Ion Marian
apicultor
 Din: MEDGIDIA
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 386
|
|
toamnă, etc.
Hrişca este o plantă care deşi nu face parte din familia gramineelor, este considerată din punct de vedere fitotehnic ca o cereală, deoarece fructul ei se foloseşte în alimentaţia de bază a oamenilor. În ţara noastră este cultivată mai mult în nordul Moldovei; este o plantă anuală. S-a constatat că 1 ha de hrişcă poate să dea, când este bine cultivat, până la 50-60 kg miere. Înflorirea se face treptat, durând aproape o lună, ceea ce este foarte important pentru agricultură.
Hrişca înfloreşte în iulie-august; urmează imediat după înflorirea muştarului şi teiului. În prima jumătate a înfloririi se desfac majoritatea florilor, de aceea la practicarea stupăritului pastoral la culturile de hrişcă, stupii trebuie să fie aduşi cât mai devreme pentru a nu se pierde această perioadă. Hrişcă are o vegetaţie scurtă şi deci poate fi cultivată eşalonat, începând din luna aprilie-mai, după prăşire, după leguminoase şi după cereale păioase.
Pentru polenizarea culturii de hrişcă sunt necesare 2-3 familii de albine la hectar.
Mierea de hrişcă este de culoare galbenă-închis, roşiatică până la brună-închis, are un gust specific şi o aromă extrem de plăcută; conţinutul de apă este ceva mai mare decât la celelalte sorturi de miere. Nu se solidifică şi formează o masă ca o frişca sau aluat.
Trifoiul roşu şi trifoiul incarnat. Trifoiul încarnat se dezvoltă mai repede şi după strângerea nutreţului se pot semăna în acelaşi an, plante târzii ca porumbul, tutunul, cartofii etc., dând posibilitatea să se obţină în 2 ani consecutivi trei recolte.
Producţia de sămânţă la a doua înflorire este mai mare decât a primei, deoarece şi zborul bondarilor şi albinelor este mai frecvent în timpul celei de a doua înfloriri. După observaţiile făcute, cei mai buni polenizatori sunt bondarii. Producţia de nectar este de cea. 260 kg la ha (130 kg zahăr), însă albinele culeg numai o cantitate mică de nectar din cauză că glandele nectarifere sunt aşezate în floare, la o adâncime mare.
După unele calcule, cantitatea de nectar culeasă de către albine de pe trifoiul roşu, transformată în miere, reprezintă cel mult 6 kg/ha. În afară de nectar, albinele adună şi polen. Aşadar, albinele cercetează florile de trifoi, fiind ademenite de licoarea nectarului, dar este posibil să fie atrase în mai mare măsură şi de rezervele lui de polen.
Lucerna
este importantă pentru apicultură prin aceea că în timpul înfloririi (iunie-iulie), albinele culeg de pe florile ei nectar şi polen.
Înfloritul merge treptat începând cu florile de jos şi durează 10-14 zile. Primele flori se deschid aproximativ la ora 8 dimineaţa. între orele 9 şi 11 se deschide un număr mare de flori. După orele 15, florile nu se mai deschid. De la 1 ha de lucerna se obţin 25 kg miere.
Sparceta caucaziană(Onobrychis iberica L) este o plantă furajeră perenă, ce înfloreşte în luna iunie. Recoltarea se face când plantele sunt în plină floare. După coasă, dacă nu lăstăreşte suficient pentru a se cosi a doua oară, serveşte ca păşune (mai ales pentru regiunile secetoase). Producţia de fân este de 2 000-4 000 kg la hectar. Sămânţa prezintă un aspect ceros şi se ia de la prima floare, cosindu-se atunci când majoritatea păstăilor sunt bune. Producţia de păstăi variază între 400 şi 100 kg/ha, la care se adaugă 2000-3 000 kg/ha paie.
Fiind o bună plantă meliferă, semincerele de sparcetă pot fi cultivate pe loturi speciale în apropierea stupinelor. Pentru asigurarea unei cât mai bune polenizări sunt necesare pentru fiecare hectar de sparcetă câte 4 familii de albine. În primul an floarea de sparcetă produce puţin nectar (timp de 24 ore din momentul înfloririi), cu o cantitate medie de 0,48 mg nectar şi cu un conţinut de 30-45% zahăr. În anul al doilea înflorirea începe la 54-74 zile de la pornirea vegetaţiei şi durează 12-25 zile. La multe soiuri de sparcetă, înflorirea se face în mod eşalonat, mai întâi se deschid inflorescenţele lăstarului principal începând de la bază, apoi restul inflorescenţelor. În afară de nutreţ valoros de la sparcetă se pot obţine şi producţii apreciabile de miere (90-120 kg/ha), în a doua jumătate a lunii mai, când în flora spontană sunt puţine plante melifere înflorite. Pe de altă parte, datorită secreţiei abundente de nectar, sparceta este bine cercetată de albine, în special în orele de dimineaţă şi seara, asigurându-se prin aceasta şi o producţie ridicată de seminţe.
