Filehost.ro - gazduire fisiere
APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL"
APICULTURA : Forum-ul STUPARITUL , este un forum de apicultura infiintat pentru uzul apicultorilor romani si apartine site-ului www.stuparitul.com
Nu sunteti logat.
Lista Forumurilor Pe Tematici
Nou pe simpatie:
simpacurly69 la Simpatie.ro
Femeie
24 ani
Bucuresti
cauta Barbat
35 - 70 ani
APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL"ReguliInregistrareLoginPoze
APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL" / HRANIREA ARTIFICIALA / Turta cu polen fortare sau sprijin?  
Autor
Mesaj Pagini:  1 2
#31
Dani Popovici
apicultor
Din: Timisoara
Postari: 753
Strict stiintific DA, ar trebui sa aiba rezerve egale de pastura - imposibil de monitorizat (majoritatea vad ca scapa din vedere pastura - nici nu se gandesc la ea, si ii inteleg - chiar nu se vede ca e capacita ca si mierea. Daramite sa mai poata sa tina cont de acest aspect toamna sau primavara devreme.)

Practic niciodata nu ai familii uniforme din punct de vedere al rezervelor de pastura. Nu cred ca e o paguba mare daca fac experimentele cu o conotatie mai mult practica, adica cu ce am si cu ce gasesc si in mod obisnuit an de an, nu doar in conditii ideale si de neintalnit in practica.
Ar fi interesant de vazut ce se intampla si la cele cu pastura, si la cele fara... si cred ca va fi vizibil.

drfredtiti, teoretic vad ca gandim la fel, dar ma mir ca omenii de pe forum n-au constatat mare lucru...


 
   
#32
MP
apicultor
Postari: 29
Iata cateva lucruri din ABC -ul Apicol:

                                         Durata vietii albinelor

Durata de viata a albinelor nascute in vara este de aproximativ 35 zile, epuizarea lor fiind strans legata si de productia cerii si a laptisorului de matca. Pe de alta parte, imbatranirea albinelor se datoreaza nu atat activitatii pe care o depun in stup, cat mai ales hranirii puietului. Cata vreme glandele faringiene nu s-au epuizat, albinele sunt inca viguroase. De aceea, albinele eclozionate dupa 15 septembrie si care nu au puiet de hranit, isi prelungesc viata pana in aprilie-mai, putand creste puiet in primavara. La albinele de iernare se acumuleaza in organism o rezerva de materii proteice care formeaza asa-zisul corp gras care inconjoara cavitatea pericardica, si captuseste partea interioara chitinoasa a corpului. Din aceasta rezerva, impreuna cu glucidele si mai ales cu glicogenul acumulat in tesutul gusii, intestinului si musculaturii, albinele doici isi extrag substantele proteice cu care alimenteaza glandele faringiene pentru secretarea laptisorului necesar la hranirea matcii si puietului. De aceea generatiile care se nasc din primavara si pana in toamna si care au de hranit mult puiet, pier dupa o perioada de cel mult 32-35 de zile.

