APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL"
APICULTURA : Forum-ul STUPARITUL , este un forum de apicultura infiintat pentru uzul apicultorilor romani si apartine site-ului www.stuparitul.com
Lista Forumurilor Pe Tematici
APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL" | Reguli | Inregistrare | Login

POZE APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL"

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
Sofia15 la Simpatie.ro
Femeie
24 ani
Constanta
cauta Barbat
24 - 40 ani
APICULTURA - FORUM DE APICULTURA "STUPARITUL" / LEGISLATIE NATIONALA SI EUROPEANA / Hotararea nr. 1195 / 2008  
Autor
Mesaj Pagini: 1
jean
apicultor

Din: com. Rast, jud. Dolj,Craiova
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 603
SURSA : INDACO LEGE IV



Guvernul României

    Hotărâre nr. 1195/2008

din 24/09/2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 683 din 06/10/2008

privind acordarea de sprijin financiar în sectorul legume-fructe şi din agricultura ecologică
    

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   CAPITOLUL I
  Dispoziţii generale

   Art. 1. - (1) Se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectoarele legume-fructe şi din agricultură ecologică, în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.535/2007 al Comisiei privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CE ajutoarelor de minimis în sectorul producţiei de produse agricole.
   (2) În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
   a) ajutoare de minimis - ajutoare acordate exploataţiilor agricole în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.535/2007;
   b) exploataţii din sectorul producţiei agricole - exploataţii active în producţia primară de produse agricole;
   c) produse agricole - produsele prevăzute în anexa nr. I la Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene, cu excepţia produselor piscicole de acvacultură, care intră în sfera de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură.
   Art. 2. - (1) În conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, sprijinul financiar prevăzut la art. 1 alin. (1) se achită începând cu data de 1 ianuarie 2009 de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
   (2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti, asigură gestionarea sprijinului financiar şi respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.535/2007.

   CAPITOLUL II
  Criterii de eligibilitate

   Art. 3. - (1) Sunt eligibili pentru acordarea de sprijin financiar producătorii agricoli persoane fizice şi juridice active în producţia primară de produse agricole aparţinând sectorului legume-fructe şi sectorului agricultură ecologică.
   (2) Beneficiarii sprijinului financiar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
   a) să fie producători agricoli - persoane fizice, membre ale asociaţiilor sau ale organizaţiilor profesionale legal constituite, persoane fizice autorizate, persoane juridice, membri ai grupurilor de producători, ai grupurilor de producători recunoscute preliminar sau ai organizaţiilor de producători;
   b) să aibă în folosinţă suprafeţe agricole de cel puţin 0,25 ha;
   c) să nu aibă datorii la bugetul de stat sau la bugetul local pentru anul anterior acordării sprijinului.
   (3) Pentru sectorul de agricultură ecologică, faţă de criteriile de eligibilitate prevăzute la alin. (2), beneficiarii trebuie:
   a) să fie înregistraţi anual la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca producători în agricultura ecologică;
   b) să aibă un contract cu un organism de inspecţie şi certificare. Organismele de inspecţie şi certificare sunt aprobate anual de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
   (4) Pentru beneficiarii din sectorul legume-fructe, sprijinul financiar se acordă pentru o suprafaţă de maximum 3 ha, de pe care sunt recoltate unul sau mai multe produse care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, aparţin organizării comune de piaţă în sectorul legume-fructe.
   (5) Beneficiarii care optează pentru acordarea sprijinului în sectorul de legume-fructe pot solicita acest sprijin financiar fie numai pentru suprafeţele de pe care sunt recoltate legume, fie numai pentru suprafeţele de pe care sunt recoltate fructe.
   Art. 4. - (1) Sprijinul financiar pentru sectorul legume-fructe este următorul:
   a) 1.110 lei/ha pentru persoanele fizice membre ale asociaţiilor sau ale organizaţiilor profesionale;
   b) 2.960 lei/ha pentru persoanele fizice autorizate, persoanele juridice şi membrii grupurilor de producători recunoscute în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 338/2005;
   c) 3.700 lei/ha pentru membrii grupurilor de producători recunoscute preliminar şi membrii organizaţiilor de producători recunoscute în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 684/2007 privind recunoaşterea organizaţiilor de producători şi a grupurilor de producători recunoscute preliminar în sectorul fructe şi legume, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.234/2007 de instituire a unei organizări a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP), cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.580/2007 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentelor (CE) nr. 2.200/96, (CE) nr. 2.201/96 şi (CE) nr. 1.182/2007 ale Consiliului în sectorul fructelor şi legumelor, cu completările şi modificările ulterioare.
   (2) Beneficiarii sprijinului financiar prevăzut la alin. (1) lit. a) sau b), care devin până la data de 1 decembrie 2009 membri ai unui grup de producători recunoscut preliminar sau ai unei organizaţii de producători, beneficiază de diferenţa de sprijin financiar cuvenită prin aplicarea prevederilor alin. (1) lit. c).
   (3) Prin excepţie de la prevederile art. 6 alin. (2), beneficiarii eligibili prevăzuţi la alin. (2) primesc sprijinul financiar în două tranşe.
   Art. 5. - (1) Sprijinul financiar pentru sectorul agricultură ecologică este următorul:
   a) sprijin prin susţinerea a 50% din contravaloarea taxei de inspecţie şi certificare plătită de producător organismului de inspecţie şi certificare cu care a încheiat contractul. Sprijinul maxim acordat este de 900 lei pentru fiecare producător;
   b) 425 lei/ha pentru culturi pe teren arabil, păşuni şi fâneţe permanente aflate în perioada de conversie. Sprijinul se acordă pentru o suprafaţă de maximum 20 ha, pentru fiecare producător;
   c) 700 lei/ha pentru culturi de viţă-de-vie şi livezi aflate în perioada de conversie. Sprijinul se acordă pentru o suprafaţă de maximum 20 ha, pentru fiecare producător;
   d) 75 lei/familia de albine, certificată în sistemul de agricultură ecologică, până la maximum 50 de familii de albine, pentru fiecare producător.
   (2) Suma totală a sprijinului financiar acordată pentru fiecare dintre cele două sectoare, respectiv legume-fructe şi agricultura ecologică, nu poate depăşi valoarea de 7.500 euro/exploataţie, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.535/2007.

