APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL"
APICULTURA : Forum-ul STUPARITUL , este un forum de apicultura infiintat pentru uzul apicultorilor romani si apartine site-ului www.stuparitul.com
Lista Forumurilor Pe Tematici
APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL" | Reguli | Inregistrare | Login

POZE APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL"

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
ionela24 pe Simpatie
Femeie
24 ani
Prahova
cauta Barbat
25 - 47 ani
APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL" / BOLI SI DAUNATORI - TRATAMENTE / intr-un singur loc toate bolile si toate tratamentele.succes!!!!!!!!!!  
Autor
Mesaj Pagini: 1
ghituica
apicultor

Din: com.Gradina;jud.Constanta
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 268
prima    parte

......  aici ve-ti gasi toate bolile de orice natura ale albinelor,si toate tratamentele...........


BOLILE    CONTAGIOASE    -       VIROTICE            -        puietul in sac
                                                                              -        boala   neagra

                                           -  BACTERIENE           -         loca     americana
                                                                             -          loca     europeana
                                                                             -          septicemia
                                                                             -          paratifoza

                                           -  MICOTICE                -         ascosferoza
                                                                             -         aspergiloza
                                                                             -         melanoza

                                          -  PARAZITARE            -         nosemoza
                                                                             -         amibioza
                                                                             -         acarioza
                                                                             -         brauloza
                                                                             -         varrooza
                                                                             -         senotainoza
                                                                            -          triughiulinoza
BOLILE    NECONTAGIOASE  -      puietul     racit
                                             -      boala   de   mai
                                             -      diareea   albinelor
                                             -      anomaliile   matcilor

INTOXICATIILE     ALBINELOR                                -         cu    polen
                                                                             -         cu   nectar
                                                                            -          cu   miera  de  mana
                                                                            -          cu   medicamente
                                                                            -          cu   pesticide

DAUNATORII   ALBINELOR                                    -          gaselnita
                                                                            -          fluturele  ,,cap  de  mort,,
                                                                            -          viespile
                                                                            -          lupul   albinelor
                                                                            -          furnicile
                                                                            -          prigoriile
                                                                            -          ciocanitorile
                                                                            -          soarecii

                                A C U M       D E T A L I E M      !


                                                                Puietul în sac

      Este o boală a puietului de albine, mai puţin răspândită, fiind favorizată de acţiunea factorilor nefavorabili de mediu.
Etiologie
Agentul patogen al bolii este un virus filtrabil, denumit Morator aetatule, dar compoziţia lui biochimică încă nu este cunoscută.
Rezistenţa virusului nu este prea mare. Astfel, suspendat în apă piere după 10 minute la 59°C, iar în miere şi glicerina în acelaşi timp la 70-75°C. Razele solare îl distrug în mediu hidric în 4-6 ore, iar în mediu uscat în 4-7 ore. În fagurii cu miere rezistă aproximativ o lună, iar procesele de putrefacţie îl inactivează după 2-3 zile.
Contaminarea se face pe cale bucală, odată cu preluarea hranei infectate, fiind receptive mai ales larvele în perioada de transformare în prenimfă. Răspândirea bolii se face prin contaminarea albinelor care încearcă să înlăture larvele bolnave. Apariţia bolii este favorizată de răcirea bruscă a timpului şi de ploile prelungite şi ea poate apare în tot timpul sezonului activ. Evoluţia bolii depinde de puterea familiei de albine în care a apărut, iar schimbarea factorilor de mediu, cum ar fi de exemplu un cules bun, poate determina vindecarea, fără intervenţia apicultorului.
Simptome
Întrucât moartea puietului se produce după căpăcire, celulele au căpăcelele concave, perforate şi mai închise la culoare. Larvele devin galbene, cenuşii sau brune, cu capul de o culoare mai închisă decât corpul, sunt întoarse complet cu partea ventrală în sus, iar cu cea dorsală se sprijină pe pereţii inferiori ai celulei, luând aspectul unor pungi (saci cu lichid). Acest conţinut nu este vâscos sau filant, nu este mirositor, iar larvele nu aderă de pereţii celulei, putând fi îndepărtate din stup. Prin uscare, corpul se transformă într-o crustă.
Tratamentul
este similar cu cel aplicat în cazul locilor, folosindu-se sulfatiazolul combinat cu streptomicina sau numai teramicina, rezultate satisfăcătoare dând şi cloromicetina


                                               Boala neagră

" Această boală, cunoscută şi sub denumirea de boala de pădure sau paralizia, apare vara în perioadele dintre culesuri, fiind condiţionată de o serie de factori nefavorabili ca seceta, mierea de mană sau lipsa culesului.
Etiologie
Se pare că agentul cauzal al acestei boli este un virus, etiopatogeneza acestei boli nefiind încă pe deplin elucidată. Boala poate fi generată de o tulburare a metabolismului proteic, cauzat de diferite sorturi de polen, bacterii, ciuperci sau unele substanţe chimice sau de condiţiile de mediu nefavorabile
Simptome
Albinele din stupii afectaţi nu mai adună rezerve de miere, ci dimpotrivă consumă tot ce culeg. În interiorul stupului, albinele bolnave cad de pe faguri, se agită pe fundul stupului, o parte ies pe urdiniş, cad cu faţa dorsală spre pământ, se agită, au trompa întinsă şi nu pot sta în poziţie normală.
Tratamentul
medicamentos nu a fost elaborat până în prezent, fiind recomandată, pe lângă măsurile de igienă, schimbarea mătcii la familiile bolnave sau administrarea a 250 ml de sirop călduţ (35°C) cu adaos de 10 % lapte de vacă fiert, tratament care combate eventualele intoxicaţii sau carenţe proteice. Se mai recomandă ca mijloc de tratare a acestei boli sucul de lămâie în 4 litri sirop, sau acidul citric cristalizat, 1 g la un litru sirop, administrat în aceleaşi doze ca mai sus.


                                                    Loca americană

Este una din cele mai grave boli care atacă puietul albinelor, moartea acestuia producându-se după căpăcire. În mod obişnuit, boala apare după culesul de salcâm.
Etiologie
Faţă de temperatură, rezistenţa germenului în stadiul sporulat este mare, oscilând în funcţie de mediul în care se găseşte înglobat. Astfel, sporii suspendaţi în apă pier după 13 minute la 100°C, cei din miere sunt distruşi la 105-107°C după 20-40 minute, iar cei din ceară după 30 minute la 120°C. La căldură uscată de 100°C sporii de locă americană mor abia după 8 ore.
În stare vegetativă (de bastonaş, Bacillus larvae moare după 10 minute în apă încălzită la 60 °C, iar sub acţiunea sodei caustice 5 % şi a formolului 10 % este distrus în 5 minute.
Sporii de Bacillus larvae rezistă la acţiunea acidului fenic 5 % timp de luni de zile, a alcoolului 96° timp de 40 de zile, a cloraminei 10 % şi a sublimatului coroziv 0,5-1 % timp de câteva zile.
Contaminarea se face pe cale bucală, începând din a doua zi a stadiului larvar, când puietul începe să fie hrănit de către albine. Sursa principală de infecţie o constituie cadavrele larvelor uscate, moarte de loca americană. Albinele încearcă să elimine din stup aceste larve şi să cureţe celulele respective, preluând sporii pe piesele bucale, pe picioare şi pe corp. Albinele lucrătoare răspândesc sporii în tot stupul, pe faguri, în miere şi polen, precum şi pe pereţi şi în crăpăturile stupilor, unde pot rămâne timp de mai mulţi ani.

Transmiterea bolii dintr-un stup în altul şi dintr-o stupină în alta se poate face prin intermediul albinelor hoaţe, precum şi prin intermediul mătcilor, familiilor şi roiurilor de albine cumpărate la întâmplare, a stupilor şi inventarului apicol vechi, ceară şi miere.
Simptome
Întrucât larvele mor în mod frecvent după căpăcire, boala se recunoaşte clinic în primul rând după aspectul căpăcelelor de la puiet, care sunt perforate şi concave, ca urmare a faptului că larvele aderă de acestea, cât şi de fundul celulei.
Larvele prezintă culoarea galbenă-castanie şi miros asemănător cleiului de oase. Masa putrefiată este filantă (aderă şi se întinde sub forma unui fir atunci când este atinsă cu un beţişor) , fapt ce o deosebeşte de loca europeană. Albinele lucrătoare îndepărtează o parte din cadavrele larvelor, pentru ca matca să poată depune ouă, ceea ce duce la apariţia unui puiet depus neuniform, împrăştiat, spre deosebire de cel din familiile sănătoase, care este aşezat compact. În urma deshidratării, cadavrul devine complet uscat, aderent la peretele celulei cu care formează corp comun, greu de separat.
Tratamentul
Având în vedere marea rezistenţă a formelor sporulate, se impune, ca o necesitate, colectarea albinelor într-o ladă goală, acoperită cu plasă de sârmă, urmând ca albinele să fie ţinute la rece şi întuneric (pivniţă timp de două zile, pentru a permite consumarea mierii infectate din guşă şi eliminarea sporilor. După acest interval de timp, albinele sunt transvazate într-un stup dezinfectat, prevăzut cu faguri artificiali, unde li se administrează sirop medicamentos.
După o prealabilă curăţire, stupii se dezinfectează cu o soluţie caldă de sodă caustică 3-4 %, se lasă la soare timp de 6 ore, după care soda se îndepărtează prin clătire cu multă apă, se usucă şi se revopsesc. Inventarul apicol se dezinfectează prin flambare, iar echipamentul de pânză prin fierbere timp de 30 minute. Albinele moarte, stupii vechi şi inventarul de mică valoare (perne, pături etc.) se distrug prin ardere. Mierea infectată se diluează cu o cantitate egală de apă, după care se sterilizează prin fierbere până revine la volumul iniţial şi se foloseşte exclusiv în hrana oamenilor. Fagurii se reformează pentru extragerea cerii, iar boştina se arde.
Soluţia medicamentoasă pe bază de sulfatiazol se prepară dintr-un gram sulfatiazol la un litru sirop şi se administrează câte 100 ml pentru fiecare interval ocupat de albine, în 7 reprize, din 4 în 4 zile. Sulfatiazolul comprimate se administrează în amestec cu zahăr pudră, în doză de două comprimate a 0,5 g la 100 g zahăr presărat deasupra cuibului, repetat de două ori la interval de 7 zile.