                                 Sistemul glandular

Sistemul glandular este un complex de glande a caror dozare este coordonata de sistemul nervos vegetativ, secretiile albinelor fiind de 3 feluri:
1.    laptisor (in stadiul de doica);
2.    invertaza (in stadiul de culegatoare);
3.    catalaza (enzima ce foloseste oxigenul din trahee transformand o parte din miere in acid gluconic (creand aciditatea necesara conservarii mierii in lupta cu bacteriile).
Glandele mandibulare sunt folosite la prelucrarea si imbunatatirea nectarului. Glandele din gusa au rolul de a transforma zaharoza in zahar invertit sub actiunea glandelor faringiene. Glandele salivare toracice au rolul de a produce saliva atat de necesara in procesul de digestie a pasturii, a zaharurilor cristalizate. Glandele faringiene extrag din corpul albinei apa necesara secretiilor ceea ce ar dezhidrata-o daca albina nu si-ar acoperi nevoia, cu apa din afara. De aceea in timpul cresterii puietului consumul de apa este mare. Glandele faringiene sunt foarte sensibile la modificarile exterioare ca:
•    temperatura;
•    cules;
•    cantitatea si calitatea hranei etc.
Secretia glandelor faringiene are loc pana in a 15-20-a zi a vietii albinelor, dar poate fi prelungita si amplificata daca apicultorul intervine cu substante proteice si vitamine.
Glandele rectale secreta catalaza, enzima ce descompune glucoza ce se mai afla in reziduurile intestinale, transformand-o cu ajutorul oxigenului din traheole in acid gluconic. Catalaza descompune peroxidul de hidrogen aflat in intestin (care altfel ar intoxica albina), in apa si oxigen, amandoua folositoare in aceasta stare. Cu cat glandele rectale vor produce mai multa catalaza, cu atat iernarea va decurge in conditii mai bune. Secretia de catalaza din intestinul gros isi pierde puterea de franare a proceselor de fermentatie, atunci cand albinele sunt hranite cu miere de mana, al carei continut bogat in saruri minerale franeaza actiunea catalazei consecinta directa fiind aparitia diareei.
Glandele din intestinul subtire disociaza albumina si grasimile consumate de albine, tot ce prisoseste fiind depozitat sub forma organica proteica alcatuind corpul gras, pe seama caruia albinele cresc chiar si iarna puiet, in lipsa polenului. Descompunerea si consumul corpului gras (in lipsa proviziilor de pastura) uzeaza insa albina, ii scurteaza viata si o expune atacului nosemozei.
Glandele cerifere se dezvolta in ziua a 10 de dezvoltare a albinei si sunt alcatuite din 4 perechi de buzunarase, situate sub inelul al 3-lea si al 6-lea abdominal, prin care ies solzisorii de ceara fabricati de albinele cerese atunci cand apar conditii optime (multa albina tanara, temperatura ridicata, cules bogat de nectar si polen, regine tinere). Cand e frig albinele nu pot produce ceara. La o temperatura de peste 20 grade Celsius glandele cerifere se activeaza doar atunci cand exista o nevoie stringenta si cand au la indemana o mare cantitate de hrana. Pana acolo merg cu economia in aceasta privinta incat primavara, pentru capacirea puietului, folosesc ceara roasa de pe marginea celulelor fagurilor marginasi. Temperatura optima pentru claditul fagurilor este intre +36 si +42 grade Celsius. Atunci cand in cuib exista albine tinere, miere si pastura din belsug albinele pot cladi chiar si pe timpul iernii acolo unde este neaparata nevoie.
Glanda lui Nasanoff - situata intre ultimele doua inele abdominale - este o glanda care, dupa unii autori, are puterea de a emite unde electrice cu ajutorul carora albinele isi comunica de la distanta informatii legate de sursa culesului si bogatia nectarului, dupa altii, raspandeste o unduire specifica fiecarei colonii, albinele aceluiasi stup recunoscandu-se astfel intre ele.

                             Alimentatia proteica

Alimentatia proteica inceputa imediat dupa eclozionare prelungeste varsta indivizilor, pe cand cea administrata la 10 zile sau mai tarziu nu mai prezinta nici o influenta. Epuizarea mai grabnica sau mai tarzie a organismului albinelor se datoreaza mai ales activitatii de crestere a puietului. In cazul in care activitatea de crestere a puietului inceteaza pe timpul verii din diferite cauze, durata de viata a albinelor se mareste, acestea adaugandu-si o rezerva de materii proteice ce contribuie la formarea corpului gras. O importanta deosebita are nivelul alimentatiei cu proteine in cazul cresterii matcilor, insuficienta polenului sau a pasturii generand nasterea unor matci de proasta calitate. La indivizii care urmeaza sa intre in iarna, in corpul gras din abdomen se concentreaza importante rezerve de albumina, grasimi si glicogen, datorita carora acestia traiesc asa de mult, rezistand timpului rece. Inca din 1814 Huber a recunoscut ca prezenta polenului este o conditie esentiala pentru cresterea puietului in familiile de albine. De aceea, cercetatorii si apicultorii practicieni sfatuiescca pe timpul racirii vremii, mai ales primavara si toamna, sa se foloseasca hranirile stimulente cu polen amestecat cu sirop de zahar sau de miere, de cele mai multe ori familiile hranite astfel crescand de 2 ori mai mult puiet decat familiile martor. Albinele sunt capabile sa creasca puiet chiar si in lipsa polenului, dar doar timp de 2 saptamani si numai prin secatuirea rezervelor proprii ale organismului.
Polenul le este necesar albinelor lucratoare pentru dezvoltarea glandelor cerifere si pentru formarea fermentilor necesari pentru prelucrarea mierii, indivizii tineri care nu au primit polen din ziua eclozionarii ramanand cu glandele cerifere slab dezvoltate.
Lipsa hranei albuminoide in ratia familiei poate fi una din cauzele aparitiei bolilor parazitare si infectioase. Spre exemplu, nosema slabeste puternic albinele, care sufera un deficit de albumine. Polenul este necesar albinelor si iarna. Familiile iernate cu suficiente provizii de pastura cresc primavara mai mult puiet decat cele care ierneaza fara sau care primesc faguri cu pastura doar in ziua reviziei de primavara. Lipsa pasturii in cuib provoaca neliniste si albinele se uzeaza repede. Ghemul de albine, in cazul in care in cuib nu exista pastura, se desface mai devreme si in el se reduce concentratia de bioxid de carbon.