   CAPITOLUL III
  Reguli procedurale

   Art. 6. - (1) Valoarea sprijinului financiar acordat se exprimă sub forma unei subvenţii, conform art. 3 alin (4) din Regulamentul (CE) nr. 1.535/2007.
   (2) Sprijinul financiar se acordă pentru fiecare beneficiar într-o singură tranşă.
   (3) Solicitanţii sprijinului financiar nu pot renunţa la calitatea de beneficiar pe perioada derulării schemei de sprijin financiar.
   Art. 7. - (1) Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti primesc cererile de sprijin, verifică eligibilitatea beneficiarilor şi elaborează situaţia centralizată privind beneficiarii sprijinului financiar.
   (2) În vederea efectuării plăţilor, direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc centralizatorul cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar pentru fiecare beneficiar şi solicită în scris Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale repartizarea sumelor cuvenite.
   (3) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Economiei şi Finanţelor cererea de deschidere a creditelor bugetare, în baza centralizatorului justificativ primit de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti.
   (4) După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti, care, pe baza cererilor aprobate, virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor, conform legislaţiei în vigoare.
   Art. 8. - Evidenţa sprijinului financiar acordat în baza prevederilor prezentei hotărâri se păstrează la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ajutorul.
   Art. 9. - Normele metodologice de acordare a sprijinului financiar se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
    *
    Prezenta hotărâre creează cadrul legal pentru implementarea dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 1.535/2007 al Comisiei privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CE ajutoarelor de minimis în sectorul producţiei de produse agricole, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 337 din 21 decembrie 2007.

    PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
   

                                                  Contrasemnează:
                                                  ───────────────
                                   Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                                                   Dacian Cioloş
                                       Departamentul pentru Afaceri Europene,
                                               Aurel Ciobanu-Dordea,
                                                  secretar de stat
                                         Ministrul economiei şi finanţelor,
                                                 Varujan Vosganian


    Bucureşti, 24 septembrie 2008.
    Nr. 1.195.


pus acum 15 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la