|
manea stefan
apicultor
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 4
|
|
Apicultura romaneasca de dupa Harnaj
(sau de la geniu la incompetenta)
Ec. Stefan Manea
Ca sa putem analiza corect apicultura romaneasca de dupa prof Harnaj trebuie mai intai sa amintim macar in treacat activitatea de exceptie si personalitatea acestui mare om si mai ales ce a insemnat el pentru apicultura din Romania. Meritele profesorului Harnaj se amplifica daca ne gandim la ce a realizat el intr-o perioada de dictatura comunista si influenta sovietica. Realizarile grandioase si ridicarea apiculturii romanesti atat de sus cum nu a existat cu democratie autentica, nu ar fi fost posibila fara o diplomatie de exceptie, gratie careia a reusit sa depaseasca aproape toate barierele specifice unui regim totalitar cum a fost in Romania in anii comunismului de trista amintire.
Inainte de 1945, in Romania au fost multe asociatii profesionale cu precadere acestea avand un caracter zonal si rareori national.
Consider ca tuturor ne este cunoscut faptul ca o asociere profesionala se face pe baza liberului consimtamant si are ca principal scop reprezentarea promovarea si apararea intereselor celor asociati. Fara acest deziderat principal asocierea este lipsita de sens precum lipsita de sens este pastrarea asocierii dupa ce asociatia respectiva inceteaza sa mai reprezinte intereselor asociatilor.
In 1957, profesorul Veceslav Harnaj impreuna cu cativa colaboratori apropiati (impatimiti apicultori) a reusit sa infiinteze in Romania, Asociatia Crescatorilor de albine (ACA).
Prin pasiunea, prin competenta si prin diplomatia de care a dat dovada profesorul Harnaj a facut din ACA un sprijin real pentru apicultura si apicultorii Romaniei:
- A initiat cursuri de pregatire si specializare pentru apicultori;
- A facut posibila stimularea apicultorilor prin practicarea de preturi mici la biostimulatori (zahar la 6 lei/kg, cand pe piata era 9 lei si la 9 lei cand pe piata era la 14 lei) precum si preturi acceptabile pentru mierea achizitionata de la apicultori.
- Pentru pastoral, apicultorii plateau doar jumatate din tariful mijlocului de transport inchiriat;
- A incurajat si prin contributia personala a facut posibila aparitia revistei Apicultura, revista care a ajuns la un tiraj de 25-30000 exemplare;
- A incurajat tiparirea si retiparirea literaturii de specialitate (apicultura);
- A infiintat Liceul apicol din Bucuresti, liceu ai caror absolventi, o buna parte din ei au devenit apicultori cu inalta calificare.
Si exemplele pot continua.
Prin toata activitatea sa prof. Harnaj s-a facut iubit, ascultat si respectat de apicultori precum si de colaboratori de diferite profesii. In calitate de presedinte ACA a slujit cu credinta si devotement interesele apicultorilor romani, iar acestia s-au simtit ocrotiti de o personalitate atat de puternica.
Profesorul Harnaj, a devenit un simbol apreciat de marea majoritate a apicultorilor si de temut pentru dusmani (caci, din pacate au fost si din acestia din urma).
In 1965 a fost ales ca presedinte al Federatiei Internationale a Asociatiilor de Apicultori (APIMONDIA). La data respectiva statutul Apimondia prevedea ca o persoana nu poate fi presedinte mai mult de doua legislaturi a cate 5 ani.
Pentru a scoate inca o data in evidenta (daca mai era nevoie) personalitatea prof Harnaj, trebuie mentionat faptul ca, inainte de sfarsitul celei de-a doua legislaturi, datorita competentei de care a dat dovada, s-a pus problema –schimbam omul de dragul statutului, sau schimbam statutul de dragul omului. Si ratiunea a invins si a fost adoptata a doua varianta. Si astfel a fost presedintele Apimondiei pana in anul 1985 cand sanatatea nu i-a mai permis. Dupa 1985 a fost ales presedinte de onoare pana la sfarsitul vietii.