Oxitetraciclina se poate utiliza în doze de 0,5 g la un litru de sirop, administrarea făcându-se în trei doze a câte un litru la interval de 7 zile. Oxitetraciclina sub formă uscată (pulbere) se amestecă cu zahăr pudră în cantitate de 5 g la 1 kg de zahăr şi se administrează prin presărare în trei doze a câte 100 g fiecare, la interval de 7 zile.
Eritromicina se foloseşte în doză de 0,3 g la litru de sirop, câte 250-400 ml pentru o familie de albine, de două ori la interval de 3 zile, apoi încă de 3 ori la interval de 7 zile.
Negamicinul se utilizează în doză de 0,4 g la litrul de sirop, câte 250 ml pentru o familie de albine, de 2 ori la interval de 3 zile, apoi încă de 3 ori la interval de 7 zile.
La apariţia bolii se tratează toate familiile de albine din stupină, ele fiind considerate contaminate.


                                                     Loca europeană

" Este o boală a puietului de albine, răspândită pe tot globul, care apa primăvara timpuriu şi se menţine până toamna când încetează creşterea puiet. Boala afectează în special larvele tinere, necăpăcite şi numai rareori pe cele căpăcite.
Etiologia
nu este elucidată până în prezent, în intestinul larvelor bolnave sau moarte găsindu-se mai multe specii bacteriene: Bacillus pluton, Bacillus alvei, Bacterium euridice, Bacillus orpheus şi Streptococcus apis.
Contaminarea se face pe cale bucală, prin consumul de hrană infectată, iar răspândirea bolii, prin albinele hoaţe, trântori (care au acces liber în orice familie), precum şi prin schimb de faguri infectaţi sau folosirea inventarului apicol nedezinfectat.
Boala apare, de obicei, în luna mai şi este favorizată de existenţa unor familii slab dezvoltate, necorespunzător îngrijite, de timpul rece şi ploios, precum şi de lipsa culesului de nectar şi polen. Căldura din timpul verii şi apariţia unui cules bun, de mare intensitate, fac ca boala să regreseze sau chiar să se vindece spontan.
Simptome
În faza incipientă, boala este greu de depistat. În prima fază a îmbolnăvirii, larva devine mai transparentă, distingându-se uşor traheile şi tubul digestiv. După puţin timp, corpul ei se înmoaie şi îşi schimbă poziţia normală, luând forme diferite, răsturnate, răsucite, devine gălbui şi treptat se bifurcă. După 3-4 zile, larvele mor şi începe procesul de descompunere treptată. În locul larvelor apare iniţial un lichid opalescent, apoi cafeniu, care cu timpul devine vâscos. Mirosul larvelor în acest stadiu poate fi de putrefacţie, dacă agentul patogen determinant este Bacillus alvei, acru, când domină Streptococcus apis, sau aromat, când pro­cesul infecţios a fost determinat de Bacterium euridice. Larvele nu aderă de suportul celulelor, fapt pentru care albinele le îndepărtează cu uşurinţă, iar suprafeţele de puiet devin heterogene. Când evoluţia bolii este înaintată şi albinele nu pot îndepărta cantitatea mare de larve care pier, acestea se usucă sub formă de solzişori, uşor detaşabili de pereţii celulelor. Spre deosebire de loca americană, conţinutul larvelor bolnave nu este filant.
Când se îmbolnăveşte puietul căpăcit, căpăcelele celulelor se adâncesc şi devin mai închise la culoare. Prenimfele au culoarea maronie şi emană un miros de putrefacţie.
Tratamentul
constă în administrarea de sirop medicamentos, preparat cu antibiotice, sulfamidele având un efect redus. Dintre antibiotice, s-a dovedit că cea mai eficientă acţiune o are streptomicina, 1 g la un litru de sirop, administrându-se câte 100 ml pentru fiecare interval ocupat de albine, în patru repetiţii, la interval de 4-5 zile.
Cele două antibiotice se pot administra şi sub formă de praf, ameste­când 2,5 g la 1000 g zahăr pudră. Se fac pudrări printre rame, peste albine, cu câte 80-100 g de 4 ori la interval de 3 zile şi de încă 2 ori la interval de 5-7 zile. Concomitent cu primele 3 tratamente se pot face şi 3 administrări de sirop preparat din 1 kg locamicin la 1 litru de apă, câte 250 ml.
Pentru o mai bună dispersie a antibioticului în sirop, conţinutul acestuia se dizolvă iniţial cu puţină apă fiartă şi răcită.
Obţinerea unei vindecări definitive presupune luarea unor măsuri auxiliare privind distrugerea fagurilor cu mult puiet bolnav, transvazarea familiilor bolnave în stupi dezinfectaţi, dezinfecţia stupilor, a inventarului şi utilajului apicol, înlocuirea cât mai frecventă a fagurilor, menţinerea unor familii de albine puternice şi active.

                                                  Septicemia
Este o boală infecţioasă a albinelor adulte şi apare în toate sezoanele active ale anului, fiind favorizată de condiţiile necorespunzătoare de întreţinere şi, în special, de locurile umbrite şi răcoroase.
Etiologie
Razele solare, vaporii de formol şi alţi factori fizici şi chimici îl inactivează uşor.
Contaminarea se face prin intermediul aparatului respirator de unde agentul pătrunde în hemolimfă, se înmulţeşte şi produce moartea prin septi­emie. Pe cale digestivă, contaminarea nu este posibilă în mod obişnuit, deoarece condiţiile din intestinul albinei nu sunt favorabile multiplicării microbului. Evoluţia bolii este uşoară, înregistrându-se adesea vindecări spontane atunci când cauzele care au favorizat apariţia dispar sau se ameliorează.
Simptome
Albinele bolnave au hemolimfă cu aspect lăptos, prezintă mobilitate redusă, contracţii abdominale înainte de moarte, se târăsc în faţa urdinişului, mor în număr mare, iar cadavrele se descompun foarte repede, devin fragile, detaşându-se în părţile componente la cea mai mică atingere.
Tratamentul
" În primul rând se recomandă măsuri de prevenţie care urmăresc îndepărtarea cauzelor care o produc (umiditatea excesivă, familii slabe, înlocuirea mătcilor necorespunzătoare etc.). S-a constatat totuşi că antibioticele previn apariţia unor eventuale complicaţii. În acest sens, se recomandă administrarea de oxitetraciclină sau eritromicină (250.000 U.I./litru sirop) în doză de 50 ml la un interval ocupat de albine, timp de 10 zile.

                                                       Paratifoza
Este o boală sporadică a albinelor adulte, favorizată, în principal, de condiţiile necorespunzătoare de întreţinere.
Etiologie
Contaminarea se face pe cale bucală, prin intermediul apei infectate. Acţiunea agentului patogen se manifestă sub influenţa unor factori, printre care amintim ploile reci şi prelungite. Germenul se multiplică intens în intestinul albinei, apoi penetrează în hemolimfă, provocând moartea prin septicemie. În interiorul stupinei, boala se transmite prin albinele hoaţe, trântori etc.
Simptome
În forma acută, boala provoacă moartea albinelor şi depopularea familiilor. Albinele bolnave pierd capacitatea de zbor, se târăsc în faţa urdinişului, au abdomenul balonat, prezintă diaree, după care mor. Clinic, boala se confundă cu nosemoza şi acarioza, diagnosticul stabilindu-se prin examen microscopic.
Tratamentul
medicamentos este acelaşi ca şi în cazul locii europene şi se mai recomandă dezinfectarea materialului care a venit în contact cu albinele bolnave, înlăturarea din cuib a ramelor murdărite cu diaree, schimbarea mătcii şi unificarea familiilor slabe


                                               
                                              Ascosferoza (puietul văros
Ascosferoză este o micoză ce atacă puietul căpăcit şi necăpăcit şi apa­re în familiile insuficient îngrijite, de regulă în lunile aprilie-mai, creşte ca intensitate în iunie şi regenerează în iulie-august.
Etiologie
Agentul patogen este o ciupercă numită Ascosphaera apis care are micelii de ambele sexe. Când cele două tipuri de micelii se întâl­nesc rezultă ascele, nişte formaţiuni capsulare care conţin spori şi a căror viabilitate este foarte mare. Ciuperca se dezvoltă foarte bine la tempera­tura de 20-30°C, sporii având o mare putere de conservare (10-15 ani); rezistă la acţiunea vaporilor de formol şi a fumului de sulf.

Contaminarea se face pe cale bucală, prin intermediul albinelor care îndepărtează puietul bolnav şi transmit astfel boala altor larve sănătoase. Dezvoltarea micozei este favorizată de temperatura şi umiditatea care se întâlnesc în familiile de albine slabe. Primul puiet atacat de Ascosphaera apis este cel de trântor, deoarece acesta se află la periferia fagurilor, unde umiditatea este mai crescută şi căldura mai redusă, apoi se extinde asupra puietului de lucrătoare şi chiar pe cel din botci.
Simptome
Larvele se înnegresc, îşi pierd segmentaţia, pielea se aspreşte şi se acoperă pe tot corpul cu un miceliu alb, rămânând liber numai capul larvei, care apare ca un buton uscat. Larva moare, iar în urma evaporării apei, îşi reduce volumul, se usucă, devine dură asemănătoare unor pietricele de var, de unde şi denumirea populară de "puiet văros".
Culoarea ei este albă-gălbuie, atunci când a fost parazitată cu un miceliu de un singur sex, fie verde murdar, atunci când miceliile s-au contopit şi au dat naştere la corpi fructiferi.
Puietul mumifiat este răspândit neregulat pe suprafaţa unui fagure şi nu aderă de pereţii celulei, putând fi scos de albine. Larvele îndepărtate din celule sunt răspândite în faţa urdinişului sau pe scândura de zbor, boala fiind astfel foarte repede recunoscută de apicultor
Tratamentul
se face cu rezultate mulţumitoare cu Micocidin şi Codratin. În funcţie de mărimea populaţiei de albine şi de intensitatea infecţiei se administrează câte 100-150 g Micocidin, prin împrăştiere cu mâna peste rame. Tratamentul se repetă de 3-5 ori, primele două tratamente făcându-se la interval de 3-4 zile, iar ultimele la 7 zile. Dacă infecţia este gravă se poate administra şi sub formă de sirop (1 kg Micocidin la un litru de apă, de 3 ori, câte 250 ml, concomitent cu primele trei administrări de Micocidin pulbere.
Codratinul se poate administra fie amestecat cu zahăr pudră în proporţie de 25 g la un kg zahăr, fie dizolvat în soluţie de zahăr (30 g zahăr la un litru apă, în proporţie de 25 g preparat la un litru soluţie. În funcţie de mărimea familiei de albine şi intensitatea infecţiei, se administrează 100-120 g preparat diluat în zahăr pudră, cu mâna sau cu o sită printre rame, peste albine.
Tratamentul se aplică de 4-5 ori, primele două tratamente la interval de 3 zile, ultimele la interval de 5-7 zile.
Când infecţia micotică este mai intensă, concomitent cu pudrarea se administrează câte 250 ml sirop cu Codratin în hrănitor.
Codratinul dizolvat în soluţie de zahăr mai poate fi administrat şi cu ajutorul unui aspirator, câte 200 ml pentru o familie, tratându-se astfel toate ramele cu sau fără puiet pe ambele părţi de 5-6 ori. Primele două tratamente la interval de 3 zile, ultimele la interval de 5-7 zile.
Se recomandă ca acest produs să nu se administreze în timpul culesurilor principale, iar fagurii goi de la rezervă, din stupinele infectate, înainte de a fi introduşi în stup, să fie aspersaţi sau stropiţi cu o soluţie de zahăr cu Codratin şi lăsaţi să se usuce.
Tratamentul se aplică la primele semne de boală sau în stupinele care în anul precedent au avut micoză înainte de apariţie. "Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Apicultură", producătorul acestui medicament, mai recomandă ca în situaţia în care după vindecarea clinică apar din nou factori favorizanţi dezvoltării micozelor, să se intervină cu una sau două administrări cu Codratin pentru a preveni recidiva
În cazul în care în stupină apare odată cu această boală şi loca americană sau europeană, în Codratinul diluat cu pudră de zahăr se adaugă 2,5 g teramicină sau oxitetraciclina, se omogenizează şi se presară printre rame, peste albine, respectând acelaşi protocol ca şi în cazul micozei.
De asemenea schimbarea mătcii familiilor bolnave este o măsură recomandată pentru eradicarea bolii.

