fcvaslui
apicultor
 Din: undeva in Moldova
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 787
|
|
Scrisa intr-o noapte de iarna.
Prisaca
- Lăsaţi-mi nepotul în pace, dragele mele! Duceţi-vă la treburile voastre!
Priveam cu strângere de inimă cum se plimbau albinele pe mâinile mele. Abia îmi mişcam capul. Dacă mă înţepa vreuna? Nu mă ştiam alergic dar o uşoară teamă simţeam. Mi-am ridicat ochii cu grijă şi am văzut faţa ridată, zâmbitoare a bunicului. Câteva albine se plimbau liniştite pe fruntea lui, parcă mângâindu-l.
- N-ai teamă, nepoate! Acum sunt liniştite, au venit să ne spună „bună dimineaţa ». În felul lor. Albinele simt omul bun şi tu eşti un om bun, nu-i aşa? – zâmbi bunicul, făcându-mi cu ochiul, şăgalnic. Am înclinat uşor din cap, încercând să-mi aduc aminte ultima poznă pe care am făcut-o. Albinele au plecat. Bunicul le deschise-se fereastra. Ca la un semn, au ieşit toate.
- Hai nepoate să mergem pe deal!
Am răsuflat uşurat. Le-am făcut din mână vag harnicelor albine şi am ieşit cu bunicul. Bunica ne privea din pragul bucătăriei de vară. Avea zâmbetul acela şugubeţ pe care-l observasem şi la bunicul. A ridicat polonicul a salut şi a râs uşor.
Am început să urcăm dealul. Eu, băiat de oraş, am început să gâfâi de la primii metri. Bunicul urca sprinten, de parcă merge pe loc drept.
- Uite sulfina, a început să se îngălbenească!
-La… ce… e… bună… asta… sulfina… bunicule? am îngăimat eu.
- Ei, mai bine mă întrebi la ce nu-i bună…
- Bine…
- Ai grijă să nu calci pe mentă!
- Care e?
- Aia catifelată! E sălbatică! La noi i se spune „minta broaştei”! E mai slabă decât aia de grădină dar e mai uşor suportabilă de stomac. Am căutat-o cu privirea, nu am deosebit-o de alte plante.
-Uite, să-ţi culegi nişte pojarniţă,… E bună la ficat, la stomac….
Am privit în jur nedumerit. Bunicul cred că ştia care e. Eu nu vedeam mai nimic, gâfâiam, panta devenise abruptă.
-Răchiţică să-ţi iei când ne întoarcem… Asta e! – şi arătă vag cu mâna…
Am privit cu atenţie. Doar ierburi, frumos colorate, aromate, modeste ca orice plantă sălbatică.
- Bine, bine – am murmurat eu printre gâfâieli.
- Gata, am ajuns!
Am privit mirat.
- Aici? Unde?
- Nu vedeam decât un zid de spini. Un zid impenetrabil.Vreascuri uscate înalte cât omul.
- Pe unde intrăm? – am întrebat eu contrariat.
- Pe poartă, nepoate, pe poartă… a râs bunicul cum nu-l mai văzusem demult.
S-a aplecat un pic, a privit, a băgat mâna printre uscăturile alea, a ridicat, a tras şi…un întreg gard a început să se rotească, lăsând un loc liber, de trecere… A făcut o plecăciune, a râs şi mi-a spus;
- Bine ai venit în regatul măriei-sale, Regina!
Am intrat sfios. Rânduri, rânduri, stupi numerotaţi, în culori vii, diferite…
- Uite, stai aici – mi-a zis bunicul şi mi-a arătat o grămadă de ierburi uscate strânsă sub un vişin aflat lângă gardul stupinei. Eram obosit, fericit! M-am întins pe patul acela de plante uscate, frumos mirositoare. Am închis ochii, m-a cuprins o ameţeală plăcută…
Aşa, oare, să fie in rai?
Modificat de fcvaslui (acum 16 ani)
_______________________________________
''prefer sa am lalele in gradina decat diamante la gat''
|
|
