ghituica
apicultor
 Din: com.Gradina;jud.Constanta
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 268
|
|
Mierea toxică
Mierea toxică este produsă ca rezultat al hrănirii albinelor de pe anumite specii de plante, plante ce secretă un nectar cu proprietăţi toxice.
" Una dintre aceste plante este tutu (Coriaria arborea), un arbust întâlnit, pe scară largă,
în Noua Zeelandă.
Otrava provine din tutu dar mierea toxică nu este produsă de albinele ce vizitează florile de tutu în căutare de nectar sau polen, ci mai degrabă de albinele ce adună mana produsă de o insectă (Scolypopa Australis sp. ), un purice ce suge seva acestor plante şi secretă mana
Mana este un lichid dulce produs din pantele de tutu ce conţin tutină (eng. „tutin”), o membră a grupului de picrotoxine. Toxina nu are nici un efect asupra albinelor iar mierea de mană toxică este, din punct de vedere chimic, foarte similară mierii florale şi nu poate fi deosebită prin gust, aspect ori miros de alte mieri non-toxice
Toxina nu poate fi degradată prin încălzire ori procesare a mierii. Toxinele par a fi foarte stabile, iar multe cazuri de otrăvire au apărut la oameni care au consumat miere care era veche de câţiva ani. Mulţi oameni au fost ucişi, spitalizaţi de-a lungul anilor, din cauză că au consumat miere toxică.
Atât mierea în fagure cât şi mierea extrasă poate fi otrăvitoare. Mierea în fagure prezintă un risc mai mare deoarece este mâncată direct din fagure, prin acesta şansele de a consuma miere cu o concentraţie mare de tutină fiind sporite. Mierea toxică extrasă este, atunci când este procesată, deseori amestecată cu alte mieri, prin aceasta reducându-se concentraţia în toxină
În timp ce tutina şi derivata ei, hyenanchina (eng. hyenanchin), sunt extrem de toxice pentru oameni, doar câteva zone din Noua Zeelandă produc, în mod regulat, miere toxică. Aceste areale includ Peninsula Coromandel , Eastern bay of Plenty (EBOP) şi Marlborough Sounds.
Pentru a se produce miere toxică, toate din următoarele condiţii sunt necesare:
- concentraţie mare de tufişuri de tutu/ alte plante ce secretă nectar cu toxine;
- un mare număr de insecte – purici de plante;
- vreme caldă şi umedă pentru a permite insectelor să se stabilească pe tutu/ alte plante (ploaia le poate spăla de pe plante),
- o absenţă a unei surse de hrană mai atractivă pentru albine, în mod uzual cauzată de secetă;
- prezenţa albinei melifere (Apis mellifera) întreţinută pentru producţia de miere.
Perioadele de risc, în Noua Zeelandă, sunt de la sfârşitul lui decembrie (EBOP) şi mijlocul lui ianuarie până la sfârşitul lui aprilie în regiunile Coromandel şi Marlborough Sounds.
" Apicultorii trebuie să limiteze riscul de a obţine miere conţinând tutină sau altă toxină prin:
- mutarea stupilor şi înlăturarea magaziilor de miere conţinând miere pentru consumul uman înainte de perioada de risc, ori prin
- monitorizarea atentă a plantelor tutu/a altor producătoare de mană toxică, a insectelor de pe aceste plante şi a condiţiilor de cules pe o rază de 3-5 km în jurul stupinei unde mierea este produsă.
Simptomele includ vomit, delir, pierderea echilibrului, excitabilitate ridicată, stupoare, comă şi convulsii violente. Aceste toxine din miere pot fi letale, ori îmbolnăvesc persoana respectivă foarte tare. Este în mod general acceptat că chiar o linguriţă (aproximativ 10ml) de miere toxică poate avea un efect sever asupra sistemului nervos uman.
Este în interesul apicultorilor pentru a lua toate măsurile pentru înlăturarea mierii din stupi în zonele de risc în aşa fel încât să se prevină orice otrăviri a oamenilor, să se evite publicitatea negativă şi posibilele plângeri de tragere la răspundere.
Plantele trebuie monitorizate pentru a observa prezenţa puricilor pe ele. Mana poate fi observată foarte uşor pe frunze şi staminele plantelor, apărând ca picături foarte mici şi lipicioase.
Verificaţi prezenţa albinelor, la fel a viespilor, dacă adună mană.
