catalingiurgila
apicultor
 Din: Tg-Frumos-Iasi 11-07-1980
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 930
|
|
Povestea din copilarie(Roiului de albine)
Nu departe de gardul de nuiele împletite, ce despărţea ograda de livadă, era, în anii copilăriei mele, un şir de stupi. Mai toţi erau sistematici, adică cu capac şi rame, pe care se pun foi de ceară, turnate la presă. Printre stupi însă, erau şi buduroaie(1) , adică stupi mai primitivi.
Aceştia, fie erau scobiţi într-un trunchi de copac, fie erau construiţi din scândură. Buduroaiele erau înalte, aproape de statura unui om şi mai înguste. Stupii sistematici erau ca şi cei de azi: de formă aproape cubică, cu capac acoperit cu tablă, sub care erau introduse vre-o zece-douăzeci de rame. Pe rame se prindeau foile de ceră.
Toate acestea le-am cunoscut încă de când avem cinci sau şase ani. De voie de nevoie, am făcut cunoştinţă cu stupii, pentru că, deseori, neastâmpărat fiind, căpătam căte un ac când treceam printre albine.
O curiozitate însoţită de teamă mă îndemna să privesc harnicile albine ce plecau şi veneau într-un iureş continuu. Când veneau, aveau picioruşele încărcate de polenul galben al florilor.
Albinele sunt insecte cu obiceiuri destul de curioase pentru cei ce nu le cunosc. Aşa, de exemplu, albinele au un bâzâit diferit după cum zboară netulburate din floare în floare, sau când joacă în faţa stupului, în căldura şi lumina soarelui de vară. Cu totul altfel zumzăie când sunt deranjate de prădători sau alte animale ce le stânjenesc trecerea.
Mama m-a învăţat să nu-mi fie teamă de albine şi-mi freca mâinile cu roinăţă. Roiniţa este o plantă asemănătoare la frunze cu urzica moartă dar, spre deosebire de aceasta, foarte plăcut mirositoare.
Ştiam că, dacă stăteam liniştit, puteam să privesc în stup şi să las albinele chiar să se urce pe mâinile mele. Şi asta fără nici un pericol. Aşa treptat, treptat, am devenit un fel de ajutor de stupar. Asta-i un fel de-a spune, pentru că, de fapt, mai mult o încurcam pe mama. Mai mult priveam ramele pline cu miere coaptă şi căpăcită(2) cu ceară.
Uneori însă, în lipsa părinţilor de acasă, grijile noastre creşteau deodată. Toate animalele din ogradă rămâneau în seama noastră. Trebuia să strângem buruian(3) pentru porci şi să nu-i lăsăm cumva priponiţi(4) la soare , să strângem prunele căzute prin livadă, seara, să aducem vaca de la cireadă(5) şi câte altele.
Dar dacă venea vreo ploaie?... Atunci lucrurile erau şi mai grele. Vara, ploile vin când nici nu te aştepţi – mai ales când te iei cu joaca. În graba mare, trebuiau adunate păsările – răspândite în toată grădina – ,aduşi mieluţii, porcii, şi toate puse la adăpost.
De multe ori, după ploile repezi de vară, se adunau torenţi ce făceau să vuiască râpa. Râpa tăia grădina noastră de-a latul, din deal în vale.
Dar vara, când rămâneam singuri, aveam în grijă şi stupii de albine. Prin lunile iulie – august în toiul căldurilor, albinele roiesc(6) . O nouă familie de albine, în frunte cu o tânără regină – capul familiei – părăseşte vechiul stup, căutându-şi un nou loc, o nouă casă a lor. Dacă nu sunt observate, aceste roiuri pleacă repede. Se ridică deasupra copacilor şi, în viteză mare, miile de albine părăsesc prisaca.
După ce zboară peste câmpuri, când obosesc, poposesc pe creanga vre-unui copac din pădure, in vre-o scorbură, şi acolo se stabilesc. În felul acesta, se sălbăticesc. Mierea acestor albine o mai culege ursul, dacă are, cumva, vizuină prin preajmă.
Dar roiurile, alături de ceara şi mierea pe care o dau albinele, sunt bogăţiile stupilor. Pierderea unui roi este un mare necaz pentru stupar.
De aceea şi nouă ni se lăsau cu mare grijă stupii în timpul roitului. Asta, în rarele cazuri, cănd bunica şi mama trebuiau să fie plecate, amândouă, de acasă.
Pentru oprirea roiurilor, erau pregătite butoaie şi căzi pline cu apă. În aceste butoaie , la nevoie, trebuia să înmuiem şomoioage(7) de frunze şi crenguţe pentru a arunca nori de stropi în roiul de albine. În acest fel, le obligam să se aşeze pe o crenguţă apropiată de copac sau chiar să reintre în stup.
În ziua aceea, noi eram singuri acasă. Eram lăsaţi, ca de obicei, cu grijile gospodăriei. Bineînţeles, fiind vremea roitului, aveam în grijă şi stupii cu albine.