                                                 Aspergiloza (puietul pietrificat)

Aspergiloza este o boală micotică ce atacă larvele, nimfele şi albinele adulte. Este o boală foarte periculoasă, transmisibilă omului, căruia îi atacă mucoasele oculare şi cele ale aparatului respirator. Ea apare mai rar decât ascosferoză, dar evoluţia şi implicaţiile ei sunt mult mai grave.
Etiologie
Boala este provocată de ciuperca Aspergillus flavus şi uneori de Aspergillus niger. Miceliul acestor ciuperci, de culoare verzuie, respectiv negricioasă, produce spori a căror rezistenţă la acţiunea factorilor fizici sau chimici este destul de scăzută. Astfel, ele sunt distruse prin încălzire la 60°C timp de 30 de minute şi de dezinfectanţii comuni, cum ar fi fenol 2,5 %, sublimat corosiv 1‰, formol 5 %.
Contaminare: Ciuperca Aspergillus flavus este foarte răspândită în natură şi albinele vin frecvent în contact cu ea. Pătrunsă în cuib, boala se extinde asupra puietului şi albinelor vii, contaminarea făcându-se pe cale bucală odată cu consumul de nectar, polen sau apă infectată. Miceliul traversează peretele intestinal, se înmulţeşte, distruge organele interne şi provoacă moartea albinei.

Aspergiloza apare în familiile de albine mai ales după un cules abundent de polen, când datorită netasării corespunzătoare a acestuia în celule, păstura este cuprinsă de ciupercă.
" Evoluţia bolii este agravată de acţiunea factorilor nefavorabili de mediu, în special de umiditate.
Simptome
La început, ciuperca se dezvoltă pe fagurii cu păstură şi albine moarte, după care trece pe larve care se deshidratează, devin de consistenţă dură (puiet pietrificat) şi capătă culoare gălbuie, dacă sunt invadate de micelii lipsite de formaţiuni spongioase, sau culoare galbenă-verzuie, dacă miceliile au spori. Miceliul care le înconjoară aderă strâns la pereţii celulei, aşa încât larvele nu pot fi extrase de către albine, iar apoi ciuperca se extinde şi pe suprafaţa fagurelui, pe diferite porţiuni.
La albinele adulte, miceliul de nuanţă verzuie apare pe suprafaţa corpului, în spaţiile dintre inelele abdominale. Albinele bolnave de aspergiloză devin la început neliniştite, apoi prezintă mişcări anormale, cad de pe faguri, nu pot zbura, paralizează şi mor.
Tratamentul
este identic cu cel aplicat în cazul ascosferozei, iar în cazul în care sunt atacate şi albinele adulte, întreaga familie se arde. Deoarece, aspergiloza se poate transmite şi la om, provocând grave afecţiuni, se recomandă ca personalul care vine în contact cu albinele bolnave, să poarte mască de tifon, îmbibată într-un antiseptic sau cel puţin în apă, pentru a-şi proteja căile respiratorii.


_______________________________________
proverbele 9;10
,,Teama de Iehova este inceputul intelepciunii,si cunoasterea Celui Preasfant este pricepere.,,

pus acum 15 ani
   
ghituica
apicultor

Din: com.Gradina;jud.Constanta
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 268
a    doua    parte


Melanoza

Este o boală care afectează aparatul genital al mătcii şi glandele salivare ale albinelor lucrătoare.
Etiologie
Contaminarea se face pe cale bucală, mai întâi la albinele lucrătoare, apoi agentul se înmulţeşte în glandele salivare şi de aici se transmite odată cu lăptişorul de matcă.
Simptome
Mătcile atinse de melanoză prezintă inapetenţă, încetează treptat depunerea ouălor, au abdomenul mărit, mobilitate redusă, cad de pe faguri, iar la extremitatea anală prezintă un dop cu excremente uscate. Mor după câteva zile. Ele au ovarele atrofiate şi pline cu aglomerări pigmentare de nuanţă închisă. Melanoza afectează mătcile indiferent de vârstă şi se pare că ea este influenţată de unii factori de mediu şi, în special, de timpul rece şi umed.

Mierea de mană care provoacă tulburări toxice în organismul albinelor favorizează declanşarea melanozei, existând posibilitatea ca boala să fie introdusă în stup odată cu mierea de mană.
Tratamentul
medicamentos nu a fost elaborat încă, motiv pentru care se recomandă înlocuirea mătcilor bolnave şi crearea unor condiţii optime de dezvoltare a familiilor de albine.


                                                     
                                                         Nosemoza
Nosemoza este o boală de invazie a albinelor adulte, foarte răspândită, care evoluează cel mai adesea sub formă ascunsă (cronică, dar şi eruptivă, cu manifestări puternice. Ea apare mai frecvent la sfârşitul iernii şi începutul primăverii, putând provoca depopularea familiilor de albine când acestea sunt rău întreţinute şi iernate necorespunzător. Acţiunea parazitului este favorizată de existenţa familiilor slabe, de culesul de nectar şi polen, de umezeală, de timpul nefavorabil etc.
Etiologie
Agentul patogen este protozoarul unicelular Nosema apis, care se localizează şi se înmulţeşte în peretele intestinal, împiedicând astfel digestia şi asimilarea hranei. Agentul patogen are două forme: una vegetativă în care parazitul se multiplică în interiorul celulelor epiteliului intestinal al albinei, unde prin acţiunea mecanică iritantă şi toxică produce boala şi o formă sporulată cu un metabolism redus, întâlnită, de obicei, după moartea albinelor sau când este eliminat în mediul exterior.
Sub această formă, el rezistă foarte mult în mediul exterior, germinând din nou în momentul în care ajunge în organismul albinei.
Sporii de Nosema apis au forma unor corpusculi ovali strălucitori, mai laţi la polul posterior, lungi de 5-6 microni şi laţi de 2,5-3 microni.

Suspendaţi în apă sau miere sunt distruşi şi la temperatura de 50°C după 15 minute, la temperatura camerei (22-24°C) rezistă 2 luni, iar la frigider (4°C) numai 3 săptămâni. În cadavrele uscate, sporii se conservă până la 1 an, în excrementele uscate până la 2 ani, în miere circa 258 de zile, iar în faguri între 3 luni şi 2 ani. Razele solare distrug sporii din mediul uscat după 15-32 de ore, iar din cel umed după 37-51 de ore.
Contaminarea
se face pe cale bucală, prin consumul de apă sau hrană infestată. Boala se transmite prin miere, polen, faguri contaminaţi, prin furt, trântori şi inventar. Transmiterea bolii se face şi prin contact direct între matca infestată şi albinele care o îngrijesc, prin roirea familiilor bolnave de nosemoză sau prin practicarea stupăritului pastoral.
Izbucnirea nosemozei primăvara este legată şi de contaminarea în masă a albinelor în timpul curăţirii fagurilor de rezervă infectaţi . Nosema mai poate fi transmisă şi prin intermediul diferiţilor paraziţi ce trăiesc în stup, cel mai important, din acest punct de vedere, fiind molia cerii.

Apariţia bolii în stupină este favorizată de mai mulţi factori, dintre care amintim: iernarea pe miere de mană sau pe miere necăpăcită şi acrită, deranjarea familiilor de albine în perioada de iernare, lipsa mătcii în timpul iernii sau prezenţa în această perioadă a unei mătci neîmperecheate, imposibilitatea efectuării zborului de curăţire, ierni lungi şi umede, primăveri răcoroase, lipsa culesului, intervenţii frecvente şi nejustificate în cuibul familiei de albine, înmulţirea exagerată a acestora, mai ales în partea a doua a anului etc.
Simptome
În forma latentă de boală, manifestările sunt şterse şi de aceea se diferenţiază greu de albinele sănătoase.Familiile cu această formă se dezvoltă greu, prezintă mici pete de diaree pe rame şi stupi şi înregistrează o mortalitate sporită faţă de normal. Manifestările în forma acută de boală sunt mai pregnante. Astfel, familiile de albine bolnave de nosemoză au o activitate redusă primăvara sau după perioadele reci şi ploioase din timpul verii şi se depopulează cu toate că puietul este sănătos.
Albinele bolnave prezintă diaree de culoare brună-deschisă, au abdomenul umflat, îşi pierd capacitatea de zbor, tremură, se târăsc în faţa urdinişului, paralizează, după care mor în masă. Albinele moarte de nosemoză au picioarele adunate sub torace şi aripile întinse.

Când nosemoza este asociată cu diaree, este greu de delimitat cele două boli
Podişorul, pereţii stupului, fagurii şi obiectele din jurul stupului sunt acoperite cu jeturi de diaree.
Mătcile infestate sunt la început mai agitate, apoi devin apatice şi cu o mobilitate redusă, cad de pe faguri, încetează depunerea ouălor, nu se hrănesc şi după un timp mor. Spre deosebire de albinele adulte infestate, mătcile bolnave de nosemoză nu prezintă forme de diaree, din contră sunt cu atât mai constipate cu cât gradul de infestare este mai mare.
Examinarea cu ochiul liber a intestinului extras cu mâna după îndepărtarea capului, permite să se observe la albinele infestate unele modificări macroscopice. Astfel, intestinul mijlociu este mai gros, are culoarea mată-albicioasă, iar striaţiunile transversale nu se mai observă.
Deoarece aceste simptome sunt caracteristice şi altor boli, diagnosticul precis nu este posibil decât prin examen de laborator, care constă în evidenţierea sporilor de nosemoză într-un preparat examinat la microscop.

