Valer70
apicultor
Din: Halmeu-Satu Mare
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1833
|
|
Criza economică se manifestă mai grav în România decât în ţările din zona euro sau în S.U.A. Pentru că se suprapune peste criza politică. Spre ce ne îndreptăm ne-a arătat Timişoara. La 1 Decembrie 2009 la Timişoara s-a format o uniune politică între toate partidele parlamentare(afară de P.D.L.) pentru aducerea la putere a unui guvern de uniune naţională cu primministru independent. Alegerea acestei zile a întinat sărbătoarea noastră naţională? La 1 decembrie 1918 România s-a salvat din divizarea în care a ţinut-o istoria potrivnică. Nu mai ştiu cine dintre duşmanii noştri amatori de teritorii străine afirma că Regatul României nu este viabil pentru că este ca un cârnat. Şi întreba retoric: poţi apăra un cârnat? Unirea de la 1 decembrie 1918 a făurit România Mare, România „dodoloaţă”, aşa cum spunea marele Iorga. Uniunea aceasta politică de la Timişoara a întinat cumva ziua naţională a Romîniei? Nu, pentru că şi-a propus scoaterea României din criza politică şi din criza economică, crize care au muşcat adânc din puterea de cumpărare a leului, făcându-ne pe toţi mai săraci. Este evident că a fost aleasă această zi pentru că la Timişoara s-a pornit pe o cale nouă, cine citeşte protocolul de la Timişoara nu poate să nu constate aceasta. Iar când Geoană a afirmat că este o zi istorică s-a referit la faptul că această cale politică nouă va avea importanţă istorică. Desigur că denigratorii de serviciu ai P.D.L. s-au folosit de locul, de ziua aleasă şi de expresia lui Geoană pentru a acuza P.S.D., P.N.L., P.N.Ţ.C.D., Uniunea Democratică Germană şi pe primarul oraşului Timişoara de pângărirea Zilei Naţionale a României. Dar în realitate susţinătorii lui Băsescu au premeditat cu cinism această pângărire a Zilei Naţionale a României. Putem să credem aberaţia că manifestaţia a fost spontană? Am crede monstruozitatea că: -există timişoreni care atunci când pleacă în Ziua Naţională a României la plimbare prin Timişoara iau în buzunare: unii cuie, alţii ciocan, alţii lozinci proBăsescu, alţii ouă iar alţii, mai excentrici, pun la butonieră în loc de floare câte o prăjină cam de 2 metri lungime; -premiza de mai sus conduce la presupunerea că absolut din întâmplare aceşti emanaţi băsescieni se întâlnesc în centrul Timişoarei unde s-au întrunit legal susţinătorii P.S.D., P.N.L., P.N.Ţ.C.D., Forumului Democratic German şi timişoreni care vor să asiste la un moment de cotitură în politica românească, moment important şi pentru felul în care vedem revoluţia din decembrie şi pentru oraşul Timişoara(cel puţin în concepţia lor). Dar faptul că au confecţionat lozincile nu mai este întâmplător. Faptul că au acuzat de pângărirea zilei Naţionale a României partidele care au încheiat protocolul şi pe participanţii la întrunire nu este întâmplător, este cinic. Faptul că au acuzat de pângărirea acelui spaţiu sfânt este cinic. Faptul că s-au erijat în reprezentanţi ai timişorenilor dovedeşte că şi ei, ca şi Băsescu, nu ţin seama de adevăr şi de dreptate şi acţionează doar cum la convine. Ce nu înţeleg susţinătorii sinceri dar manipulaţi ai lui Băsescu? În Timişoara la alegerile parlamentare P.D.L. a obţinut 32-33% din voturi, P.S.D. a obţinut peste 30% din voturi iar P.N.L. a obţinut 20% din voturi, la Timişoara existând şi simpatizanţi ai ţărăniştilor. Deci aceia care s-au întrunit legal reprezintă peste 50% din locuitorii Timişoarei iar cei care au tulburat întrunirea reprezintă mai puţin de 30% din locuitorii Timişoarei. Am scris mai puţin de 30% deoarece nu toţi cei care au votat cu P.D.L. se aseamănă la caracter cu turbulenţii de la Timişoara. Sunt convins că sunt printre ei şi oameni cu convingeri democratice care înţeleg că: -pentru a fi liberi trebuie să respectăm libertatea celorlalţi, inclusiv libertatea la opinie, dreptul la întrunire legală şi dreptul la cuvânt cu condiţia exprimării civilizate a opiniilor; -pentru a-i combate pe adversarii politici trebuie mai întâi să le ascultăm opiniile; -lupta politică trebuie dusă doar la nivelul ideilor, altfel alunecăm pe panta totalitarismului de sub apăsarea căruia ne-a salvat Revoluţia din Decembrie; -îngrădirea sau încălcarea drepturilor democratice ale altora constituie infracţiune şi nu are nimic de a face cu democraţia; -majoritatea trebuie să respecte drepturile minorităţii şi minoritatea trebuie să respecte(şi în interesul ei) drepturile majorităţii; -hotărârile importante pentru naţiune se iau