referire la creştini pentru că nu o dădeau. Ca să se justifice şefii lacomi de bani ai neoprotestanţilor ne duc până la Melhisedec care a primit zeciuială din PRADA DE RĂZBOI a lui Avram dar nu au nici o dovadă din Noul ori Vechiul Testament că Avram a plătit regulat zeciuială! Chiar dacă ar fi plătit, în Noul Testament se menţionează că noi nu mai suntem sub Lege. Galateni 3:23 Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. 24 Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. 25 După ce a venit credinţa, nu mai Suntem sub îndrumătorul acesta. -Cuvântul zeciuială este folosit doar de 9 ori în Noul Testament şi totdeauna despre zeciuiala dată de evrei, nu de evreii creştinaţi sau de creştini, în Matei 23:23, Luca 11:42 şi 18:12, Evrei 7:2, 7:4, 7:5, 7:6, 7:8 şi 7:9. -Creştinii proveniţi dintre păgâni au dat zeciuială? Nu! Strămoşii noştri, care proveneau din păgânism, nu plăteau zeciuială pentru că dacă dădeau găseam măcar o referire la ea. Dar se adunau AJUTOARE pentru cei aflaţi în nevoie, de exemplu pentru Biserica din Ierusalim care sărăcise după ce membrii ei îşi vânduseră averile şi dăduseră banii apostolilor care i-au cheltuit pentru comunitatea creştină ori pentru văduve. Exemplu: „Fapte 11:29 Ucenicii au Hotărât să trimeată, fiecare după puterea lui, UN AJUTOR fraţilor, care locuiau în Iudea, 30 ceea ce au şi făcut; şi au trimis ACEST AJUTOR la presbiteri (Sau: bătrâni.) prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul. 1 Corinteni 16:1 cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. 2 În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu. 3 Şi când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici, ca să ducă darurile voastre la Ierusalim. 4 Dacă va face să mă duc şi eu, vor merge cu mine.” -Văduvele erau trecute pe lista văduvelor care erau ajutate de Biserică. „1 Timotei 5:9 O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat;”
Minciuna are picioare scurte. I le retează Noul testament în care: -cuvântul zeciuială ori zecime nu este folosit nici o dată cu referire la creştini. -cuvântul ajutoare este folosit de 7 ori în Noul Testament şi totdeauna se referă la ajutoarele adunate de bisericile dintre neamuri şi date Bisericii din Ierusalim. -cuvântul ajutor este folosit de 11 ori în Noul Testament şi de 2 ori se referă la ajutor adunat şi acordat de biserici din afara Israelului pentru ajutorarea celor din Ierusalim iar de două ori la ajutor acordat de Biserică văduvelor.
Nu am deschis topicul numai pentru dumneavoastră, cum afirmaţi, domnule Marius gj apic. L-am deschis mai ales pentru cei care au nevoie, spre a le arăta adevărul despre zecime. Dacă-l veţi accepta veţi constata că pentru mântuire nu este suficientă tactica fariseilor care erau de altfel singurii care aveau comportare morală pe atunci şi care respectau Legea. Mai trebuie ceva esenţial la care nu se ajunge prin deformarea adevărului din interese de zeciuială. Denaturare care va fi plătită cândva. Şi Biserica(ortodoxă-catolică a încasat zecimea sau nona dar a recunoscut că a greşit. Dacă ar recunoaşte şi cultele neoprotestante impostura zecimii „creştineşti” nu ar mai fi atât de atractive pentru iubitorii de ochiul-dracului şi nu s-ar isca scandaluri ca cel din Maramureş. Din păcate zecimea, respectarea mai cu stricteţe a normelor morale de către neoprotestanţi care îi dau afară pe cei pătaţi(Biserica unde să-i alunge? S-ar face şi mai răi.), îi păcăleşte pe neoprotestanţi să fie siguri de mântuirea lor, în timp ce pe ceilalţi, majoritari, îi consideră „din lume” care este condusă de cel rău. Şi în marea lor orbire nu văd că ei sunt mai vinovaţi decât cei din lume. Dar despre aceasta nu voi discuta pe forum, n-au decât să-şi pună întrebarea cine-i împinge la susţinerea zeciuielii pe care Biserica creştină de la începuturi nu au practicat-o niciodată, dovada fiind Noul Testament.Vă doresc tuturor să dea Dumnezeu să ne „revedem” sănătoşi la iarnă, după an apicol mai bun decât cei trecuţi! Valer Bodea
|
|