Seradela este o plantă erbacee anuală, puţin cunoscută la noi. Se întrebuinţează ca nutreţ verde şi păşune. Este o plantă meliferă bună, mai ales semincerele. Înfloreşte din iunie până în septembrie, oferind albinelor un cules tardiv de vară şi începutul toamnei.
Măzărichea (Vicia) este o plantă anuală. Din punct de vedere melifer, cu toate că producţia de nectar este mare, din cauza florilor prea adânci, albinele ajung cu greu la această sursă; acest neajuns se înlătură de către bondari, care rod floarea în partea inferioară şi înlesnesc astfel accesul albinelor culegătoare. Înfloreşte în iunie-iulie.
Borceagul de toamnă dă cules de nectar destul de bogat.
Bobuşorul face parte din grupa plantelor bune melifere şi oferă albinelor în timpul înfloririi din iunie-iulie o cantitate destul de însemnată de nectar. Înfloritul durează circa 2-3 săptămâni, iar producţia de nectar depinde mult de condiţiile climaterice în timpul înfloritului şi dezvoltării plantei, şi de sol. Aşa se explică de ce în unii ani albinele culeg mult nectar, iar în alţi ani (secetoşi) nici nu-l cercetează.
Ghizdeiul este o plantă perenă. Pentru apicultură ghizdeiul prezintă o importanţă destul de mare, deoarece înfloreşte din a doua jumătate a lunii mai şi până în septembrie. Se polenizează încrucişat, de predilecţie de către albine şi bondari. Producţia de miere este de cea. 20 kg la hectar. În amestecuri de trifoi şi timoftică, serveşte ca plantă de ademenire a albinelor în vederea polenizării acestor culturi.
În afară de aceste principale plante perene şi anuale de nutreţ, care au şi o importanţă deosebită în apicultură, mai există o mulţime de varietăţi de: lucerna, ca lucerna galbenă, corcită, trifoiul alb corcit (hibrid), măzărichea ungurească, mazăre furajeră, sparceta caucaziană, măzărichea rusească, care înfloresc din iunie până în septembrie şi oferă albinelor cantităţi însemnate de nectar şi polen pe o perioadă îndelungată, de la care se pot realiza câteodată culesuri bune de întreţinere şi miere-marfă, dacă familiile sunt puternice, în plină activitate şi stupinele sunt amplasate judicios în apropierea acestor culturi.
Floarea-soarelui este cea mai importantă plantă uleioasă şi una din cele mai importante plante melifere din ţara noastră.
În regiunile de câmpie formează culesul principal de vară. Primele se deschid florile marginale, în capitule, ultimele fiind cele din mijloc. Înflorirea merge prin cercuri concentrice de la periferie spre centrul inflorescenţei. Durata înfloririi unei singure flori este de 2 zile. În acelaşi timp înfloresc 3-4 cercuri de flori, astfel că trec 6-10 zile până ce se vor deschide toate florile unui capitul. Pe un lan, durata înfloririi se prelungeşte 20-30 zile, char mai mult. Un capitul este compus din cca. 750-1 600 şi mai multe flori. Florile oferă albinelor nectar şi polen de culoare galbenă. Producţia de nectar este foarte variată şi depinde mult de condiţiile climaterice, sol, varietate, agrotehnică, selecţie şi alţi factori. Sunt ani când albinele nu se apropie de culturile de floarea-soarelui. Timpul ploios în perioada înfloririi spală nectarul şi diluează mult concentraţia de zahăr, iar seceta sporeşte concentraţia nectarului, care devine lipicios şi neacceptabil pentru albine.
Cercetările făcute în ţara noastră au arătat că producţia de miere la hectar este de 56,7 kg. Mierea are culoare galbenă-deschis şi cristalizează foarte repede. Polenizată, cu ajutorul albinelor, floarea-soarelui dă un spor de peste 30% la producţia de seminţe.
Rapiţa de toamnă înfloreşte în aprilie-mai şi ţine cea. 45 zile, iar cea de primăvară cu 14-20 zile mai târziu. Prin aceasta contribuie la dezvoltarea timpurie a familiilor de albine şi de aceea se recomandă cultivarea ei în regiunile sărace în culesuri timpurii. Producţia de miere se evaluează la 200-240 kg/ha. Mierea este de culoare aproape albă, uneori galbenă intens, aromă asemănătoare cu parfumul florilor de rapiţă, are gust iute datorită uleiurilor volatile pe cale le conţine, dar care cu timpul se evaporă. Se zahariseşte foarte repede, chiar în faguri, şi de aceea nu trebuie folosită ca hrană pentru iernat.