O prestigioasa activitate nationala si international, prof Harnaj a avut-o si in domeniul tehnic ca inginer, profesor universitar in tara si strainatate, inventator, sef de lucrari de prestigiu, obtinand recunoasteri si medalii internationale.
Desigur, despre personalitatea si activitatea prof Harnaj se pot scrie mult mai multe. Am scris doar atat cat sa existe un punct de reper pentru ceea ce urmeaza. Motivatia unei atat de sumare prezentari o reprezinta faptul ca mi-am propus sa analizez cu precadere despre apicultura romaneasca de dupa Harnaj.
Si pentru o intelegere clara a ceea ce a urmat dupa profesorul Harnaj invoc inca o data (si o voi mai face) motivatia unei asocieri. O asociere profesionala se face pe baza liberului consimtamant si are ca principal scop reprezentarea, promovarea si apararea intereselor celor asociati.
Pentru inceput doresc sa fac urmatoarele precizari:
Sa fim bine intelesi, niciodata, in toata activitatea mea nu am militat pentru destramarea ACA asa cum tendentios sunt unii tentati sa afirme. Ba, din contra, m-a durut orice manifestare voluntara sau involuntara de indepartare, a unor lideri numiti sau alesi, de adevaratele interese ale apicultorilor romani.
Asa cum au evoluat lucrurile dupa prof. Harnaj acest deziderat de reprezentare, promovare si aparare a fost respectat bine o perioada, pe de o parte in virtutea inertiei si pe de alta parte datorita constientizarii de catre unii urmasi la conducerea ACA a motivatiei reale de infiintare a ACA din Romania.
Dupa 1990, constientizarea scopului asociatiei a inceput sa se estompeze pana s-a indepartat atat de mult de realitate incat expresia “gandesti ca un apicultor” s-a facut si se face auzita tot mai des in structurile centrale ACA. In consecinta, oricine a avut alte pareri, oricine a aratat cu degetul, oricine a incercat sa atraga atentia aratand drumul gresit si indepartarea de scopul asociatiei a fost socotit dusman si de cele mai multe ori inlaturat.
Cei mai vechi in structurile ACA isi amintesc desigur de framantarile din interiorul asociatiei la scurt timp dupa 1990. S-a mers pe principiul –cine nu este de acord cu mine este dusmanul meu-. Nu este admisa nici o explicatie, nici o luare de pozitie. Incet, incet la nivelul conducerii centrale ACA, interesul pentru nevoile asociatilor a fost uitat si si-a facut loc suprematia interesului unui grup restrans de oameni.
Pe fondul incapacitatiii conducerii centrale ACA de adaptare la noile conditii create dupa revolutie, au inceput sa apara firme (altele decat structurile ACA) de achizitie, procesare si/sau export miere si produse apicole. Personal, am salutat aparitia acestor firme. Ele s-au dovedit a fi o alternativa la impotenta unor lideri din ACA de a se manifesta ca veritabili reprezentanti ai apicultorilor membri ACA.
In orice domeniu, concurenta este absolut necesara progresului in respectivul domeniu. Aparitia acestor firme a fost privita cu o ostilitate fara precedent, de parca ele (aceste firme) nu ar face parte din ceea ce se cheama in mare Apicultura Romaneasca. Aproape nici unul dintre acei “actori” ostili la nou nu si-a pus intrebarea – ce ar fi fost Apicultura Romaneasca fara aparitia si activitatea acestor firme? In majoritatea cazurilor patronii acestor firme sunt ei insisi apicultori. Personal sunt in relatii bune de respect si consideratie reciproca cu toti apicultorii/ achizitionatori si procesatori/ exportatori din tara.
In urma cu 5-6 ani, doi dintre acesti apicultori/achizitionatori mi-au propus sa mijlocesc o intalnire intre o parte dintre ei si conducerea centrala ACA pentru o discutie despre “ceea ce ne uneste” asa cum s-au exprimat acesti oameni.
Era vorba doar de comentarii pentru masuri comune menite sa determine pe apicultori sa nu mai foloseasca abuziv antibiotice pentru tratamentul familiilor de albine. Am comunicat presedintelui ACA dl ing Zorici Eugen propunerea, dar acesta a refuzat categoric cu o manifestare de ostilitate. Daca pretul la mierea achizitionata de cele mai multe ori a fost derizoriu, vinovatii principali nu sunt reprezentantii acestor firme.