Apicultorii trebuie să considere extragerea celei mai mari părţi din mierea aflată în cuibul cu puiet înainte de perioada de risc, lăsând doar 3-4 rame cu miere, în aşa fel încât mierea strânsă în timpul perioadei de risc să fie stocată în totalitate în cuib, pentru hrana albinelor. Această miere din cuibul cu puiet poate fi stocată pentru hrănirea ulterioară a albinelor ori folosită pentru a forma nuclee şi colonii noi, pentru sporirea numărului de stupi sau în operaţiunile de înlocuire a mătcilor vârstnice.
Nu mâncaţi miere luată din stupii sălbatici aflaţi în zonele cu risc! Este responsabilitatea apicultorului să nu ofere spre vânzare miere toxică.
" Vă rugăm să fiţi conştienţi de potenţialul de producere a mierii toxice în regiunile cu risc şi anii favorabili!
Albinele au fost folosite în războaie, date despre folosirea lor sunt tocmai de pe vremea romanilor. Aceştia au încărcat în catapulte şi tras în inamici cu stupi. Alte înregistrări datează din Evul Mediu, când diferite armate au aruncat cu stupi de albine în atacatori – în special de pe zidurile castelelor. De asemenea s-au folosit în Primul Război Mondial şi în Războiul din Vietnam.
Cât despre mierea toxică, aceasta are o istorie îndelungată. Primele referinţe se întâlnesc în scrierile lui Xenophon Grecul (aprox. 400 î.Hr.), care a descris efectul consumării de către soldaţi a mierii toxice. Incidentul a avut loc pe teritoriul actual al Turciei, lângă Trebizonde. Soldaţii se întorceau în Grecia, în Cypru dintr-o campanie în Imperiul Persic („Retragerea celor 10000”), când au întâlnit stupi, de la care, fireşte, le-au furat mierea. Xenophon a indicat că soldaţii care au consumat mierea şi-au pierdut simţurile, s-au purtat ca nişte persoane bete şi au prezentat vomă. O referinţă ulterioară a indicat că mierea din acea regiune a fost folosită, de asemenea, împotriva armatei romane, în timpul lui Pompei. Heptakometes a lăsat vase cu miere de-a lungul drumului ca şi “tribut” pentru armata care înainta în teritoriu. Soldaţii care au mâncat mierea şi-au pierdut simţurile şi au fost înfrânţi cu uşurinţă de Heptakometes. Sursa acestei mieri toxice, în Orientul Mijlociu, este Rhondodendron ponticum sau Rhondodendron luteum.
Plinius (XXI,XLV) a descris mierea inducătoare-de-nebunie din această regiune ca şi meli moenomenon („miere nebună”) şi de asemenea a menţionat (XXI, XLVI) o miere medicinală din Creta, miraculum mellis sau „mierea minunată” (Halliday 1922; Ransome 1937). În "Homeric Hymn to Hermes" (sec.VI-VIII) se face referire la melissae sau oracolele cu albine din Muntele Parnassos, în Delphi, care puteau face profeţii doar după ce se ingera meli chloron sau „miere verde”, poate „mierea nebună” a lui Plinius. Se crede că sursa mierii meli moenomenon a fost Rhodeodendron ponticum L. (foto 3), ce conţine glucose toxice numite andromedotoxine ori grayanotoxine (Krause 1926; Plugge 1891; Wood, et al. 1954), substanţe găsite şi la alte specii de Ericaceae, în special la Kalmia latifolia L – Laurul de munte, o altă plantă a cărei miere a provocat otrăvire (Howes 1949; Jones 1947).
În Japonia, responsabilă de intoxicaţii frecvente cu miere toxică (Kohanawa 1957; Tokuda şi Sumita 1925) a fost Tripetalieia paniculata (Sieb. Et Zucc). În această miere, de asemenea, s-au detectat grayanotoxine (Tsuchiya et al. 1977).
O altă glucoză toxică este ericolina (eng. ericolin) este conţinută de Ledum palustre L, mierea obţinută ca urmare a culesului de nectar la această plantă fiind, de asemenea, toxică pentru oameni (Koslova 1957; Palmer-Jones 1965).
Atât L.palustre şi L.hypoleucum Kam, sunt folosite ca şi inebriante şamanice de triburile tunguste din Siberia (Brekhman şi Sam 1967). Ceaiul din Rhododendron groenlandicum are, potrivit indienilor Kwakitutl, proprietăţi narcotice (Turner şi Bell 1973), planta având conţinut de ericolină şi grayanotoxine.