Rapiţa de primăvară oferă albinelor, de asemenea, nectar şi polen. În cultură dublă, datorită înfloririi târzii, (în august şi chiar septembrie) este considerată o plantă meliferă deosebit de importantă pentru culesurile tardive de la sfârşitul verii şi începutul toamnei.
Muştarul alb este considerat ca una din cele mai importante plante melifere. Cantitatea de nectar produsă de o floare oscilează de la 0,17 la 0,4 mg. Nectarul conţine până la 18% zahăr. Înfloritul se face astfel: de la deschiderea primelor flori galbene până la ofilirea lor trec 3 zile, iar până la căderea lor 4 zile. Deschiderea florilor începe între orele 6-7 dimineaţa. Peste puţin timp grăucioarele de polen se scutură din sacii polinici şi spre orele 8 dimineaţa se îngrămădesc la exterior în cantitate mare. Florile izolate care s-au închis seara, a doua zi în jurul orelor 9 dimineaţa se deschid din nou. În fiecare inflorescenţă, înflorirea merge de jos în sus. După determinările făcute în ţara noastră, s-a constatat că înfloreşte în lunile iunie-iulie, iar durata înfloririi este de 20-30 zile. Albinele sunt ademenite de mărimea, aroma şi coloritul florilor. Producţia de miere se evaluează la 40-50 kg la hectar. Având o vegetaţie scurtă, poate fi semănat eşalonat şi în amestec cu alte culturi, în special în regiunile lipsite de cules de primăvară. De asemenea, poate fi folosit cu succes în culturile ce se cosesc şi se lasă să otăvească, înflorirea repetându-se de câteva ori. Se recomandă semănarea muştarului pe loturile apicole în cultură pură sau în amestec cu mazăre, porumb, floarea-soarelui etc.
Coriandrul este o plantă erbacee, anuală, caracteristică regiunilor calde. Înflorirea începe din luna iunie până în luna august, în funcţie de epoca de semănat şi de sol. Producţia medie de miere când condiţiile sunt prielnice, poate ajunge la 200-500 kg/ha. În literatura de specialitate se citează faptul că producţia zilnică medie de miere obţinută este de 3-5 kg de familie, depăşind cu mult chiar producţia de miere de la culturile de floarea-soarelui. Pe de altă parte, prin polenizarea suplimentară cu ajutorul albinelor se realizează un spor de 33% în producţia de seminţe. Mierea are un gust şi miros caracteristic. Sunt cazuri când albinele nu cercetează florile de coriandru şi atunci se recomandă aplicarea dresajului. După determinările făcute în ţara noastră, durata înfloririi este de 26-35 de zile, iar producţia de miere este în medie de 33.6 kg/ha.
Tutunul. În perioada de înflorire care durează cca. 3 luni (iulie, august, septembrie), tutunul produce nectar şi este cercetat de albine, iar mierea de tutun deşi este de calitate inferioară, totuşi este bună pentru hrana albinelor.
Inul este o plantă anuală sau perenă din grupa plantelor textile; se cultivă şi pentru producţia de ulei. Florile sunt lungi, pedunculate, dispuse într-o umbrelă falsă, cu corolă de culoare albastră sau albă. Fecundaţia fiind autogamă sunt puţin cercetate de albine, oferindu-le cantităţi neînsemnate de nectar şi polen.
Bumbacul. Florile de bumbac prin alcătuirea lor sunt adaptate la polenizarea încrucişată cu ajutorul insectelor, căci au aspect atrăgător, sunt mari şi insectele pot ajunge uşor la glandele nectarifere. Bumbacul are trei feluri de glande nectarifere: în interiorul florii, la exteriorul ei şi la baza frunzelor. Albinele cercetează mult glandele nectarifere ale bumbacului, mai ales după ce acesta a fost udat. Îînfloritul bumbacului durează cca. 2 luni, începând din august, până în octombrie, dacă toamna este lungă, caldă şi liniştită. Culesul principal în general nu depăşeşte o lună. Producţia de nectar variază foarte mult cu soiul bumbacului şi agrotehnica aplicată, cu condiţiile meteorologice şi cu faptul dacă este sau nu irigat. După datele din literatura de specialitate, nectarul din florile de bumbac la soiurile cu fire scurte variază între 70 şi 80 kg la ha, iar la cele cu fire lungi între 200 şi 300 kg la ha, în culturile irigate. În culturile neirigate nu depăşesc 100 kg/ha. Albinele nu folosesc polenul de bumbac.
_______________________________________
mai bine mai tirziu, decat niciodata.
|
|