Era o vară călduroasă şi frumoasă. Livada, plină de fructe. Iarba grasă, crescută printre copaci. Noi, copiii, cât e ziulica de mare, ne jucam; mai făceam şi treabă şi uneori chiar şotii. Dar când soarele se ridica pe cer şi încălzea puternic, trebuia să ne retragem pe la umbra deasă a copacilor. Aveam în livadă nişte nuci şi cireşi cât uriaşii din poveste. Apa din căzile pregătite pentru roiuri se încălzea şi ea. Atunci, noi începeam să ne bălăcim în apă, ca într-un lac. Căzile erau tocmai potrivite pentru noi.
Cam în aceste împrejurări, sora mea observă că albinele de la un stup joacă prea tare şi bâzâie ameninţător.
Săgetau aerul încoace şi în colo, rotindu-se cu miile în jurul stupului. Nu mai era nici o îndoială: roiul ieşise din stup. Ne-am repezit la şomoioagele de frunze şi am început să stropim, cât puteam de tare şi de repede, în norul de albine. Dar, ori că noi eram prea mici pentru treba asta, ori albinele erau tare înfuriate, că nu voiau, nicidecum, să se aşeze în vreun copac.
Teama a început să ne cuprindă. Roiul se ridica tot mai sus. Dacă scăpa deasupra copacilor, era pierdut. Am simţit nevoia de ajutor. Imediat i-am spus Adrianei:
„- Du-te repede la moşul Nică a lui Ioniţă, - un vecin de-al nostru – şi roagă-l să vină aici să ne ajute! Dar, fugi!”...
Cât ai clipi, sora mea – avea vreo opt ani – săltându-şi pletele buclate, a dispărut pe uliţă.
Rămas singur, am lăsat şomoioagele de crengi, care mi se păreau neîndemânatice şi, cu amândouă mâinile, am început să arunc ţărână în sus. Se aflau pe acolo şi straturi cu flori. Era o luptă tăcută între mine şi roiul de albine: care pe care! Am continuat să arunc norii de praf în aer.
La un moment dat, am observat pe o ramură a unui prun bătrân din apropiere, un mic ghem de albine. Ştiam ce înseamnă asta: regina se aşezase pe acea ramură – obosită poate, cu aripile umezite sau pline de praf. După ea, miile de albine s-au aşezat şi ele, prinzându-se unele de altele, într-un ghem care creştea tot mai mult. Roiul s-a liniştit, încetul cu încetul.
Când, în fugă, a ajuns moşu’ Nică a lui Ioniţă, doar câteva albine mai jucau în jurul acelui ghem. Roiul aşezat, era de-acum mare cât o găleată. O bucurie fără margini îmi umplea sufletul:
Învinsesem roiul! S-a minunat şi moşu’ Nică.
Cu grijă, a luat unul din buduroaiele pregătite;
s-a urcat pe scară şi, după ce a aşezat ghemul de albine exact deasupra gurii buduroiului, a scuturat puternic creanguţa. Roiul a căzut în stup. A închis gura stupului, l-a coborât şi l-a aşezat cu gura pe pământ.
Când, spre seară, au venit mama şi bunica le-am ieşit înainte şi, cu multă bucurie, i-am povestit de isprava noastră.
S-a bucurat mult mama; M-a mângâiat pe cap şi mi-a spus:
„ – Acesta este stupul tău, pentru că tu ai prins roiul. Să ai grijă de el!”
Aşa am devenit stupar...
Toamna, stupul meu era o familie de albine puternică, aşa că, a iernat foarte bine.În anii următori, acest stup a dat producţii de miere dintre cele mai mari. Eram tare mândru.
De fapt, meritul meu era doar că prinsesem roiul. Poate acel gând, de-o clipă, de a arunca cu ţărână în roi, m-a făcut să înving.
Câţiva ani, acel stup mi-a tot mângâiat mândria de copil. Apoi am plecat la liceu, în , şi stupul meu a rămas doar o amintire.
(1)buduroi - stup primitiv construit prin scobirea unui
trunchi de copac sau din scândură, în care nu se găsesc rame cu foi de ceară, albinele construindu-şi singure fagurii, ca şi cele sălbatice, în scorburi.
(2)fagure căpăcit - fagure ale cărui alveole sunt pline cu miere şi pe care albinele le-au acoperit cu o pojghiţă (capac) de ceară.
(3)buruian - nutreţ procurat prin plivirea buruienilor din
culturi şi care constituie hrana de bază pentru animalele din gospodăria ţărănească, în lunile de vară.
(4)priponit - legat cu lanţ de un ţăruş înfipt în pământ.
(5)cireadă - turmă de vite, constituită sub conducerea unui păstor, pentru a paşte animalele zilnic, pe islazul satului.
(6)roi - grup de albine ieşit din stup, împreună cu matca
(regina) pentru a căuta un adăpost nou; roitul albinelor
se întâmplă în zilele călduroase ale miezului verii, când
populaţia de albine a stupului a crescut mult.
(7)şomoiog - mănunchi de crengi legate pentru a putea fi
folosite la aruncarea apei sub formă de stropi.
_______________________________________
Telefon-0727706953
|
|