Solanaceae este o familie de plante cunoscute atât ca inebriante şamanice cât şi producătoare de miere toxică.
Otrăviri cu miere, în Ungaria, au fost cauzate de cules la Atropa Belladonna L. ori Fatura metel L., în amblele mieri fiind găsiţi alcaloizi (scopolomină – eng.scopolomine şi hiosciamină – eng. Hyoscyamine , Hazslinszky 1956).
Simptome de otrăvire în Polonia au fost de la Datura inoxia, în miere găsindu-se scopolamină (eng. scopolamine) (Lutomski, Debska and Gorecka 1972).
În South Carolina (S.U.A) otrăviri au avut loc din cauza alcaloidului gelsemină (eng. gelsemine), regăsit în nectarul de la Iasomia galbenă (eng. Yellow jassamine), Gelsemium sempervirens (L.) Aiton. Simptomele au inclus ameţeală, dezechilibru (Kebler 1896).
În Brazilia mierea inebriantă luată de la albina fără ac Trigona recurva este numită feiticeira ('vrăjitoarea') sau vamo-nos-embora (hai să mergem!') în aluzie la clătinare, la condiţia de jumătate de beţie în care se cade după ce se consumă această miere (Ihering 1903(4)). Mierea albinei fără ac argentiniană (Melipona sp.), Mombuca, are efecte inebriante, datorită faptului că albinele culeg nectar din flori cu proprietăţi narcotice (Spegazzini 1909).
O miere paraguiană a fost caracterizată “atât de intoxicantă cât aqua vita” (Schwarz 1948).
Deci sunt cel puţin trei categorii de phytotoxine psihoactive ce pot fi regăsite în mierile toxice– alcaloizii indol şi tropan şi glucozele şi, de asemenea, în nectarul din care sunt făcute (Baker 1977, Baker and Baker 1983). Canabinoide psihoactive sunt în polenul de marijuana, Cannabis Sativa L.
(Paris, Boucher and Cosson 1975).
Toxinele din polen pot fi izolate de albine în miere, cum sunt toxinele din nectar ori din mană. Nectarul de canabis conţine, de asemenea, canabinoide, ceea ce confirmă convingerile crescătorilor de marijuana, că mierea de marijuana este psihotropică.
Sunt un număr de alte plante care produc nectar ce conţine toxine variate. Câteva din dintre acestea sunt :
Rugina (eng. Tansy ragwort) - Senecio jacobaea şi Măselariţa (eng. Egyptian henbane) - Hyoscyamus niger.
Mierea toxică, produsă din anumite plante, are proprietăţi psihoactive. Vechii maiaşi pre-columbieni Yucatecan, produceau, în mod intenţionat, o miere psihoactivă din Turbin corymbosa (Rivea corymbosa), o plantă cu proprietăţi inebriante, miere ce o foloseau în ritualul balché.
Aceşti maiaşi venerau zei ai albinelor cum ar fi Ah-Muzen-Cab, „Marele Lord Albină”, ce poate fi văzut coborând şi astăzi, deasupra intrării în templele-piramidă de la Tulúm şi Coba, casele lui ancestrale. În prezent îndulcim medicamentele amare cu siropuri de zahăr, însă albinele, colectând nectare toxice din flori se poate să fi preparat, în mod natural, şi concentra un medicament-drog îndulcit, pentru delectarea celor care l-au venerat pe Ah-Muzen-Cab.
Se spune că un trandafir poate fi veninos… Chiar şi o femeie frumoasă poate avea un caracter groaznic, tot aşa şi unele flori pot fi toxice. Pot avea un nectar toxic chiar şi unele plante de grădină, cum ar fi Rhododendrons şi florile migdalilor, de asemenea.
Modul în care toxinele din nectar influenţează dorinţa albineli melifere de a mânca nectar floral a fost investigată de o echipă de cercetători condusă de Dr. Geraldine Wright (Universitatea Newcastle). S-a descoperit că albinele sunt înzestrate cu abilitatea de a face conexiuni între aproape orice culoare, formă, textură sau miros cu hrana.
Dincolo de efectele inebriante/narcotice a unor sorturi de miere, trebuie să dăm o atenţie sporită efectului nociv al mierilor toxice, alcaloizii şi alte substanţe nocive conţinute de acestea prezentând un risc major pentru sănătate.
_______________________________________
proverbele 9;10
,,Teama de Iehova este inceputul intelepciunii,si cunoasterea Celui Preasfant este pricepere.,,
|
|