Tratamentul
ca şi la celelalte boli, se bazează pe acţiunea medicamentelor asociată cu măsuri de ordin igienic şi biologic. Boală considerată în mod oficial contagioasă, nosemoza poate fi combătută în mod eficient cu un antibiotic, fumagilina, cunoscut în comerţ sub numele de Fumidil B. Acest medicament se prezintă în flacoane de 25 g substanţă totală, din care 0,5 g substanţă activă, din conţinutul unui flacon putându-se trata 5 familii de albine. Acest produs se poate administra în funcţie de anotimp, fie în sirop, fie în pastă sau şerbet de zahăr, administrându-se 50 ml sirop medicamentos rezultat din 1 g Fumidil B la 1 litru sirop, la un interval de albine în 10 doze la interval de două zile.
În prezent, la noi în ţară, tratamentul se face cu Protofil, un produs care prin substanţele conţinute împiedică realizarea ciclului evolutiv al lui Nosema apis, inhibă flora patogenă intestinală şi stimulează secreţia enzimelor digestive ale albinelor şi larvelor. Se administrează în sirop 17 ml la litru şi în pastă, 3 ml la kilogram. Cantitatea de Protofil ce se administrează într-un anotimp unei familii variază între 50 şi 80 ml, în funcţie de mărimea şi starea acestora.

Când nosemoza este diagnosticată cu certitudine, se impune dezinfectarea foarte atentă a inventarului. Astfel, fagurii de rezervă se vor dezinfecta cu vapori de acid acetic glacial, formol sau anhidră sulfuroasă. Cu rol preventiv, în fiecare primăvară, apa din adăpătorile din stupină trebuie schimbată zilnic, iar toamna mierea de mană va fi extrasă în totalitate şi înlocuită cu miere florală sau cu sirop de zahăr 2:1. Mătcile vor fi înlocuite tot la doi ani, iar anual 1/3 din fagurii din cuib să fie înlocuiţi cu faguri artificiali, iar cei necorespunzători să fie reformaţi. Nu se vor deranja inutil familiile de albine, mai ales la începutul primăverii, când întoarcerea timpului rece ar putea avea urmări destul de grave şi nu se vor diviza familiile de albine mai târziu de mijlocul verii. Cadavrele albinelor din faţa urdinişului şi de pe fundul stupului se vor aduna şi arde, iar în stupină, pe cât posibil, vom păstra numai familii puternice, bine dezvoltate, cu instinct slab de roire.

                                                   Ambioza
Este o endoparazitoză a albinelor adulte ce apare la sfârşitul iernii şi începutul primăverii, provocată de un protozoar parazit.
Etiologie
Agentul patogen este un parazit unicelular numit Malphigamoeba mellifica, care se localizează în epiteliul tubilor Malpighi şi în intestinul mijlociu al albinelor. Acest parazit se întâlneşte în corpul albinelor infestate, în organele de erecţie, sub formă de chişti. Forma vegetativă se înmulţeşte la începutul bolii, iar chistul are aceeaşi semnificaţie ca şi sporii lui Nosema apis. Chiştii au formă ovală sau rotundă, cu dimensiuni de 6-7 microni şi sunt înconjuraţi de o membrană densă cu contur dublu.
Contaminarea
se face pe cale bucală prin consumul hranei infestate şi a apei potabile din adăpător sau belţi (ape stătătoare) infestate prin dejecţiile albinelor bolnave. Chiştii pătrunşi în tubul digestiv germinează, apoi o parte pătrund în epiteliul intestinal, iar o altă parte înaintează spre tuburile Malpighi, unde-şi desfăşoară ciclul evolutiv şi acţiunea patogenă.
Amibioza este cel mai adesea întâlnită la albinele care sunt infestate cu Nosema apis, dar boala poate apare ca o parazitoză independentă. Condiţiile nefavorabile de iernare, calitatea necorespunzătoare a hranei, temperatura scăzută a mediului extern şi umiditatea excesivă, sunt factori favorizanţi atât ai amibiozei cât şi ai nosemozei.
Simptomele
bolii nu sunt tipice, dar familiile de albine afectate în momentul deschiderii lor, emană un miros neplăcut. Albinele bolnave prezintă abdomenul mărit, diaree sub formă de jet, tremurături ale aripilor şi alte tulburări nervoase. Tuburile Malpighi sunt mai îngroşate decât cele normale şi se observă în structura acestora celule distruse complet sau cu leziuni de diferite grade.
Diagnosticarea bolii se face pe baza semnelor clinice completate de examenul de laborator.
Tratamentul
nu este încă bine precizat, el reducându-se, în principal, la măsurile de profilaxie care sunt identice cu cele descrise la nosemoză

                                                                   Acarioza
este tot o endoparazitoză a albinelor adulte, care se manifestă mai ales în a doua jumătate a iernii.

Agentul patogen este acarianul Acarapis woodi, un parazit cu dimensiuni microscopice, corpul oval, de culoare gălbuie, segmentat, prevăzut cu opt picioare şi cu un dimorfism sexual accentuat, masculul fiind cu 50 de microni mai mic decât femela (100, respectiv, 150 microni). Corpul parazitului este împărţit printr-o dungă marcantă în două părţi: cefalotorace şi abdomen.
Contaminarea
se face prin albine hoaţe, trântori, mătci şi roiuri infestate. După împerechere, femela pătrunde în prima pereche de trahei toracice şi depune 10-20 de ouă. Oul se transformă în larvă, apoi în nimfă şi adult. Acarienii înţeapă pereţii traheali şi provoacă scurgerea hemolimfei, cu care se hrănesc. Uneori, acarienii mai pot fi întâlniţi şi în sacii aerieni din interiorul capului sau în cei din partea posterioară a corpului. Când numărul paraziţilor a crescut prea mult şi hrana nu este suficientă, femelele părăsesc albina bolnavă şi se fixează pe perişorii de pe toracele albinei, apoi se agaţă de o nouă albină şi vor intra repede în traheile acesteia, deoarece în mediul exterior, fără hrană, aceştia nu rezistă mai mult de 48 de ore.
Acarienii ajunşi în număr mare în traheile albinelor obstrucţionează căile respiratorii şi elimină unele toxine în organismul albinei, determinând boala, care poate evolua sub formă latentă sau sub formă acută. Această evoluţie a bolii este influenţată de vârsta albinelor şi de sezon. La albinele tinere, acarianul pătrunde mai uşor în trahei decât la cele bătrâne, la acestea din urmă lumenul stigmelor este mai mic şi mai bine protejat de perişori.

În timpul iernii, albinele au o rezistenţă scăzută faţă de parazit, datori; stării de semihibernare, iar aşezarea lor în ghemul de iernare permite parazitului să treacă cu uşurinţă de pe o albină pe alta, astfel că primăvara marea majoritate a albinelor mor, iar parazitul infestează puternic albinele tinere, pe măsură ce acestea eclozionează.
Simptome
Albinele îşi pierd capacitatea de zbor, cad în faţa urdinişului unde se târăsc, abdomenul este dilatat, iar corpul prezintă tremurături. Aripile sunt depărtate şi mişcate dezordonat. La începutul îmbolnăvirii, traheile îşi păstrează structura şi elasticitatea aproape normale, iar la infestaţie masivă acestea din albe-sidefii devin mate, cretacee, galbene castanii şi apoi negre. în general, culoarea neagră a traheilor este suficientă pentru punerea diagnosticului
Tratamentul
se face cu ajutorul unor substanţe chimice volatile sau fumigene impregnate în benzi de hârtie de filtru, cu condiţia ca aceste substanţe să omoare paraziţii fără a vătăma însă albinele, puietul, mierea sau păstura. Cele mai eficace produse acaricide netoxice pentru albine sunt preparatul Folbex şi preparatul P.K. Fâşia impregnată prinsă cu o sârmă subţire se introduce printr-un orificiu făcut în podişor, fie între două rame distanţate din mijlocul cuibului, fie într-un spaţiu liber de 10-15 cm între peretele stupului şi primul fagure din cuib, după ce, în prealabil, urdinişul s-a închis ermetic. Stupul se ţine închis o oră după care se deschide urdinişul, iar tratamentul se repetă de 8 ori la interval de 7 zile
Tratamentul medicamentos trebuie asociat şi cu măsuri preventive, dar, deoarece acestea nu au o eficacitate la fel de bună ca şi în cazul altor boli, distrugerea familiilor bolnave în momentul apariţiei bolii şi aplicarea tratamentului la restul familiilor sunt măsuri utile şi eficace.

                                                               Brauloza
Brauloza este o parazitoză a albinelor adulte şi, în special, a mătcilor.
Etiologie
Agentul patogen este o insectă apteră, Braula coeca sau popular păduchele albinei.
Femela depune primăvara ouăle pe faţa internă a căpăcelelor, unde larvele se hrănesc cu ceară şi polen. Adulţii, vizibili cu ochiul liber, au culoare brună-roşcată, parazitează albinele doici şi în număr mare mătcile (5-40 de indivizi), unde se hrănesc cu lăptişor, în care scop le excită la baza trompei pentru a provoca reflexul de regurgitare, sau preiau hrana de pe trompa albinelor în momentul în care acestea hrănesc matca.
Contaminarea
se face cu ajutorul trântorilor, a albinelor hoaţe, a mutării fagurilor cu puiet şi miere dintr-un stup în altul, prin unificarea familiilor, prin roire, iar în interiorul stupului, parazitul trece uşor de pe o albină pe alta. Parazitul iernează în stup în stadiul de adult, iar primăvara, femelele încep depunerea ouălor, infestarea cea mai masivă înregistrându-se în lunile august-septembrie, iar odată cu răcirea timpului numărul paraziţilor scade.
Simptome
Albinele sunt neliniştite, iritate, au o activitate redusă şi puterea familiei scade treptat. Paraziţii se văd cu ochiul liber atât pe corpul albinelor cât şi pe cel al mătcilor.
Tratamentul
se bazează pe distrugerea parazitului şi se aplică de obicei în lunile septembrie-octombrie, când familiile au puiet puţin sau deloc şi când paraziţii îşi încetează înmulţirea.
Tratamentul se poate face cu naftalină, camfor sau tutun aplicate pe cartoane care seara se introduc sub rame, iar dimineaţa, acestea împreună cu braulele căzute se îndepărtează, deoarece paraziţii au fost numai ameţiţi. Tratamentul se repetă la 15 zile.
Bune rezultate dau şi fumigaţiile cu foi de tutun administrat pe deasupra, printre rame şi prin urdiniş, combinat cu camforul sau terebentina aşezate pe fundul stupului, cu o seară mai înainte

O altă modalitate de combatere a păduchilor, constă în ungerea mătcii cu miere şi pulverizarea, pe toată suprafaţa ramelor ocupate de albine, de sirop de miere cu apă. Albinele, lingându-se, dau jos păduchii care cad pe fundul stupului. Pentru a împiedica urcarea lor din nou pe albine, se aşează pe fundul stupului, pe un ziar, un strat subţire de naftalină, al cărei miros puternic va ameţi păduchii

Pentru combaterea parazitului se poate utiliza şi fenotiazina sub formă de fumigaţii. Lemnul indicat pentru aceste fumigaţii este lemnul de tei. Pregătirea familiei de albine pentru tratament constă în micşorarea urdinişului la 1 cm, distanţarea ramelor şi acoperirea crăpăturilor. Cu ajutorul unui afumător în care s-a pus pacheţelul de fenotiazina sau frunzele de tutun, se introduc pe la urdiniş mai multe valuri de fum, se astupă urdinişul, se revine după 2-3 minute, se dă din nou aceeaşi doză de fum, din nou se închide urdinişul, apoi, după 10 minute, acesta se deschide. Tratamentul cu fum de tutun se repetă 3 zile la rând, apoi din 10 în 10 zile până la dispariţia completă a parazitului, iar cel cu fenotiazina se repetă de două o la interval de 10 zile.