Si apropo de pretul la miere. ACA ne-a intoxicat cu tabele si tabelase care cuprind preturile de livrare la mierea de albine exportata de diferite tari ale lumii. Noi apicultorii romani constatam cu surprindere ca in general preturile de export in majoritatea cazurilor sunt rusinos de mici. Dar ceea ce trebuia sa faca ACA la acest capitol, pentru interesul Apiculturii Romanesti si a apicultorilor ei este cu totul altceva. Normal era ca ACA sa comunice membrilor apicultori nu pretul de export al mierii in diferite tari ci cat primeste in total un producator in tara lui pentru 1 kg de miere. Aici intra:
- Pretul obtinut din negocierea cu achizitorul autorizat;
- Subventia data de statul respectiv pe 1 kg miere comercializata prin firme de acizitie autorizate;
- Alte facilitate materiale acordate si raportate valoric pe kg de miere vanduta.
Toate acestea insumate reprezinta pretul total pe care-l obtine apicultorul pe 1 kg miere vanduta. Asta il intereseaza in principal pe apicultorul roman.
Cu siguranta, daca se vrea, aceasta informatie poate fi obtinuta din majoritatea tarilor UE si nu numai. Odata intocmite si publicate aceste informatii, indiferent de rezultatul lor, pot scoate ACA de sub acuzatia de dezinteres fata de apicultura si apicultori.
In functie de cifrele concrete si corecte pot sa apara doua situatii ambele menite sa scoata ACA de sub acuzare.
Daca pretul total obtinut in alte tari este net superior celui autohton, ACA se poate face purtatorul de cuvant si varful de lance in incercarea de a obtine de la statul roman facilitati relativ asemanatoare pentru apicultori.
O atare constientizare ii face pe apicultori partasi in demersurile normale catre stat si in felul acesta apicultorul roman va simti ca ACA ii este aproape si nu vor mai arata acuzator cu degetul catre conducerea centrala a asociatiei.
Daca se dovedeste ca pretul total din alte tari este relativ egal cu cel obtinut in Romania inseamna ca apicultorul roman are o problema - nu stie sa faca miere cu cheltuieli suficient de mici pentru ca, chiar si la aceste preturi mici, activitatea sa poata fi rentabila. Chiar si in acest caz – in care eu sincer nu cred - ACA nu avea de ce sa fie acuzata. Inseamna ca si-a facut datoria de a informa corect.
Si intr-un caz si in celalalt era normal ca ACA sa comenteze corect si transparent situatia de fapt si atunci nu s-ar mai fi auzit tot mai des afirmatia a din ce in ce mai multor apicultori “ACA nu ne mai reprezinta”.
Vina pentru faptul ca in ultimii ani au aparut asociatii teritoriale, paralele, nu apartine unora care vor sa fie lideri (asa cum s-a intamplat in religie si cum se intampla in politica) ci tocmai Asociatia Crescatorilor de Albine, asociatie care din interes sau incompetenta se afla undeva deasupra intereselor apicultorului roman.
*
In ultimii ani, conducerea centrala ACA, constient sau nu, a facut gafa dupa gafa. Nu stiu daca a fost sau nu interese personale, dar felul si conditiile in care s-au instrainat o buna parte din terenurile ACA din Bucuresti cu siguranta nu au fost facute in interesul ACA.
Cereti si cititi contractele si anexele la contracte ce motiveaza instrainarea acestor terenuri si veti constata ca acestea (contractele) nu numai ca nu sunt in avantajul ACA, dar asa cum au fost intocmite dau impresia ca totul s-a facut impotriva ACA. Si daca mai privesti ce s-a ales in urma acestor tranzactii, iti dai seama ca reaua credinta si/sau incompetenta a fost la ea acasa.
