Iata cateva lucruri din ABC -ul Apicol:
Durata vietii albinelor
Durata de viata a albinelor nascute in vara este de aproximativ 35 zile, epuizarea lor fiind strans legata si de productia cerii si a laptisorului de matca. Pe de alta parte, imbatranirea albinelor se datoreaza nu atat activitatii pe care o depun in stup, cat mai ales hranirii puietului. Cata vreme glandele faringiene nu s-au epuizat, albinele sunt inca viguroase. De aceea, albinele eclozionate dupa 15 septembrie si care nu au puiet de hranit, isi prelungesc viata pana in aprilie-mai, putand creste puiet in primavara. La albinele de iernare se acumuleaza in organism o rezerva de materii proteice care formeaza asa-zisul corp gras care inconjoara cavitatea pericardica, si captuseste partea interioara chitinoasa a corpului. Din aceasta rezerva, impreuna cu glucidele si mai ales cu glicogenul acumulat in tesutul gusii, intestinului si musculaturii, albinele doici isi extrag substantele proteice cu care alimenteaza glandele faringiene pentru secretarea laptisorului necesar la hranirea matcii si puietului. De aceea generatiile care se nasc din primavara si pana in toamna si care au de hranit mult puiet, pier dupa o perioada de cel mult 32-35 de zile.
Sistemul glandular
Sistemul glandular este un complex de glande a caror dozare este coordonata de sistemul nervos vegetativ, secretiile albinelor fiind de 3 feluri:
1. laptisor (in stadiul de doica);
2. invertaza (in stadiul de culegatoare);
3. catalaza (enzima ce foloseste oxigenul din trahee transformand o parte din miere in acid gluconic (creand aciditatea necesara conservarii mierii in lupta cu bacteriile).
Glandele mandibulare sunt folosite la prelucrarea si imbunatatirea nectarului. Glandele din gusa au rolul de a transforma zaharoza in zahar invertit sub actiunea glandelor faringiene. Glandele salivare toracice au rolul de a produce saliva atat de necesara in procesul de digestie a pasturii, a zaharurilor cristalizate. Glandele faringiene extrag din corpul albinei apa necesara secretiilor ceea ce ar dezhidrata-o daca albina nu si-ar acoperi nevoia, cu apa din afara. De aceea in timpul cresterii puietului consumul de apa este mare. Glandele faringiene sunt foarte sensibile la modificarile exterioare ca:
• temperatura;
• cules;
• cantitatea si calitatea hranei etc.
Secretia glandelor faringiene are loc pana in a 15-20-a zi a vietii albinelor, dar poate fi prelungita si amplificata daca apicultorul intervine cu substante proteice si vitamine.
Glandele rectale secreta catalaza, enzima ce descompune glucoza ce se mai afla in reziduurile intestinale, transformand-o cu ajutorul oxigenului din traheole in acid gluconic. Catalaza descompune peroxidul de hidrogen aflat in intestin (care altfel ar intoxica albina), in apa si oxigen, amandoua folositoare in aceasta stare. Cu cat glandele rectale vor produce mai multa catalaza, cu atat iernarea va decurge in conditii mai bune. Secretia de catalaza din intestinul gros isi pierde puterea de franare a proceselor de fermentatie, atunci cand albinele sunt hranite cu miere de mana, al carei continut bogat in saruri minerale franeaza actiunea catalazei consecinta directa fiind aparitia diareei.
Glandele din intestinul subtire disociaza albumina si grasimile consumate de albine, tot ce prisoseste fiind depozitat sub forma organica proteica alcatuind corpul gras, pe seama caruia albinele cresc chiar si iarna puiet, in lipsa polenului. Descompunerea si consumul corpului gras (in lipsa proviziilor de pastura) uzeaza insa albina, ii scurteaza viata si o expune atacului nosemozei.
Glandele cerifere se dezvolta in ziua a 10 de dezvoltare a albinei si sunt alcatuite din 4 perechi de buzunarase, situate sub inelul al 3-lea si al 6-lea abdominal, prin care ies solzisorii de ceara fabricati de albinele cerese atunci cand apar conditii optime (multa albina tanara, temperatura ridicata, cules bogat de nectar si polen, regine tinere). Cand e frig albinele nu pot produce ceara. La o temperatura de peste 20 grade Celsius glandele cerifere se activeaza doar atunci cand exista o nevoie stringenta si cand au la indemana o mare cantitate de hrana. Pana acolo merg cu economia in aceasta privinta incat primavara, pentru capacirea puietului, folosesc ceara roasa de pe marginea celulelor fagurilor marginasi. Temperatura optima pentru claditul fagurilor este intre +36 si +42 grade Celsius. Atunci cand in cuib exista albine tinere, miere si pastura din belsug albinele pot cladi chiar si pe timpul iernii acolo unde este neaparata nevoie.