Când matca este invadată masiv este necesar ca înaintea aplicării tratamentului general, să se procedeze la îndepărtarea mecanică a paraziţilor de pe corpul ei, cu o pensulă înmuiată în alcool sau miere sau o scobitoare. Paraziţii se pot îndepărta de pe matcă şi cu ajutorul fumului de ţigară. Se izolează matca într-un pahar de apă, se dau peste ea 1-2 fumuri de ţigară şi se ţine palma pe gura paharului câteva secunde, timp suficient pentru căderea paraziţilor pe fundul paharului. Deoarece ouăle sunt depuse pe faţa internă a căpăcelelor, se indică ca la extracţia mierii, descăpăcitul să nu se facă cu furculiţa apicolă ci numai cu ajutorul cuţitului.

                                                       Varrooza
Această boală este o ectoparazitoză atât a albinelor adulte cât şi a puietului, în special a celui de trântor. Boala a fost descoperită în anul 1904 în insula Java, de către E. Jacobson de unde s-a extins practic în toată lumea, în Europa fiind semnalată pentru prima dată în anul 1967. Varrooza este o boală ascunsă, parazitul acesteia poate exista în stup timp de mai mulţi ani fără să se constate o mortalitate anormală, până în ziua în care infestarea masivă duce la moartea rapidă a familiei.
Etiologie
Agentul patogen este acarianul Varrooa jacobsoni.
Femela prezintă corpul aplatizat, transversal oval, lung de 1,1 mm şi lat de 1,6 mm, de culoare maro-roşiatic, prevăzut cu patru perechi de picioare. Ea se fixează atât pe torace cât şi pe abdomen şi membre, iar în perioadele de înmulţire depune în medie 7-8 ouă în celulele cu puiet, din care după 2 zile ies larvele, care se hrănesc cu hemolimfă larvelor şi nimfelor de albină, iar după 7 zile se transformă în adulţi, ce se împerechează înainte de eclozionarea albinelor. Masculul este mai mic, de formă rotundă, având culoarea albă-cenuşie şi moare după împerechere, din celule ieşind numai femele împerecheate. Femelele împerecheate trec apoi pe albinele lucrătoare, trântori şi matcă, unde se hrănesc cu hemolimfa acestora, fapt ce determină debilizarea şi moartea lor prematură.
Contaminarea
se face cu ajutorul albinelor hoaţe, a trântorilor, a roilor şi a fagurilor cu puiet, precum şi prin practicarea stupăritului pastoral.
Simptome
" În perioada de iernare, paraziţii neliniştesc familia de albine, determinând un consum mai mare de miere, umplerea prematură intestinului cu dejecţii şi apariţia diareii. Primăvara, când în celule cu puiet există un mare număr de paraziţi, albinele eclozionate vor fi neviabile cu aripile nedezvoltate, cu capul şi picioarele diforme. Ele cad pe fundul stupului, de unde sunt scoase afară de către albinele sănătoase.
Parazitul poate fi descoperit cu ochiul liber pe trântori, pe albinele lucrătoare şi matcă, precum şi pe puietul acestora în urma descăpăcirii celulelor. La începutul infestării, acarianul nu poate fi observat cu ochiul liber, datorită numărului redus de paraziţi şi a poziţiei acestuia între inelele abdominale; de unde nu i se poate vedea decât marginea posterioară a corpului. După 2-3 ani de la infestare, numărul acarienilor este foarte mare, se înmulţesc cu repeziciune, iar când 20-30 % din albine sunt parazitate, familia slăbeşte şi moare.
Tratamentul
" Datorită adaptării parazitului la biologia şi viaţa albinelor, au fost utilizate în ultimii ani zeci de substanţe antiparazitare, numeroase metode biologice, fizice şi tehnice de combatere a acestuia, dar rezultatele nu sunt nici în prezent satisfăcătoare. S-a constatat că după tratamente corect efectuate toamna, vara şi toamna anului următor, aceleaşi familii pot fi intens parazitate.
Pe plan mondial, cele mai utilizate substanţe în combaterea varroozei au fost: fenotiazina, acidul formic, acidul lactic, timolul, camforul, uleiul de eucalipt, clorbenzilatul, brompropilatul, cumafosul, cimiazolul, amitrazul, cianpiretrinoidul de sinteză şi fluvalinatul (mavrikul).
La noi în ţară, varrooza a fost combătută cu medicamentele Sineacar şi Arahnol, iar în prezent se utilizează Varachetul (pe bază de amitraz), Mavrirolul, Apistanul (pe bază de fluvalinat) şi BeeVital-ul (pe bază de uleiuri eterice).
Varachetul se administrează sub formă de fumigaţii prin urdiniş sau pe deasupra ramelor. Pentru fiecare familie se utilizează o bandă de carton cu 2-4 picături în funcţie de tipul de stup. Doza recomandată are un efect bun atunci când se etanşează bine stupul, altfel o parte din substanţa activă volatilizată se pierde prin fisuri sau spaţii create prin închiderea necorespunzătoare a acestuia. Primul tratament se face primăvara, când albinele au început activitatea normală, al doilea tratament se efectuează după extragerea mierii de salcâm, iar alte trei tratamente se fac toamna în lunile septembrie şi octombrie, intervalul dintre acestea fiind de 7 zile. Ultimul tratament cu Varachet trebuie să se execute în absenţa puietului căpăcit, deoarece acesta păstrează paraziţii şi odată cu ecloziunea albinelor rămân în stup peste iarnă, reproducându-se primăvara odată cu prima generaţie de albine.
Mavrirolul, la fel ca şi Varachetul, pătrunde în organismul paraziţilor şi le blochează funcţiile enzimatice şi nervoase. Medicamentul este îmbibat în benzi de material textil. Benzile se aşează deasupra ramelor, trans­versal, iar după 7 zile se introduc vertical între ramele 3-4 şi 7-8. La roi şi familiile slabe, banda se aşează lângă un fagure lateral cu puiet. Perioada optimă de introducere a benzilor este prima jumătate a lunii august şi ele se menţin în stup timp de 40 de zile, apoi se scot din stup. Nu se face tratarea în timpul culesurilor principale. Este necesar ca tratamentul să fie completat cu două fumigaţii cu Varachet toamna, când familiile de albine nu mai au puiet.

Apistanul este un cianpiretrinoid de sinteză, impregnat în benzi de material plastic, produs de firma Sandoz. Conform prospectului se folosesc două benzi, timp de 40-60 de zile, numai în sezonul activ. A fost aprobată folosirea lui şi la noi în ţară.
BeeVital-ul se administrează între rame, pe albine, prin stropirea acestora cu substanţa activă.

Nu se admite folosirea la noi în ţară pesticidelor sub formă de soluţii sau emulsii, prin stropirea albinelor sau în hrana lor, deoarece poluează grav atât organismul albinelor cât şi ceara, mierea, polenul, lăptişorul şi propolisul.

                                                         Senotainioza
Este o ectoparazitoză a albinelor adulte, destul de răspândită printre acestea
Agentul patogen este o dipteră vivipară, denumită Senotainia tricuspis. Această muscă este mai mică decât musca comună (6-8 mm), de culoare cenuşie-deschis, cu o dungă albă pe cap. Femelele împerecheate îşi petrec cea mai mare parte a timpului în stupină şi urmăresc albinele sau trântorii, depunând din zbor larvele pe corpul acestora. Imediat după ce au fost depuse pe albină, larvele lungi de 0,7-0,8 mm şi cu un diametru de 0,17 mm pătrund în organismul insectei la nivelul părţii dorsale a articulaţiei cefalotoracice şi se hrănesc cu hemolimfă şi ţesuturi vii.
Când larva s-a dezvoltat suficient (15 mm lungime şi 3 mm diametru) părăseşte cadavrul albinei (6-11 zile) şi intră în pământ la o adâncime de 3-4 cm, unde după 1-2 zile se transformă în nimfă, iar după 7-12 zile în muscă. Într-un sezon apicol pot să apară două generaţii de muşte, iar iernarea acestora se face în stadiul nimfal. Femela este vivipară şi poate produce între 700 şi 800 de larve (Simintzis, 1949; Giordani, 1956; Boiko, 1959).
Contaminarea
albinelor lucrătoare şi a trântorilor se face prin atacul direct, în timpul zborului, al muştei parazite, care-şi depune cu această ocazie larvele pe corpul acestora. Contaminarea este mai puternică pe timp cald şi însorit, în timp ce pe timp rece şi ploios, contactul albinelor cu musca parazită este redus.
După ce penetrează muşchii toracici, larva trece în următoarea etapă de dezvoltare larvară, în care se hrăneşte cu hemolimfa gazdei atâta timp cât aceasta trăieşte. Larva este de culoare alb cu negru, are părţile bucale sub formă de coasă şi are 1,5 mm lungime şi 0,5 mm lăţime.
Larvele, în număr de una sau mai multe, se fixează în cavitatea toracică, de unde pot migra în cavitatea cefalică şi abdominală. Când albina-gazdă moare (de obicei la 2-4 zile după parazitare), larva se hrăneşte cu ţesut solid şi trece în următoarea etapă de dezvoltare.
Devorează muşchii toracici şi alte părţi moi ale toracelui şi capului.Când ajunge la 8 până la 9 mm în dimensiune, abadonează cadavrul gazdei şi intră sub pământ, pentru a completa ciclul evolutiv. Aici devine individ matur, în 7-12 zile (Boiko, 1958) sau 16 zile (Giordani, 1956).
Femelele acestei muşte se întâlnesc în stupină din mai până în octombrie, în număr foarte mare în iulie-august, de dimineaţa şi până seara, dispărând din stupină atunci când temperatura atmosferică depăşeşte 30°C. Pe timp favorabil, în 1-2 zile depune toate larvele pe corpul albinelor.
Simptome
Albinele culegătoare se debilitează, îşi pierd capacitatea de zbor şi familiile se depopulează rapid. Uneori, la albinele moarte se pot observa trepidaţii ale abdomenului, datorate mişcărilor pe care le fac larvele parazite din organismul lor în căutarea hranei. Diagnosticul se bazează pe semnele clinice şi pe examenul de laborator.
Tratamentul
constă în aşezarea pe capacele stupilor (locul unde poposesc senotainiile) a unor cartoane albe, pe care se aplică o soluţie de amidon în care se înglobează insecticide în proporţie de 1-2 %. Se pot folosi şi vase de culoare albă cu apă, care se aşează tot pe capacele stupilor şi în care se vor îneca un număr mare de muşte, acestea fiind puternic atrase de culoarea albă a vasului.