Astfel, in primele zile ale anului 2006 am incercat sa opresc la jumatate raul facut in acest caz, pana nu se ajungea la dezastru. Concret, la data respectiva, stadiul lucrarilor la cele doua sectii in constructie (ca prestatie la instrainarea unor terenuri) era urmatoarea: lucrarile la constructia ce trebuia sa apartina Institutului erau finalizate in proportie de 80-90% in schimb constructia ce urma sa apartina Complexului Apicol (C.A.) era doar la stadiul de fundatie.
Personal am intervenit la noii conducatori ai celor doua unitati ale ACA (Institutul si C.A.) precum si la presedintele ACA, pentru a arata un fapt real.
Capacitatea de productie a noii sectii a Institutului, asa cum a fost proiectata si construita, este mult prea mare pentru productia reala ce ar urma sa se realizeze. Tot asa stau lucrurile si la sectia proiectata pentru C.A.
Avand in vedere conditiile impuse de normele europene si costurile pentru respectarea acestor norme, daca o unitate de productie astfel dotata nu foloseste cel putin 70% din capacitatea de productie proiectata, pretul de cost pe unitatea de produs se mareste semnificativ, asfel ca produsele devin greu vandabile. De aici, fara masurile adecvate, urmatorul pas este falimentul.
Ca economist, pe baza acestor realitati invatate din experienta trista a altora, am incercat sa constientizez conducerea ACA de pericolul pe care-l reprezinta finalizarea separata a celor 2 constructii. Avand in vedere ca utilajele necesare productiei de apiterapeutice ale Institutului si cosmetice ale C.A. sunt in proportie de 90% comune, am propus stoparea lucrarilor la sectia C.A. si cu banii respectivi sa se achizitioneze utilaje pentru formarea fluxurilor de productie conform regulilor de buna practica impuse de normele U.E. Bineinteles, cu conditia ca fiecare unitate, ca parte a ACA, sa-si gestioneze separat propria productie.
Am cautat sa demonstrez ca productiile celor doua unitati, insumate, nu asigura mai mult de 30-35% din capacitatea proiectata. Chiar si in acest caz, pentru rentabilizare ar fi trebuit cautati parteneri aproximativ in domenii inrudite pentru a li se executa prestari de servicii.
Din pacate, fara nicio motivatie, propunerea mea nu a fost acceptata si va rog sa priviti unde s-a ajuns. Acesta este desigur un fapt regretabil. Dar oare numai regretabil?
Regretabil este un alt aspect care-l precede pe cel descris, cand inca nu se instrainase nici o palma de teren. La cativa ani de dupa revolutie, o firma cu o activitate asemanatoare dar nu in domeniul apicol, a propus un parteneriat. Daca acest parteneriat s-ar fi realizat, activitatea economica a ACA ar fi crescut considerabil si astazi nu ar fi existat pe platforma nici statia de benzina si nici hotelul. Asa cum, cu regret spunea patronul si directorul general al acelei firme aceasta asociere ar fi creat ceva unic in Europa in domeniul produselor naturiste si nu numai. Firma respectiva este astazi printre cele mai mari, daca nu cea mai mare in Romania, cu niste dotari de exceptie.
Nu am inteles niciodata de ce acum 2-3 ani in timp ce toti ceilalti achizitori ofereau pe mierea poliflora 40000 lei, iar ACA oferea 32000 lei/kg. Cum a fost posibil ca presedintele ACA sa accepte o asemenea batjocora la adresa apicultorului roman? Explicatia cred ca trebuie cautata in faptul ca domnia sa nu este apicultor.
Odata cu instalarea la conducerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultura ca director general a dlui Petru Moraru in primavara anului 2006, incompetenta si reaua credinta au inceput sa-si arate coltii.
Inainte de toate trebuie spus ca la scurt timp dupa instalare s-a descoperit ca pentru a obtine un titlu stiintific, dl Moraru se face vinovat de infractiunea de fals in acte si uz de fals, ceea ce este extrem de grav.
De asemenea, atitudinea dictatoriala a dlui Moraru, absolut fara nici un motiv plauzibil a scos la lumina incapacitatea de a fi un bun manager. Acest comportament a avut darul sa nemultumeasca pe marea majoritate a salariatilor. Si daca ne gandim ca aceasta majoritate este formata cu precadere din oameni cu studii superioare unii cu calificari inalte, cu doctorate, atitudinea acestui om este total de neinteles.