Glanda lui Nasanoff - situata intre ultimele doua inele abdominale - este o glanda care, dupa unii autori, are puterea de a emite unde electrice cu ajutorul carora albinele isi comunica de la distanta informatii legate de sursa culesului si bogatia nectarului, dupa altii, raspandeste o unduire specifica fiecarei colonii, albinele aceluiasi stup recunoscandu-se astfel intre ele.
Alimentatia proteica
Alimentatia proteica inceputa imediat dupa eclozionare prelungeste varsta indivizilor, pe cand cea administrata la 10 zile sau mai tarziu nu mai prezinta nici o influenta. Epuizarea mai grabnica sau mai tarzie a organismului albinelor se datoreaza mai ales activitatii de crestere a puietului. In cazul in care activitatea de crestere a puietului inceteaza pe timpul verii din diferite cauze, durata de viata a albinelor se mareste, acestea adaugandu-si o rezerva de materii proteice ce contribuie la formarea corpului gras. O importanta deosebita are nivelul alimentatiei cu proteine in cazul cresterii matcilor, insuficienta polenului sau a pasturii generand nasterea unor matci de proasta calitate. La indivizii care urmeaza sa intre in iarna, in corpul gras din abdomen se concentreaza importante rezerve de albumina, grasimi si glicogen, datorita carora acestia traiesc asa de mult, rezistand timpului rece. Inca din 1814 Huber a recunoscut ca prezenta polenului este o conditie esentiala pentru cresterea puietului in familiile de albine. De aceea, cercetatorii si apicultorii practicieni sfatuiescca pe timpul racirii vremii, mai ales primavara si toamna, sa se foloseasca hranirile stimulente cu polen amestecat cu sirop de zahar sau de miere, de cele mai multe ori familiile hranite astfel crescand de 2 ori mai mult puiet decat familiile martor. Albinele sunt capabile sa creasca puiet chiar si in lipsa polenului, dar doar timp de 2 saptamani si numai prin secatuirea rezervelor proprii ale organismului.
Polenul le este necesar albinelor lucratoare pentru dezvoltarea glandelor cerifere si pentru formarea fermentilor necesari pentru prelucrarea mierii, indivizii tineri care nu au primit polen din ziua eclozionarii ramanand cu glandele cerifere slab dezvoltate.
Lipsa hranei albuminoide in ratia familiei poate fi una din cauzele aparitiei bolilor parazitare si infectioase. Spre exemplu, nosema slabeste puternic albinele, care sufera un deficit de albumine. Polenul este necesar albinelor si iarna. Familiile iernate cu suficiente provizii de pastura cresc primavara mai mult puiet decat cele care ierneaza fara sau care primesc faguri cu pastura doar in ziua reviziei de primavara. Lipsa pasturii in cuib provoaca neliniste si albinele se uzeaza repede. Ghemul de albine, in cazul in care in cuib nu exista pastura, se desface mai devreme si in el se reduce concentratia de bioxid de carbon.
Stomacul albinei
Stomacul sau intestinul mijlociu al albinei este locul unde se face digestia hranei trecute din gusa, in procesul digestiei intervenind secretiile glandulare si enzimele ce se regenereaza continuu. Aici albina isi acumuleaza o insemnatate cantitate de glicogen, ce se aduna si in peretii gusii, musculaturii si asa-zisul corp gras, facandu-si o rezerva de substante nutritive si energetice (pana la 2 mg) folosita in momentele de criza.
Glandele din intestinul subtire disociaza albuminele si grasimile, tot ce prisoseste fiind depozitat in cavitatea pericardica, sub chitina, constituind "corpul gras", unde sunt depozitate rezervele organice de proteina, grasimi si glicogen care vor asigura o viata mai lunga si o rezistenta mai mare la nosemoza.
Moartea puietului
Hranirea stimulenta, in ciuda faptului ca este unul din mijloacele de dezvoltare a cuibului (mai ales toamna), prezinta totusi o serie de neajunsuri, ce vor fi cu atat mai mari, cu cat timpul va fi mai neprielnic. Astfel, daca puietul se extinde pe o mare suprafata (mai ales primavara) si, pe neasteptate, vine un timp rece, o mare parte din puiet ramane fara acoperire, murind din cauza frigului. Puietul mort este generator de boala, aducand multe pierderi. De aceea, hranirile stimulente primavara timpuriu si toamna tarziu nu sunt indicate, iar puietul eclozionat in octombrie, in cea mai parte nu este viabil (albinele tinere neavand timp sa-si faca corpul gras sau zborul necesar de curatire).
O temperatura scazuta (sub 35 grade Celsius) duce la racirea si moartea puietului si este unul din factorii favorizanti ai aparitiei puietului varos si chiar ai locei. Subalimentarea proteica a puietului, pe de o parte, sau infestarea puternica cu varroa, pe de alta parte, sunt de asemenea factori favorizanti ce duc la moartea puietului si la aparitia bolilor in stupina.
|
.