_______________________________________
proverbele 9;10
,,Teama de Iehova este inceputul intelepciunii,si cunoasterea Celui Preasfant este pricepere.,,

pus acum 15 ani
   
ghituica
apicultor

Din: com.Gradina;jud.Constanta
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 268
a treia parte si ultima

Triunghiulinoza
Triunghiulinoza este o boală de invazie a albinelor culegătoare produ­să de larvele unei insecte.
Etiologie
Agentul patogen este reprezentat de larvele a două specii de insecte: Meloe verigatus şi Meloe proscarabeus.
Formele adulte ale acestor insecte se întâlnesc frecvent prin păduri, livezi, fâneţe, unde îşi depun şi ouăle în pământ la rădăcina plantelor. Larvele care rezultă din aceste ouă au 3 perechi de picioare, cu ajutorul cărora urcă pe florile melifere în aşteptarea albinelor. Larva de Meloe verigatus are formă triunghiulară, iar cu ajutorul aparatului bucal adaptat pentru tăiat şi supt perforează membrana intersegmentară a albinelor şi pătrunde cu jumătate din corpul său în cavitatea abdominală a albinei, unde se hrăneşte cu hemolimfă şi cauzează moartea acesteia. Larvele de Meloe proscarabeus trăiesc pe suprafaţa corpului albinelor ca şi Braula coeca.
Simptome
Albinele parazitate sunt neliniştite şi prezintă mişcări, spasmodice, se târăsc în faţa urdinişului şi încearcă să îndepărteze parazitul, după care mor.
Tratamentul
este similar cu cel aplicat în cazul braulozei.

                                                             Puietul răcit
Puietul răcit apare de obicei primăvara, în familiile slabe, care au cuiburile nerestrânse şi neîmpachetate. Poate apare şi atunci când apicultorul lărgeşte prea mult cuibul familiei de albine sau menţine prea mult stupii deschişi pe timp nefavorabil, rece, precum şi atunci când în familia de albine, ca urmare a unei boli, numărul albinelor s-a redus foarte mult şi puietul a rămas neacoperit.

Simptome
Larvele bolnave nu emană nici un miros caracteristic, îşi păstrează forma şi consistenţa, dar îşi pierd luciul şi culoarea lor devine cenuşie.
Prevenirea răcirii puietului se face prin aplicarea unor tehnologii corespunzătoare de creştere a albinelor (ţinerea cuibului strâns, primăvara, până când timpul permite introducerea fagurilor noi în cuib), prin menţinerea unor familii puternice, cu destule albine acoperitoare şi prin combaterea bolilor albinelor adulte, care reduc numărul albinelor din colonii.

                                                           Boala de mai
este o boală a albinelor tinere, mai ales a albinelor care se ocupă de creşterea puietului. Ea apare de obicei primăvara, când familiile de albine se dezvoltă puternic şi este crescută o cantitate mare de puiet. Albinele doici produc, în această perioadă, foarte mult lăptişor pentru hrana puietului, motiv pentru care ele consumă mult polen. Acesta nu poate însă să fie prelucrat fără o cantitate suficientă de apă. în zilele reci când nu pot zbura, sau intensitatea zborului este redusă, apare lipsa de apă, fenomen ce duce la un fel de constipaţie a albinelor tinere.
Contaminarea
De cele mai multe ori sunt afectate toate familiile dintr-o stupină, deoarece lipsa apei le afectează în egală măsură.
Simptome
" La ieşirea din stup, albinele tinere se târăsc în faţa urdinişului, încearcă să zboare, dar cad la pământ şi mor. Au abdomenul umflat, iar excrementele sunt galbene până la cafeniu deschis şi au forma unor cârnăciori cu consistenţă tare. Dacă se apasă pe abdomen, iese o pastă tare, galbenă. Aceste simptome apar mai ales primăvara, după o perioadă rece
Tratamentul
se face cu sirop de zahăr foarte diluat, pulverizat pe albinele de pe faguri sau administrat în alimentator şi prin instalarea adăpătorilor în apropierea stupilor.


                                                    Diareea albinelor
este o boală fiziologică nemolipsitoare a albinelor adulte şi este consecinţa unui consum ridicat de hrană sau miere de calitate inferioară. Boala mai poate fi cauzată şi de zgomote mari produse în jurul stupinei, de prezenţa unor dăunători în cuib, de pierderea mătcii, de blocarea urdinişului şi, ca urmare, de neefectuarea zborului de curăţire etc.


Simptome
Boala se evidenţiază prin apariţia excrementelor de culoare castanie pe faguri şi rame, cu miros neplăcut. Albinele bolnave de diaree pierd capacitatea de zbor, se târăsc în faţa urdinişului şi au corpul acoperit cu excremente. Abdomenul lor este mult mărit, iar atunci când sunt luate în mână şi presate pe acesta, elimină excremente sub formă de jet.
Tratamentul
În cazul apariţiei diareii şi pentru prevenirea apariţiei altor boli, se recomandă, pe lângă îngrijirea corectă, administrarea de ceai de plante medicinale sau sirop medicamentos, cu antibiotice, ca în cazul locii europene.


                                          Anomaliile mătcilor
Pe lângă bolile infecto-contagioase, mătcile pot prezenta şi un număr mare de anomalii, produse fie de procese distrofice ale sistemului neuro-endocrin, fie de natură congenitală

Mătcile manifestă tulburări fiziologice legate de vârstă, care se manifestă prin modificări structurale. Astfel apare atrofierea glandelor producătoare de venin, închiderea la culoare a tubilor Malpighi, pigmentarea ţesutului adipos, fibrozarea şi calcifierea valvei vaginale etc.
Ca urmare a unor tulburări nervoase, la mătci se pot observa pareze, paralizii precum şi depunerea de ouă nefecundate. Aceste tulburări apar ca urmare a unor traumatisme fizice survenite cu ocazia marcării, tăierii aripilor sau altor manipulări, precum şi ca urmare a unor disfuncţiuni ale sistemului neuroendocrin.

Dintre tulburările somatice se pot aminti: mătci pitice (apar când culesul în natură este insuficient şi nu determină modificări în structura internă sau externă, mătci cu extremităţi somatice anormale (cu aripile sau membrele slab dezvoltate, anormale, nu pot zbura şi nu se pot menţine pe suprafaţa fagurilor), ginandromorfismul (apariţia, ca urmare a unor factori nefavorabili de mediu pe acelaşi individ a unor organe proprii celor două sexe), ciclopismul (prezenţa unui singur ochi compus, de formă semilunară, dispus central), microcefalia (apariţia unor albine cu capul mai redus) etc.

Aparatul şi organele de reproducere pot prezenta următoarele modificări: aplazia ovarelor (ovare complet nedezvoltate), atrofia ovarelor (mătcile au fost normale, dar ca urmare a unui dezechilibru neuroendocrin, depunerea de ouă se diminuează, hipoplazia ovarelor (dezvoltarea insuficientă a oviductelor, ovare reduse ca volum, consistenţă şi culoare modifi­cate, sterilizate), obstrucţia ovarelor (stagnarea spermei în oviducte ca urmare a nedezvoltării corespunzătoare a veziculei spermatice), obliterarea oviductelor prin calculi rectali (intestinul posterior supraîncărcat cu concreţiuni calcaroase, obliterează căile genitale) etc.

Unele mătci pot deveni trântoriţe, adică din ouăle depuse de ele se nasc numai trântori, fie datorită expulzării cantităţii de spermă, fie ca urmare a unor tulburări funcţionale cauzate de un spasm nervos la nivelul sfincterului receptaculului seminal, care împiedică ieşirea spermatozoizilor pentru un moment. Uneori, ca urmare a unei infecţii virale, spermatozoizii prezintă degenerări morfologice, cum ar fi răsuciri, încovrigări şi alte forme bizare, acestea influenţând negativ evoluţia embrionului.Mătcile cu diverse anomalii trebuie înlocuite imediat ce au fost depistate, cu alte mătci tinere şi prolifice.

                                                          Intoxicaţia cu polen
Această intoxicaţie este cauzată de polenul toxic recoltat de albine de la diferite plante otrăvitoare situate în raza de zbor a albinelor
Printre plantele polinifere care intră în această categorie amintim: omagul, ceapa, nemţişorul, tutunul, măselariţa, laptele cucului, teiul argintiu şi multe altele. Intoxicaţiile albinelor în anumiţi ani se produc din cauza alcaloizilor, glucozizilor şi uleiurilor eterice volatile, pe care aceste plante le conţin. Uneori, sub influenţa unor factori de mediu şi unele plante polinifere cunoscute ca nevătămătoare pot produce polen toxic pentru albine
Boala apare în diferite perioade ale sezonului activ şi afectează în special albinele tinere şi puietul neavând un caracter contagios. în mod obişnuit, boala este de scurtă durată, dar un timp nefavorabil şi lipsa unui cules de polen neotrăvitor, prelungeşte şi agravează boala, producând moartea prin intoxicare a unui număr mare de albine.
Simptome
pe care le prezintă albinele bolnave sunt în funcţie de conţinutul în substanţe toxice ale polenului consumat.
Intoxicaţia cu polen se poate recunoaşte prin prezenţa pe scândura de zbor, în faţa urdinişului şi pe fundul stupului, a unui număr mare de albine moarte. Albinele au abdomenul mărit şi la o uşoară atingere a lui cu mâna, elimină excremente de consistenţă păstoasă, de culoare galbenă-verzuie. Aceleaşi materii fecale se găsesc din abundenţă şi pe capacele stupilor.
Uneori albinele prezintă şi paralizii ale membrelor posterioare şi ale aripilor.
Tratamentul
este nespecific şi constă în administrarea siropului de zahăr (1:2), călduţ (37°C), în doză de 500 ml pentru o familie, din 2 în 2 zile, până la dispariţia simptomelor clinice.