prin vot, minoritatea trebuind să accepte şi să respecte rezultatele votării. Pentru că Timişoara este un oraş civilizat sunt convins că majoritatea celor 32-33% dintre timişorenii care au votat cu P.D.L. sunt de acord cu respectarea acestor principii şi în consecinţă nu pot fi de acord cu derbedeii pro Băsescu. Dacă preşedintele Băsescu nu era de acord cu derbedeii iar el ar fi al nostru, adică preşedinte al românilor, şi-ar fi îndeplinit îndatoririle de preşedinte. Ar fi luat imediat atitudine publică împotriva urletelor care urmăreau să acopere discursurile. Ar fi luat atitudine împotriva mânjirii ecranului cu ouă, acţiune premeditată care a urmărit ca participanţii la întrunirea legală să nu poată citi ce scrie pe ecran. Sărmanul Băsescu, are toate serviciile secrete sub control, inclusiv cel al ministerului de interne pe care a pus mâna prin demiterea abuzivă a ministrului de interne. Plătite şi din banii celor care reprezentau majoritatea populaţiei timişorene! Nu a ştiut ce se întâmplă la Timişoara? Bietul de el, poate nu l-au primit posturile de televiziune în direct. Nici măcar cele care ne intoxică zi de zi cu propagandă electorală proBăsescu? Dar primministrul a fost prea mititel pentru a lua măsuri împotriva unei minorităţi care îi încalcă drepturile democratice majorităţii? Dar ministrul de interne ce a păţit, a rămas fără baterii la telefon? Dacă ordona încercuirea turbulenţilor aceştia se potoleau imediat. Dar prefectul de Timişoara plătit din banii noştri nu a fost conştient că în calitate de reprezentant al guvernului României are obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea ordinii publice? Sau metropola Timişoara nu are ca celelalte oraşe ale României şi jandarmerie şi nu ştiu câte poliţii! Toate aceste încălcări ale îndatoririlor de serviciu, de la preşedintele ţării şi până la comandantul Jandarmeriei şi al Poliţiilor, nu poate fi întâmplătoare. Dacă un cetăţean este de faţă la comiterea unei infracţiuni şi nu ia măsuri pentru împiedecarea infracţiunii este pasibil de pedeapsă penală, dacă avea posibilitatea de a o împiedica şi nu a făcut-o putând fi considerat coautor. Dacă infracţiunea s-a comis în numele şi în interesul lui, este pedepsit penal ca autor moral. La Timişoara s-a comis o infracţiune împotriva democraţiei(împotriva dreptului la întrunire şi a dreptului la cuvânt). Dacă România mai este un stat democratic(pentru asta s-au jertfit revoluţionarii în decembrie) vor fi pedepsiţi vinovaţii, nu numai cei din piaţă ci şi ceilalţi care nu şi-au îndeplinit îndaroririle de serviciu? Dar pentru ce nu şi le-au îndeplinit? Nu cumva pentru că din această uniune lipseşte un singur partid, al lui Băsescu, partid care a rămas izolat pe scena politică? Din cauza cui a rămas izolat? Din vina lui Băsescu. El i-a înşelat şi i-a trădat pe rând şi pe conservatori, şi pe liberali, şi pe p.s.d.işti pe care i-a făcut pe nedrept răspunzători de criza politică. De fapt vinovat este el nu p.s.d.iştii pentru că a vrut să-i scoată de la guvernare ca să organizeze el, prin P.D.L., alegerile prezidenţiale. Pentru asta a încălcat protocolul de guvernare, deoarece nu avea dreptul de a-l demite pe ministrul de interne fără acordul partenerului de guvernare. A încălcat şi Constituţia pentru că trebuia să fie preşedintele României, nu preşedinte al P.D.L., cum a fost în fapt. A trădat şi interesele României pentru că a menţinut ţara în criză politică, de parcă nu ne ajungea cea economică. După demiterea guvernului de către parlament Băsescu era dator faţă de ţară să accepte premierul propus de coaliţia care are majoritatea parlamentară. Dar ca să poată organiza el alegerile a hotărât să propună pentru funcţia de premier pe cei desemnaţi de partidul care are cei mai mulţi parlamentari, adică P.D.L., deşi ştia că parlamentul nu va accepta această umilire, această schimbare a regulilor în timpul jocului. Pentru că după alegerile din 2008 nu a acceptat ca P.S.D. să desemneze primul ministru, deşi avea cei mai mulţi parlamentari. Băsescu l-a momit sau l-a ameninţat pe Voiculescu să intre în Alianţa D.A. şi pe motiv că Alianţa plus P.C. are mai mulţi parlamentari l-a numit primministru pe Tăriceanu. Acum când ţara este şi în criză economică a refuzat să aplice aceeaşi regulă şi nu a acceptat primministrul independent propus de majoritatea perlamentară doar ca să pregătească Boc al lui cel demis alegerile parlamentare. Aceasta este dovada că lui Băsescu îi este mai aproape interesul personal(alegerile) decât interesul ţării(guvern stabil, sprijinit de majoritatea parlamentară). Pentru cei ameţiţi de campania de dezinformare a susţinătorilor lui Băsescu: -Când P.D.L. a făcut mitinguri la Timişoara membrii P.N.L. şi ai P.S.D. nu i-au deranjat. -În 2008 când s-a aliat Băsescu cu Geoană, nu s-a simţit jignit nici un p.d.l.