                                 Stomacul albinei

Stomacul sau intestinul mijlociu al albinei este locul unde se face digestia hranei trecute din gusa, in procesul digestiei intervenind secretiile glandulare si enzimele ce se regenereaza continuu. Aici albina isi acumuleaza o insemnatate cantitate de glicogen, ce se aduna si in peretii gusii, musculaturii si asa-zisul corp gras, facandu-si o rezerva de substante nutritive si energetice (pana la 2 mg) folosita in momentele de criza.
Glandele din intestinul subtire disociaza albuminele si grasimile, tot ce prisoseste fiind depozitat in cavitatea pericardica, sub chitina, constituind "corpul gras", unde sunt depozitate rezervele organice de proteina, grasimi si glicogen care vor asigura o viata mai lunga si o rezistenta mai mare la nosemoza.

                              Moartea puietului

Hranirea stimulenta, in ciuda faptului ca este unul din mijloacele de dezvoltare a cuibului (mai ales toamna), prezinta totusi o serie de neajunsuri, ce vor fi cu atat mai mari, cu cat timpul va fi mai neprielnic. Astfel, daca puietul se extinde pe o mare suprafata (mai ales primavara) si, pe neasteptate, vine un timp rece, o mare parte din puiet ramane fara acoperire, murind din cauza frigului. Puietul mort este generator de boala, aducand multe pierderi. De aceea, hranirile stimulente primavara timpuriu si toamna tarziu nu sunt indicate, iar puietul eclozionat in octombrie, in cea mai parte nu este viabil (albinele tinere neavand timp sa-si faca corpul gras sau zborul necesar de curatire).
O temperatura scazuta (sub 35 grade Celsius) duce la racirea si moartea puietului si este unul din factorii favorizanti ai aparitiei puietului varos si chiar ai locei. Subalimentarea proteica a puietului, pe de o parte, sau infestarea puternica cu varroa, pe de alta parte, sunt de asemenea factori favorizanti ce duc la moartea puietului si la aparitia bolilor in stupina.


 
   
#33
florin_florin
apicultor
Postari: 435
Salut .Domnule MP referitor la moartea puietului acum fac legatura intre loca aparuta la un prieten din ceea ce ati scris. Daca este specificat scrieti si ce loca apare este foarte important .Unde ati gasit articolul .

 
   
#34
proapis13
apicultor
Din: Turnu-Severin
Postari: 2834
Multumim P M
Pertinente si la subiect informatiile tale ; de tinut minte.
In 02- martie am bagat cate o turta de 250 g cu polen si
cate o turta de zahar pudra cu miere si protofil facut in casa
dupa o reteta ,,furata'' dupa ureche si imbunatatita dupa
alte retete postate pe forum.
Multumesc mai ales D-lui Dragos 2006 pt deschidere.
Pt turta cu polen am folosit;25/100-polen +75/100 zahar
pudra+miere poliflora pt omogenizare
pt protofil am ales 12 plante 5 g din fiecare/1l alcool dublu
rafinat 97grade puse la macerat 14 zile+100g ser fiziologic
per litru in loc de apa distilata
Din gresala am pus protofil si in compozitia turtei cu polen
Azi am verificat si luasera tot
Urmatoarea transa de turte cu polen si fara vineri dar cu ceai
fara protofil si comentariile sambata la targ la Faget  

PS  de 2 ori 12 plante 5g din fiecare/1l alcooldublu rafinat


_______________________________________
activitate la urdinish shi miere in cat

 
   
#35
MP
apicultor
Postari: 29
D-le Florin informatiile de mai sus sunt pe:
http://www.teoalbina.3x.ro/abc.htm


 
   
#36
Dani Popovici
apicultor
Din: Timisoara
Postari: 753

florin_florin a scris:

Salut .Domnule MP referitor la moartea puietului acum fac legatura intre loca aparuta la un prieten din ceea ce ati scris. Daca este specificat scrieti si ce loca apare este foarte important .Unde ati gasit articolul .


loca europeana ca poate aparea din diferite asociatii de bacterii ce se gasesc in mod obisnuit in stup. PAB e mai in masura sa dea detalii.