Personal, la vremea respectiva i-am atras atentia ca a conduce oameni este mai mult decat o stiinta, este o arta. Dar, din pacate a trebuit sa constatam ca dl Petru Moraru si arta conducerii de oameni sunt doua paralele.
De la inceput, cu o furie greu de inteles, s-a pornit sa inlature sau sa marginalizeze toti oamenii cu grad de inteligenta superior domniei sale. La aceasta actiune, nici presedintele ACA, dl Eugen Zorici nu a luat vreo pozitie ci din contra i-a dat concursul.
O alta actiune care nu are nici o logica normala, o reprezinta felul cum a pierdut in instanta ceea cea a fost Statia Zonala Maldaresti Jud. Valcea, unde domnia sa a fost sef, inainte de a fi numit director general la ICDA. Iata concret faptele:
In procesul de retrocedare intentat de mostenitorii proprietarului dinainte de era comunista din tara noastra, instanta de judecata a hotarat si mostenitorii au acceptat ca patrimoniul in litigiu valoreaza cca 9 miliarde lei vechi. Din aceasta suma, instanta a hotarat ca valoarea pamantului si a conacului este de cca 3 miliarde lei, iar contributia ICDA reprezinta restul de 6 miliarde lei. In aceasta situatie, in hotatarea data aproximativ la inceputul iernii 2005-2006, se prevedea ca intreg patrimoniul statiei Zonale Maldaresti ii revine ICDA-ului cu conditia ca mostenitorii sa fie despagubiti de catre Institut cu suma de cca 3 miliarde lei. Si mostenitorii au acceptat. Dar, odata cu venirea dlui Moraru la conducerea ICDA in primavara lui 2006, acesta sfatuit prost (intentionat sau nu) a refuzat sa colaboreze cu mostenitorii pe motiv ca banii respectivi (3 miliarde lei) trebuie sa-i plateasca statul roman. Personal, in 2-3 randuri l-am sfatuit sa accepte hotararea instantei, sa ia legatura cu mostenitorii, sa le dea imediat 1 miliard lei de care Institutul dispunea la data respectiva, iar restul printr-un act notarial de comun acord sa esaloneze plata restului de 2 miliarde lei. Textual l-am sfatuit sa abandoneze ideea cu obligatia statului, sa nu “zgandare” pentru ca este foarte posibil ca totul sa se intoarca impotriva Institutului. In incercarea de a opri actiunea iresponsabila, i-am cerut si presedintelui ACA dl Eugen Zorici sa ia atitudine inainte de a se produce raul cel mai rau, dar fara succes.
Nu am avut posibilitatea sa verific, dar sunt voci care afirma ca de data aceasta dosarul a ajuns in instanta mai subtire decat trebuia.
Din nefericire, raul cel mai rau s-a produs prin hotararea instantei din vara 2007, de retrocedare a patrimoniului de la Maldaresti catre mostenitori.
De aici pot fi trase cel putin doua concluzii majore:
1. De ce o fi hotarat unilateral dl Moraru sa plateasca cca 17-18 luni suma de 500 de euro lunar unei firme de avocatura fara nici un fel de alte atributii in afara de problema Maldaresti in conditiile cand si Institutul si ACA au angajati permanenti juristi. Oare, ce o fi fost la mijloc – incompetenta sau rea credinta? Personal, firmei respective de avocatura nu am a-i reprosa nimic.
2. Hai să incercăm să admitem că domnul Petru Moraru a fost bântuit în această problemă, numai de bune intenţii, dar nu a fost să fie. Ori, în această situaţie, normal era ca imediat după pronunţarea sentinţei de retrocedare să facă recurs pentru recuperarea celor 6 miliarde lei vechi (peste 200 000 de Euro) ca fiind contribuţia institutului, conform hotărârii instanţei din procesul anterior.
Din incompetenţă sau intenţionat dl Moraru a lasat să treacă termenul în interiorul căruia putea să facă recurs pentru recuperarea sumei de sase miliarde de lei vechi.