-ist. Nu au făcut nici un miting. Atunci Geoană şi P.S.D. erau buni pentru p.d.l.-işti. Dacă Geoană s-ar fi făcut rău între timp ar aduce argumente dar nu au şi vin cu huliganismele de la Timişoara şi ne intoxică în campanie cu minciuni electorale. -Combaterea lui Geoană ca fiind comunist este o minciună menită să-i înşele pe românii care urăsc comunismul. În decembrie 1989 Băsescu nu făcea parte din nomenclatura comunistă? -Propaganda pro Băsescu ne împuiază urechile cu faptul că Iliescu este comunist. Este adevărat că a fost comunist dar dacă acum este social-democrat o ştie doar el şi Dumnezeu. Dar că susţinătorii lui Băsescu s-au purtat la Timişoara ca fasciştii sau comuniştii am văzut-o cu toţii. Şi nici Băsescu, preşedintele românilor nu al huliganilor nu a întreprins nimic, nici aparatul de stat. Sub conducerea lui Iliescu am fost jefuiţi toţi prin inflaţia halucinantă, sub conducerea lui s-au dat economiei României cele mai multe tunuri. Dar tot atât de adevărat este, chiar dacă nu ne place, că şi datorită lui a căzut regimul comunist. Dacă trăgea o singură mitralieră în demonstranţii din Bucureşti curăţa piaţa de demonstranţi! Militarii actuali şi cei care au făcut armata o ştiu. Şi ce s-a petrecut în China în Piaţa Tien-an-men o dovedeşte. Dar combaterea lui Iliescu de către p.d.l.işti este o diversiune mincinoasă. O perdea de fum după care se ascunde lipsa lor de argumente serioase împotriva Uniunii naţionale P.S.D.-P.N.L.-Partidul Naţional Ţărănesc la care a aderat Uniunea Germană şi vor adera poate şi alţii. Pentru că Iliescu nu candidează la alegerile prezidenţiale. -Mincinoasă este şi poza de democrat a lui Băsescu. Lipsa lui de reacţie la ce s-a întâmplat la Timişoara şi lipsa de reacţie a celorlalte autorităţi ale statului sunt o dovadă că România este în drum spre dictatura prezidenţială, dacă nu punem mâna pe ştampila de vot. -Mincinoasă este şi poza de apărător al poporului pe care o ia Băsescu. În toate ţările lumii instabilitatea politică duce la deprecierea monedei naţionale. În criză economică sunt şi S.U.A. şi Comunitatea Economică Europeană dar moneda lor s-a întărit în faţa leului nostru. Pentru că noi avem în plus instabilitatea politică provocată de foamea lui Băsescu de putere. Datele de pe seitul B.N.R. dovedesc celor care vor să vadă că în ultimul an, din noiembrie 2008 până în octombrie 2009 leul s-a depreciat în faţa euro cu 13,5%. Cei care consumă produse importate(şi ce nu importăm noi?) ca şi cei care au credite în valută sau sunt nevoiţi să cumpere valută au pierdut în aceste 11 luni 13,5 lei din fiecare 100 de lei avută. Dacă pe Băsescu l-ar fi interesat poporul român ar fi renunţat la interesul personal şi ar fi acceptat ca primministru pe sasul independent susţinut de majoritatea parlamentară. Aşa a făcut în 2004 dar atunci era majoritatea lui. Imorală, chiar el a spus-o. Dacă proceda aşa aveam stabilitate politică. Nu linişte politică, susţinătorii lui Băsescu pun semn de egalitate între ele susţinând corect că liniştea nu există sau că nu e sănătoasă. Ascund astfel sub preş vina lui Băsescu de creare şi menţinere a stării de instabilitate politică, o fiară care muşcă adânc din moneda oricărei ţări iar uneori dă naştere monstrului dictaturii. -Mincinoasă este şi afirmaţia că doar P.S.D. şi P.N,L. au moguli, autori de tunuri şi traficanţi. Are şi P.D.L. Are şi unii în devenire, de exemplu fratele preşedintelui, care face afaceri cu armament de care Băsescu cel care controlează toate serviciile secrete nu are habar, dacă ar fi să-l credem. Şi se ştie că afacerile cu armament şi cu droguri sunt printre cele mai profitabile, cele cu armament fiind mai puţin riscante, beneficiarii fiind mai puţin numeroşi şi mai discreţi. În concluzie sunt convins că pentru România Băsescu, pentru care am votat până anul trecut, este în prezent mai periculos pentru democraţie şi pentru stabilitate politică decât Geoană, huliganii lui de la Timişoara au dovedit-o. Şi din vina lui Băsescu P.D.L. este minoritar în parlament şi fără perspectiva vreunei alianţe. Deci voi alege răul cel mai mic. Voi vota antiBăsescu, alături de toţi cei care iubesc România şi Democraţia. Valer Bodea
Modificat de Valer70 (acum 14 ani)
|
|