 
   
#37
Dani Popovici
apicultor
Din: Timisoara
Postari: 753
din 20 februarie (cand a inceput matca sa depuna oua multe) paana in 25-30 martie (la primul polen) vor fi cam 2 generatii bune de puiet - care cere proteine, nu gluma.

In perioada de pana cum, cu ghemul strans nu s-a pus problema de stimulare, ci de ASIGURAREA STRICTULUI NECESAR. Matca nu a depasit marginile ghemului ca sa fie pericol de racire.
Racirea vine daca dupa o perioada cu ghemul desfacut si cu abundenta de mancare vine un val de frig care determina formarea de ghem [ca] de iernare.

Am familii care au consumat 100% - cam jumate din ele.
Care mai au 20-30% din turta - cam 30-35 %
si familii care mai au 60-90 % din turta (cam 15% dintre ele).

Nu cred ca au fost nesimtite la stimulrare (si turta le-a stimulat doar pe unele, iar pe altele nu). Nu cred ca pa unele le-ar fi enervat turta si de suparare au consumat-o iar pe altele nu le-a infuriat.

Cred ca cele care au consumat chiar au avut nevoie de proteine, iar cele care nu au consumat n-au avut nevoie. Ele stiu cat le trebuie, nu baga in ele peste putere (doar sa gaseasca in stup ce le trebuie)

... Asta e parerea mea acum. Experimentele vor intari sau vor darama ce cred.

Cred ca rasa Carnica e cea mai zgarcita si mai rezistenta la foame, iar rasele "de carne" ca Ligusica sunt cele mai sensibile la foame si productive la capitolul "laptisor".


 
   
#38
florin_florin
apicultor
Postari: 435
Salut . Si eu obserb ca nu consuma repede turta proteica . Cel m-ai repede consuma apifonda .

 
   
#39
Dani Popovici
apicultor
Din: Timisoara
Postari: 753

florin_florin a scris:

Salut . Si eu obserb ca nu consuma repede turta proteica . Cel m-ai repede consuma apifonda .


nu neaparat o consuma, o transporta in faguri si o fac "miere"


 
   
#40
FlorinI
apicultor
Din: BRAILA
Postari: 283

florin_florin a scris:

Salut . Si eu obserb ca nu consuma repede turta proteica . Cel m-ai repede consuma apifonda .


super corecta informatia cu apifonda
la mine in 3 zile papat cca 300g

o fi asa buna?
le lipseste hrana?

samabata si duminica la mine se anunta 12-15 grade
abia astept sa bag nasul in celule


_______________________________________
SANATATE, MIERE, BINE SI CAT MAI MULTE ALBINE!

"Putin, e mult mai mult, decat deloc" - Ionascism

 
   
#41
FlorinI
apicultor
Din: BRAILA
Postari: 283

adi hodis a scris:

Dani Popovici, Pupe, si alti colegi, dar Dieta Tucson va surade ???
Cica americanii au obtinut triplu puiet  cu acea dieta.
Asa ca poate voi va inselati si bajbaiti in trecut 
Mai fratilor, eu de cand am citit aia ... gata cu bajbaiala, trecu-i la prezent, foarte hotarat spre viitor ... si cum inca, nu am croit scandurile pt. stupi MER, numa' bine fac viraju' catre Stupul Viitorului.
Nea Janese, matale gata-si si MER-ul acela, lazile ???
Daca nu le-ai croit, vireaza si matale ca vazu-si bine ca, aia care au facut Stupul Viitorului, n-aveau inca matci cu ponta dubla ... da' n-a fost bai ca-l facura ... numa' bine gasira americanii dieta cu rezultat TRIPLU de puiet   
Acu dau lovitura si rup pisica ... da' oare cum fac cu pastoralu ca de la dublu la triplu ... rezista oare lisa ???
Ce zici nene Pupe ???     



poti sa ma lamuresti ce e cu tucsonul ala?
au facut cei de la Hyundai diete?
poate au facut americanii asa ceva...

dar ce  vrea sa faca boc ati auzit?
cica o sa scoata legea pensiilor si se va mari varsta de pensionare , inclusiv la albine, si o sa le interzica sa moara la 35 zile ci doar dupa 210 sile (7 luni),

iar japonezii, in urma vizitei presedintelui basescu, se vor apuca de produs minifaruri, cu acumulatori fotovoltaici, ca albina sa poata lucra si schimbul trei


eu sunt de acord sa inbunatatim ce se poate, viitorul vine peste noi, dar sa nu fortam limitele mamei natura