                                                  Intoxicaţia cu nectar
Această boală este determinată de consumul de nectar toxic secretat de aceleaşi plante care produc şi polenul otrăvitor. De obicei, boala se instalează odată cu apariţia timpului nefavorabil secreţiei de nectar şi afectează mai mult albinele culegătoare. S-a constatat că nectarul toxic conţine pe lângă alcaloizi şi glucozizi şi manoză, un zahăr cu proprietăţi toxice deosebite pentru albine. Atunci când nectarul dăunător este recoltat în cantitate mare, mierea care rezultă din el devine periculoasă şi pentru consumul uman.
Simptome
Albinele intoxicate cu nectar devin neliniştite, apoi agitate, treptat îşi pierd capacitatea de zbor, se târăsc pe pământ, fie în faţa urdinişului, fie în jurul plantelor cu nectar toxic, paralizează şi mor. Dacă consumul de nectar toxic a fost mai mic, albinele îşi pot reveni.

Tratamentul
constă în administrarea de sirop de zahăr, câte 500 ml zilnic fiecărei familii, timp de 3-5 zile.

                                                Intoxicaţia cu mierea de mană
Intoxicaţia cu mană se manifestă mai ales în timpul iernii şi la începutul primăverii, dar poate apare în tot sezonul activ, ori de câte ori albinele culeg acest produs. În lipsa nectarului floral, albinele recoltează mana în cantităţi mari şi o prelucrează în miere de mană, care apoi este depozitată în faguri ca rezervă de hrană.

Toxicitatea mierii de mană nu este întotdeauna aceeaşi, ea variază de la o perioadă la alta şi de la o localitate la alta, fiind în funcţie de plantele de pe care se recoltează, de insectele care o produc, de condiţiile meteorologice şi de compoziţia ei. Toxicitatea ei este determinată de sărurile minerale şi mai ales cationii de potasiu, precum şi de alte elemente.
Digestibilitatea ei pentru albine este mică, ceea ce duce la supraîncărcarea rectului peste limitele fiziologice în timpul iernii. Acţiunea ei dăunătoare faţă de albine este în raport direct cu proporţia în care se amestecă cu miere florală Când rezervele de hrană sunt formate exclusiv din miere de mană, tulburările digestive însoţite de acţiunea toxică şi de posibilitatea declanşării nosemozei decimează în totalitate familiile respective de albine.

Deoarece modificările ce apar la albinele intoxicate cu miere de mană nu sunt caracteristice, ele putându-se confunda cu alte boli ale albinelor adulte, diagnosticul clinic nu este posibil, se face un examen microscopic al intestinului mijlociu şi posterior al albinelor şi un examen de calitate a mierii.
Combaterea intoxicaţiei cu miere de mană se face prin examinarea calităţii mierii şi excluderea de la iernare a proviziilor în care există miere de mană.

                                            Intoxicaţia cu medicamente
În general, prin medicament se înţelege acea substanţă care introdusă în organismul viu este în stare să diminueze sau să înlăture tulburările pe care acesta le prezintă.
" În ultimii ani, în combaterea bolilor infecto-contagioase ale albinelor s-au folosit şi se folosesc numeroase antibiotice şi chimioterapice, care administrate în doze necorespunzătoare pot deveni toxice pentru organismul acestora.
Simptome
Sub acţiunea dozelor prea mari de antibiotice, puietul îşi schimbă poziţia normală în celule, îşi pierde culoarea normală, devenind de nuanţă mai închisă şi, în general, este înlăturat din celule de către albine. Albinele adulte s-au dovedit mai rezistente decât puietul faţă de acţiunea toxică a antibioticelor şi sulfamidelor.
Diagnosticarea acestor intoxicaţii medicamentoase la puiet şi la albinele adulte se face pe baza examenului de laborator, al anchetei toxicologice şi anamnezei, pentru a exclude astfel confundarea cu alte boli infecto-contagioase sau cu alt tip de intoxicaţii. Pentru a evita apariţia acestor manifestări în stupină, se recomandă a respecta dozele şi protocolul de administrare a medicamentelor prescrise de specialişti pentru fiecare boală în parte.

                                            Intoxicaţia cu pesticide
În agricultură sunt folosite din ce în ce mai multe substanţe chimice deosebit de toxice pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor plantelor de cultură sau a celor din zona forestieră.
Această metodă chimică de combatere a dăunătorilor duce la scăderea numărului polenizatorilor naturali ai plantelor şi la necesitatea protejării şi folosirii dirijate a albinelor ca insecte polenizatoare, în scopul sporirii producţiei vegetale. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea unor substanţe chimice mai puţin toxice pentru albine şi prin aplicarea lor în momente în care nu vin în contact cu acestea.
Insecticidele, indiferent de natura lor, de ingestie, de contact sau de respiraţie, sunt nocive atunci când penetrează organismul albinei şi provoacă un dezechilibru fiziologic la câteva procese biologice fundamentale.

Deoarece, evoluţia toxicozei este de obicei fulgerătoare, în cursul unei zile pot fi distruse mai multe prisăci, iar această evoluţie depinde de distanţa şi suprafaţa tratată, precum şi de natura şi remanenta substanţelor aplicate.
Simptome
Dacă insecticidul utilizat este mai puţin nociv, sau distanţa dintre stupină şi cultura tratată este mai mare, familiile de albine intoxicate au o activitate mai redusă şi prezintă un mare număr de albine moarte pe fundul stupului, în faţa urdinişului şi în direcţia zborului. O parte din albinele care supravieţuiesc cad de pe faguri, se târăsc în faţa urdinişului, iar altă parte încearcă să părăsească stupul împreună cu matca. Puietul de albine intoxicat îşi schimbă poziţia, culoarea, se atrofiază şi piere.
Până la utilizarea unor insecticide netoxice pentru albine, dar cu acelaşi efect pentru distrugerea dăunătorilor agricoli, singura posibilitate de prevenire a intoxicaţiilor la albine constă în respectarea legislaţiei în vi­goare privitoare la interzicerea stropirilor când plantele melifere sunt în perioada de înflorire (ordinul nr. 127/21 oct. 1991). în cazul când sunt tratate anumite suprafeţe agricole sau forestiere cu substanţe insecticide în perioada când sunt cercetate de către albine, familiile de albine trebuie transportate la cel puţin 5 km de zona în care se aplică combaterea, sau se închid pe întreaga perioadă de tratare şi de remanentă a substanţei insecticide pe plante. Durata închiderii familiilor de albine se scurtează mult atunci când după aplicarea tratamentului chimic intervine o ploaie, apa reducând efectul nociv al substanţei chimice aplicate, diluând-o


                                                       Găselniţa
Găselniţa sau molia cerii este reprezentată de două genuri: Galleria mellonela (găselniţa mare) şi Achroea grisella (găselniţa mică. Aceste specii fac parte din grupa fluturilor de noapte, care depun ouăle pe firmiturile de ceară de la urdiniş sau de pe fundul stupului, sau chiar pe rame şi faguri, în special pe cei păstraţi în depozite. Sunt atacate mai ales familiile slabe, adăpostite în stupi vechi, deterioraţi cu multe crăpături.
Femela găselniţei mari depune în medie 700 de ouă, iar cea a găselniţei mici, 200-300 de ouă, din care după 10 zile ies larve, ce reprezintă de altfel principala sursă de proteine. Pe măsură ce larvele consumă, ele construiesc galerii pe care le tapetează cu o ţesătură din fire mătăsoase, ce le protejează împotriva înţepăturilor albinelor. După circa 30 de zile, larva îşi încetează hrănirea şi îşi construieşte o gogoaşă de culoare albă, din care după alte 14 zile vor ieşi fluturi. În condiţii favorabile de temperatură (30-34°C), ciclul complet de dezvoltare este de circa 44 de zile, putându-se repeta de 3-4 ori pe an. La temperaturi mai scăzute, ciclul se prelungeşte, astfel la 0°C, larva, nimfa şi insecta mor în timp de 12 ore, iar la -15°C, moartea se produce după 45 de minute, frigul fiind cel mai mare duşman al moliei.

Menţinerea fagurilor de rezervă toamna târziu în stupii populaţi, sub protecţia albinelor până la instalarea timpului rece şi apoi depozitarea în magazii neîncălzite, reprezintă modalităţi de prevenire a apariţiei moliei.
Atacul găselniţei asupra fagurilor începe de la cei laterali şi se termină cu cei cu puiet din cuib. Găselniţa îşi construieşte galerii pe sub puietul căpăcit, determinând moartea acestuia, fie ca urmare a vătămării lui, fie ca urmare a intoxicării acestuia cu excrementele parazitului.
Găselniţa este un dăunător foarte periculos, ce poate distruge într-un timp scurt întregul echipament de faguri din depozitele de păstrare.
Ca măsuri de profilaxie se recomandă menţinerea familiilor puternice, reformarea anuală a fagurilor vechi care sunt purtători de germeni patogeni şi de ouă de găselniţă, curăţirea periodică a stupilor de resturile de ceară şi depozitarea fagurilor cu acid acetic glacial, care se aplică pe foile de hârtie intercalate între rândurile de rame.
" În cazul unui atac masiv se recomandă îndepărtarea fagurilor puternic atacaţi, iar la cei mai puţin atacaţi se va depista şi se vor deschide galeriile cu ajutorul unui vârf de cuţit sau cu un cui, permiţând astfel albinelor să efectueze mai bine operaţiunile de îndepărtare a larvelor şi de refacere a celulelor deteriorate.

                                             Fluturele "Cap de mort"
Fluturele cap de mort (Acherontia atropos) este un fluture mare, de mărimea palmei unui om atunci când are aripile desfăcute. Denumirea îi vine de la un desen asemănător craniului unui om ce îl are pe partea dorsală a aripilor. În zbor produce un zumzet specific, perceptibil de la distanţă. El pătrunde în stup seara, pe urdiniş, consumă miere şi prin mişcarea aripilor agită albinele.
Pentru a împiedica accesul lui în stupi, se recomandă micşorarea urdinişului în funcţie de populaţia de albine şi instalarea gratiilor pe timpul toamnei.
                                               Viespile

Viespile atacă albinele din familiile slabe, în special toamna când albinele nu zboară, pentru a le consuma mierea, acestea fiind mai rezistente la frig. Se cunosc multe specii de viespi dăunătoare: Vespa crabro, Vespa germanica, Vespa gallica, Vespa silvestris, Vespa media etc. Vespa crabro sau gărgăunul este cea mai dăunătoare dintre speciile de viespi, căci pândeşte albinele la urdiniş, le atacă din zbor şi le mănâncă.
Combaterea viespilor constă în depistarea şi distrugerea cuiburilor cu insecticide, mai ales primăvara, când sunt în număr mai mic, putându-se distruge femelele care supravieţuiesc solitare, oprind astfel apariţia generaţiilor tinere.