Despre această ,,scăpare,, nu se suflă o vorbă şi nici preşedintele Zorici nu a luat nici o atitudine. Oare de ce ?
O altă dovadă de imaturitate managerială reprezintă atitudinea scandaloasă pe care a manifestat-o dl Moraru, înca de la început, faţă de Staţia Zonală Bididia- Tulcea şi faţă de şefa staţiei – cadru licenţiat şi cu doctoratul în apicultură.
Prin încercarea de desfinţare a Statiei Zonale Tulcea, s-a văzut încă odată că dl Moraru, dacă nu este capabil să construiasca şi acţiunea de distrugere o face prost.
O acţiune în forţă de intimidare şi am înţeles, de desfinţare, o are şi faţă de staţia Zonală Poieni-Iaşi. Motivul – toţi care nu sunt de acord cu mine şi nu ma lauda, sunt duşmanii mei.
Referitor la Staţia Zonală Iaşi, vreau să atrag atenţia şi invit la atitudine pentru a împiedica răul înainte de a se produce. Rog atenţie!!!.
După evenimentele din decembrie 1989, conducerea de atunci a ICDA, am hotărât, cu literă de lege, următoarele : - Staţia Zonală Poieni – Iaşi, pe lângă activitatea specifică tuturor punctelor zonale de lucru ale ICDA (de cercetare, ameliorare şi producţie apicolă, să reprezinte o punte de legătură între apicultorii de dincolo şi cei de dincoace de Prut.
Să fim bine înţeleşi – nimeni şi sub nici un motiv (indiferent de funcţie), atât timp cât ICDA v-a dăinui, nu are dreptul să se abată de la acest deziderat sfânt.
Cei doi oameni, unul care a fost şi celălalt care este la conducerea Staţiei Zonale, până în prezent s-au achitat exemplar de această nobilă misiune.
Nu au dreptul şi nu trebuie lăsaţi neaveniţii, neapicultorii şi incompetenţii să se abată de la această lege nescrisă, dar profund umanitară.
În altă ordine de idei, nu am înţeles de ce dl Moraru a scos din producţia Institutului produsele de uz apicol -Micocidin şi Codratin. Prin compoziţia de fabricaţie sunt veritabile suplimente alimentare pentru albine, cu acţiune antimicotică. Este vorba de patru feluri de conservanţi puşi pe suport de zahăr.
O altă problemă pe care nu am înţeles-o a fost criza acută de protofil din primăvara 2008, creată artificial de dl Moraru.
În anii trecuţi am reuşit ca cca 95-98% din producţia de protofil să aparţină Institutului şi, nu a fost uşor, aceasta datorită calitătii deosebite a produsului, a preţului practicat şi a promptitudinii livrărilor.
În iarna 2007-2008 şi primăvara 2008, din cauza masurilor neinspirate de dl Moraru, producţia de protofil e mult sub nivelul cererii. Drept consecinţă, apicultorii au fost trimişi în braţele altor producători de protofil care nu aveau condiţiile de calitate din reţeta Institutului.
Nu ştiu motivaţia, dar cu siguranţă este încă o dovadă de incompetenţă.
Aşa cum în ultimii 20 de ani am îndemnat pe unii colegi din teritoriu, vin în faţa dumneavoastră cu următoarea rugăminte:
Domnilor directori şi domni preşedinţi ai filialelor judeţene, ca organe numite sau alese, vă transmit îndemnul de a nu uita nici o clipă motivul pentru care sunteţi în fruntea apiculturii şi apicultorilor din propriul judeţ!
Întodeauna, înainte de a va uita în gura şefilor de la Bucureşti, uitaţi-vă în ochii apicultorilor din judeţul dumneavoastră.
După 1990, în România au luat fiinţă mai multe asociaţii de producători din domeniul producţiei agricole.
Priviţi, vă rog, pe cine au ales aceste asociaţii în fruntea lor, pentru a le reprezenta interesele!
Veţi constata că au fost aleşi conducători, dintre cei mai reprezentativi fermieri în domeniul respectiv. Asa ar fi normal să se întâmple şi în A.C.A.
În încheiere, vă mărturisesc că am scris despre trecut, cu gândul la viitor.
|
|