_______________________________________
SANATATE, MIERE, BINE SI CAT MAI MULTE ALBINE!

"Putin, e mult mai mult, decat deloc" - Ionascism

 
   
#42
FlorinI
apicultor
Din: BRAILA
Postari: 283
eu nu am de unde rezervele de pastura, care se tot vorbeste
aici unii zic de turte proteice, altii de sirop
credeti ca merita incercat sirop proteic?
in ce conditii??

sirop 1:1

am lapte praf degresat. stiti ce cantitate trebuie pus de ex la 1 l sirop?
se pune cand siropul e rece?
a mai folosit cineva?


pe aicea s-a vorbit de faina de soia degresata
daca am cu procent de lipide de 6%, in loc de 2% are ceva?
sa incerc sau... nu?
sa pun faina de soia in sirop?

sau sa fac un amestec faina soia si lapte praf sa il expun asa ca mai sus in cutie, in curte?
conteaza raportul?


_______________________________________
SANATATE, MIERE, BINE SI CAT MAI MULTE ALBINE!

"Putin, e mult mai mult, decat deloc" - Ionascism

 
   
#43
florin_florin
apicultor
Postari: 435
Salut .Cineva spunea de ou crud in sirop in loc de lapte praf degresat. A folosit cineva reteta .

 
   
#44
FlorinI
apicultor
Din: BRAILA
Postari: 283
am facut un amalgam de proteice

4 linguri polen de anul trecut, dat prin rasnita de cafea,
2 linguri de zahar, prin aceiasi rasnita,
2 linguri faina din srot de soia degresata, de asemenea rasnita,
2 linfiri de lapte ptraf degresat,
1 galbenus de ou, fiert tare si zdobit

am pus sambata, in prima faza pe scaune, in niste farfurioare, pe batista...
si ...NIMIC


dezamagit, la plecare, am pus toata cantitatea intr-o alta cutie langa adapatoare

duminica....
cantitatea a fost injumatatita



_______________________________________
SANATATE, MIERE, BINE SI CAT MAI MULTE ALBINE!

"Putin, e mult mai mult, decat deloc" - Ionascism

 
   
#45
MP
apicultor
Postari: 29
Dani Popovici a scris:

din 20 februarie (cand a inceput matca sa depuna oua multe) paana in 25-30 martie (la primul polen) vor fi cam 2 generatii bune de puiet - care cere proteine, nu gluma.


Sunt tare curios sa văd cateva poze cu interiorul stupilor ( puiet, albina tânără ).


 
   
#46
FlorinI
apicultor
Din: BRAILA
Postari: 283

MP a scris:

Dani Popovici a scris:

din 20 februarie (cand a inceput matca sa depuna oua multe) paana in 25-30 martie (la primul polen) vor fi cam 2 generatii bune de puiet - care cere proteine, nu gluma.


Sunt tare curios sa văd cateva poze cu interiorul stupilor ( puiet, albina tânără ).



http://stuparitul.3xforum.ro/post/6003/ ... niciodata/
in pag 2


_______________________________________
SANATATE, MIERE, BINE SI CAT MAI MULTE ALBINE!

"Putin, e mult mai mult, decat deloc" - Ionascism

 
   
#47
MP
apicultor
Postari: 29
d-le Florin1 cer scuze ...nu m-am referit la stupii d-voastra, ci a d-lui Dani Popovici care spunea ca in jurul datei de 25-30 martie trebuie sa fie plini de albina tanara("doua generatii bune de puiet".

 
   
#48
a_costy
apicultor
Din: MOTRU
Postari: 30
Salut!
Anul asta le-am bagat si eu albinelor Apifonda si turte proteice din apiinvert si feed bee 1:1.
Din punctul meu de vedere n-au dat nici un rezultat.
Cea mai buna solutie ramane tot pastrarea ramelor cu miere dupa diafragma.


 
   
#49
proapis13
apicultor
Din: Turnu-Severin
Postari: 2834
Azi am stimulat ultima data cu turte proteice
pe la pranz am avut placuta surpriza sa inceapa
sa aduca polen ;dar polen fratie ca m-am speriat
parca inflorisera toate florile odata  


_______________________________________
activitate la urdinish shi miere in cat

 
   
Pagini:  1 2  
Mergi la