                                              Lupul albinelor

Lupul albinelor (Philanthus triangulum) se aseamănă cu viespile, dar este mult mai mare. El îşi face cuibul în pământ şi sapă multe galerii pe unde circulă. Atacă albinele la urdiniş, în zbor şi pe flori, le fixează bine între picioare, pe unele le mănâncă, iar cu altele îşi hrăneşte larvele din cuib.
Combaterea acestei insecte se face în mod asemănător cu a viespilor, sau prin omorârea ei cu o paletă în timp ce zboară prin stupină, având un zbor lent.

                                            Furnicile
Aceste insecte aparţin mai multor genuri, fiind periculoase pentru albine. Ele pătrund în stup prin crăpături, pe la urdiniş sau podişor, fură peste 1 kg de miere pe zi şi neliniştesc albinele. În apropierea pădurilor, unde se găsesc populaţii numeroase de furnici, pot fi distruse familii întregi de albine sau redusă foarte mult capacitatea de producţie
Combaterea constă în amplasarea stupinelor în zone fără furnici sau unde acestea sunt puţine, ungerea suporturilor stupilor cu păcură, aşezarea sub picioarele stupilor a unor cutii cu petrol, presărarea de cordoane de sare, desfacerea muşuroaielor şi administrarea insecticidului apoi astuparea acestuia, iar în cazul atacului masiv, se mută stupina.

                                             Prigoriile
Prigoria (Merops apiaster) cunoscută şi sub denumirea de albinărel, este o pasăre mică, cu un colorit al penajului foarte frumos. Trăieşte în regiuni cu terenuri puternic erodate (râpe), unde îşi construieşte cuiburi sub formă de galerii adânci de 1-2 m sau în scorburile copacilor. Pe timp rece şi înnorat, când nu găsesc hrană, prigoriile se adună în stoluri mari, atacând albinele din stupină sau pe cele ce se întorc de la cules, acestea având un zbor mai greoi şi mai lin. Atacurile sunt mai numeroase în luna iunie, când îşi cresc puii şi în luna august când se pregătesc de plecare spre ţările calde. O prigorie poate consuma într-o zi 60-80 de albine.

Combaterea prigoriilor atunci când numărul lor este foarte mare se poate face prin distrugerea cuiburilor cu diferite substanţe de tip respirator.

                                               Ciocănitorile

       Ciocănitorile, prin modul lor de viaţă, aduc o contribuţie importantă la combaterea dăunătorilor din păduri şi livezi cu pomi fructiferi. Datorită auzului lor fin, ele reuşesc să depisteze dăunătorii de scoarţă şi dăunătorii xilofagi, exact acolo unde se găsesc în copaci, indiferent de stadiul lor de dezvoltare (larvă, pupă, adult) şi le distrug. De aceea sunt pe drept numite "doctorii pădurilor".

                  În ornitofauna ţării noastre sunt cunoscute 14 specii de ciocănitori. Speciile şi subspeciile de ciocănitori ce populează teritoriul ţării noastre sunt: capântortura - Jynx torquila L., ghionoaia verde - Picus viridis L., ghionoaia sură - Picus canus Gmel., ciocănitoarea neagră - Dryocopus martius (L.), ciocănitoarea mare -- Dendrocopos major (L.), ciocănitoarea de pădure - Dendrocopos major pinetorum (C. L. Brehm), ciocănitoarea sudică - Dendrocopos major candidus (Stres.), ciocănitoarea de grădină - Dendrocopos syriacus (Hempr. et Ehrenb.), ciocănitoarea de stejar - Dendrocopos medius (L.), ciocănitoarea dobrogeană - Dendrocopos leucotos lifordi (Sharpe et Dress.), ciocănitoarea spate-alb - Dendocopos leucotos leucootos (Bechst.) ciocănitoarea mică - Dendrocopos minor hortorum (C. L. Brehm), ciocănitoarea estică - Dendrorocopos minor buturlini Hart. şi ciocănitoarea de munte - Picoides tridactylus alpinus C. L. Brehm.
Pe lângă rolul lor ecologic, pe lângă că sunt folositoare, ciocănitorile pot produce şi daune. Pentru apicultori ciocănitorile reprezentă o problemă în perioada de iarnă. Deoarece sursele de insecte, în această perioadă, sunt la cel mai scăzut nivel de peste an, ciocănitorile atacă stupii şi se hrănesc cu plăcere cu albinele moarte, de pe fundul stupului, sau din ghem, cauzând astfel, prin zgomotele făcute, neliniştirea familiei de albine urmată de consum mare de hrană şi apoi diaree, ducând astfel la pierderea totală a familiilor atacate.
Pentru a pune la adăpost stupii de atacul ciocănitorilor, apicultorul are la îndemână mai multe soluţii practice, de la soluţii simple cum ar fi clasicele sperietori de păsări până la uzul echipamentelor furnizate de tehnica modernă, aparatele cu ultrasunete.
O soluţie ar fi îmbrăcarea stupilor într-o plasă de sârmă cu ochiuri mici. Astfel ciocănitorile nu au acces fizic la lemnul stupului deci nu îl pot găuri.
O altă soluţie este tăierea unor saci din material plastic în fâşii şi punerea acestora pe stupi. Fâşiile vor flutura în vânt, vor speria ciocănitorile şi, fiindcă sunt din plastic şi au suprafeţele netede, alunecoase, nu vor permite ciocănitorilor să se aşeze pe ele şi să înceapă "munca" de găurire a lemnului
Pe stupi şi pe scândurile de zbor se mai pot aplica benzi cu cuie, cu obiecte ascuţite, evitându-se astfel aşezarea ciocănitorilor. Nu aş recomanda această metodă deoarece aceste păsări ar putea fi rănite şi, dincolo de pagubele provocate apicultorilor, sunt păsări folositoare în ecosistem.
Apicultorul mai poate pune pe lângă stupină, în mănunchiuri, benzi de material reflectorizant, strălucitor care, în bătaia vântului şi în razele soarelui, produc sunete şi lumini care sperie ciocănitorile. O variantă a acestor sperietori de păsări sunt ochii mişcători: o formă rotundă, mare, în culori vii, sub formă de cap cu ochi care, în bătaia vântului, se mişcă în toate direcţiile.

O soluţie modernă şi eficace pentru prevenirea atacului ciocănitorilor este folosirea aparatelor cu ultrasunete. Acestea emit ultrasunete pe direcţia în care sunt îndreptate creând un zid sonic ce deranjează şi ţin la distanţă păsările şi alte insecte. În stupină pot fi folosite doar pe timpul iernii, atunci când albinele nu zboară, şi la o distanţă oarecare de stupi deoarece aşa cum deranjează păsările, ţânţarii, muştele, bondarii etc., deranjează şi albinele.
Crearea unor adăposturi, cuiburi artificiale pentru ciocănitori, la distanţă de stupină pot determina ciocănitorile să nu mai atace stupii, să caute hrană în afara stupinei.
Închei acest articol cu îndemnul adresat apicultorilor să încerce să folosească metode de prevenire a atacului acestor păsări în stupină cât mai blânde şi să le protejeze în această perioadă critică a anului deoarece, în ciuda pagubelor pe care ciocănitorile le pot aduce stupilor, primăvara ele curăţă livezile de pomi fructiferi de omizi şi viermi, pomii sunt sănătoşi şi astfel înfloresc dând din abundenţă nectarul cel dulce albinelor.

                                                          Şoarecii
Şoarecii pătrund şi se instalează în stupi toamna, pe la urdiniş sau prin alte crăpături, consumă miere, păstură, distrug fagurii şi deranjează albinele. Pentru a împiedica pătrunderea lor în stup, la urdiniş se instalează gratii sau reducătoare de urdiniş, a căror deschidere verticală să nu depă­şească 8 mm. Primăvara, fagurii atacaţi de şoareci se topesc, iar stupii se spală pentru a îndepărta mirosul.
Combaterea şoarecilor şi şobolanilor se poate face pe cale mecanică, chimică sau biologică, dintre acestea, cea mai eficace este cea chimică şi se bazează pe momeli cu diferite rodenticide.


_______________________________________
proverbele 9;10
,,Teama de Iehova este inceputul intelepciunii,si cunoasterea Celui Preasfant este pricepere.,,

pus acum 15 ani
   
balasbebe
CLUB STUPARITUL

Din: Zalau,SJ.:1956
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 5335
Pentru ultima fraza.
Albinele prin placa de colector se strecoara prin gaura de 4,9 mm. Este suficient un reductor de 6 mm de inalt. Prin 8 mm, pot sa patrunda soarecii cu bot alungit si fara oase, doaar ceva cartlaje avand. Deoarece cu lemnul nu este asa de precis in prelucrare mecanica, eu sfatuiesc doar cu un simplu bloc, si acesta fara cuie batute, sa poata face albinele curatenia de primavara, fara interventia stuparului.


pus acum 15 ani
   
ghituica
apicultor

Din: com.Gradina;jud.Constanta
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 268

balasbebe a scris:

Pentru ultima fraza.
Albinele prin placa de colector se strecoara prin gaura de 4,9 mm. Este suficient un reductor de 6 mm de inalt. Prin 8 mm, pot sa patrunda soarecii cu bot alungit si fara oase, doaar ceva cartlaje avand. Deoarece cu lemnul nu este asa de precis in prelucrare mecanica, eu sfatuiesc doar cu un simplu bloc, si acesta fara cuie batute, sa poata face albinele curatenia de primavara, fara interventia stuparului.

Multumim de completari nea  balas;oricum eu mai am mult sa ajung la discernamantul dumitale de apicultor;dar sant bune completarile ca raman scrise si siguranta ii va folosii cuiva.
Morala care am tras-o este ca daca albinele sufera e din cauza noastra si nu a geneticii,microbilor ,ori sfaturilor primite de la vizionari in ale stuparitului.Stii modalitatea asta de a da sfaturi de la distanta e atat de absurda cum e absurd sa zicem sa sun un generalist si sa-i spun,,domnule doctor,ma doare in cutare loc,am nu stiu ce,alea,alea.....tratati-ma de la distanta,,Insa daca ne insusim invatatura sanatoasa si mai venim si cu completari altfel se pune problema.
   


_______________________________________
proverbele 9;10
,,Teama de Iehova este inceputul intelepciunii,si cunoasterea Celui Preasfant este pricepere.,,

pus acum 15 ani
   
ghituica
apicultor

Din: com.Gradina;jud.Constanta
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 268
A si sa nu uit-ideea de retinut la ce ai spus d-ta era sa nu uitam de invadatorul cu bot lung si fara oase.Am retinut,multam.

_______________________________________
proverbele 9;10
,,Teama de Iehova este inceputul intelepciunii,si cunoasterea Celui Preasfant este pricepere.,,

pus acum 15 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la