pab
apicultor
 Din: Buzau-Bucuresti
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 1186
|
|
Punctul de vedere al conducerii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultura vis-a-vis de pierderile de familii de albine suferite de apicultori in iarna 2007-2008
MOTTO:
Pericolul disparitiei familiei de albine este lent si sigur cand „regenta” preia rolul reginei in stup pentru o perioada nedeterminata.
Am tinut sa incep acest articol cu motto-ul de mai sus ce va tine loc de concluzii pentru toate discutiile aparute pe Forumul Stuparitul, in care nu de putine ori subiectul principal era ACA din Romania si pe care le consider si le includ la categoria „BARFE” la adresa doamnei apiculturii romanesti ce implineste peste cateva luni 50 de ani de viata si activitate neintrerupta pentru dezvoltarea si mentinerea apiculturii in tara noastra.
Fara a fi rautacios si cu un respect profund pentru apicultorul adevarat care traieste fenomenul denumit „apicultura”, remarc faptul ca prin acest mijloc de comunicare ultramodern si eficace au aparut multi „specialisti” ce-si dau cu parerea despre aceasta nobila meserie, ce a dus pe practicantii ei la constituirea unei vieti asociative in anul 1958.
Dupa acest preambul ma vad nevoit sa-mi exprim punctul de vedere asupra unei intrebari ce a aparut pe forum si care preocupa pe adevaratii apicultori practicanti, carora le pasa de albine si simt pasiunea apiculturii.
Cauzele care au dus in anumite zone din Romania la pierderi insemnate din efectivul stupinelor in aceasta iarna sunt multiple si diverse. Totusi, pot fi clasificate in doua mari categorii:
A) cauze ce au avut la baza factorul „natura”-mediul de viata;
B) cauze ce au avut la baza factorul uman – apicultorul.
A) Factorul „natura” - mediul de viata
Se stie ca anul 2007 a fost cel mai secetos din ultimii 100 de ani in Romania. Albina, chiar daca este crescuta si ingrijita de apicultor, a ramas dependenta de mediul sau natural in care s-a format si a carui instincte de conservare nu au putut fi atenuate sau anihilate, cum s-a intamplat cu celelalte specii de animale pe care omul le creste in avantajul si directiile dorite de el.
Flora spontana si culturile infiintate de fermieri sunt principala sursa de hrana energetica si proteica pentru albine. Existenta hranei naturale asigura intretinerea, dezvoltarea si sanatatea familiei de albine, ce poate garanta realizarea productiilor apicole.
In conditiile anului 2007 cand pamantul si culturile au fost parjolite de seceta, practic au disparut orice surse de cules pentru albine, fapt ce a determinat un fenomen anormal si nemaiintalnit de cadere biologica a familiilor de albine, reprezentata de:
incetarea depunerii pontei de catre regina de la inceputul lunii iulie pana la sfarsitul lunii august;
imposibilitatea hranirii puietului existent;
imposibilitatea unor familii de albine de a asigura microclimatul in interiorul stupului, avand ca rezultat sufocarea puietului si moartea tinerelor larve (datorita temperaturilor de 58-62°C la sol);
uzura albinei lucratoare in cautarea surselor de hrana determinand o moarte prematura a acesteia.
Fenomenul de depopulare a familiilor de albine s-a resimtit pana la sfarsitul lunii august cand, datorita revenirii precipitatiilor, a unui regim termic normal si revigorarii naturii, familiile de albine si-au reluat activitatea prin cresterea puietului si acumularea de rezerve de hrana din orice surse posibile (plante melifere, fructe, struguri, etc), continuand mai ales cresterea puietului pana la sfarsitul lunii octombrie. In astfel de conditii, ultimele generatii de albine care au eclozionat pe baza resurselor mobilizate din corpul gras al albinei lucratoare si imposibilitatea desavarsirii dezvoltarii corporale, au avut ca efect scaderea viabilitatii si rezistentei acesteia pe tot parcursul iernii, ducand la depopulari etapizate odata cu zborurile de curatire.
O alta cauza naturala ce adus la disparitia sau depopularea familiilor de albine este prezenta diversilor factori etiologici, precursori ai diverselor boli. Principalul dusman al albinelor, dar si al apicultorului este acarianul Varroa destructor ce se face raspunzator de transmiterea numerosilor virusi ce ii poarta si ii inoculeaza atat larvei cat si albinei lucratoare adulte prin intepaturile provocate, pentru a-si asigura hrana reprezentata de hemolimfa acestora.
B) Factorul uman – Apicultorul
La fiecare sfarsit de an apicultorul isi face bilantul supra rezultatelor muncii sale reprezentat fie de cresterea septelului in stupina sa, fie de profitul obtinut din vanzarea produselor stupinei.
Anul 2007 este recordul absolut al rezultatelor negative din stupina fiecaruia dintre noi. Totusi, ca munca din stupina sa nu fi fost in zadar din punct de vedere economic, o parte din apicultori au sperat anul trecut ca seceta nu va fi chiar atat de prelungita si periculoasa pentru familiile de albine, extragand dupa culesul de salcam tot ce se putea (trebuie sa recunoastem ca in general toti extragem la salcam orice rama ce contine miere, mai putin cele cu puiet larvar si cele care nu au o coroana de miere considerabila, megand pe zicala populara ca „astazi canta cucul si nu urla lupul”).
Dupa aceasta extractie in prima decada a lunii iunie s-a instalat canicula timp de aproximativ doua luni, albinele fiind in imposibilitatea acumularii rezervelor de hrana.
Majoritatea dintre apicultori s-au intors din pastoral pe vetrele stabile, efectuand hraniri de stimulare si completare a rezervelor cu miere sau zahar. Alimentatia familiilor de albine numai cu hrana energetica fara aport de proteina (lipsa polenului si pasturii) duce la sistarea cresterii de puiet si uzura albinei. Astfel, la sfarsitul lunii august familiile de albine aveau o putere biologica reprezentata de 4-5 intervale de albine, ceea ce in mod normal la aceasta data trebuia sa fie aproximativ dubla: 8-9 intervale. O mare parte dintre noi, apicultorii, neglijam cu sau fara stiinta hranirea proteica a albinelor in perioadele critice din timpul anului (secete prelungite, ploi abundente si de lunga durata, brume timpurii, ingheturi tarzii, etc), multumindu-ne doar cu nelipsitul sirop de zahar sau mai rau inlocuitorii sintetici ai acestuia oferiti cu multa marinimie de diverse firme din „uniunea noastra europeana”. De aceea va recomand ca fiecare dintre noi sa avem la rezerva din stupina noastra cel putin 20 kg de polen conditionat care sa fie administrat odata cu hrana energetica la inceput de august, pentru formarea generatiilor de albine tinere ce vor ierna si vor asigura viabilitatea familiei de albine. Se pot folosi si inlocuitori ai acestuia, ce sunt recomandati si specificati in carti si reviste de specialitate. Acelasi lucru trebuie sa-l facem si la inceputul lunii februarie prin „fabricarea” de amestecuri gluco-proteice realizate din miere-zahar si polen sau inlocuitori ai acestuia, sub forma de turte sau paste.
O alta cauza ce a contribuit la moartea familiilor de albine este superficialitatea cu care o parte dintre noi au tratat problema combaterii varroozei sub diverse forme, cum ar fi:
efectuarea tratamentelor fara a respecta indicatiile din prospect;
efectuarea tratamentelor la intervale foarte mari de timp sau atunci cand ne aduceam aminte;
pastrarea medicamentelor in locuri total nepermise ce pot duce la degradarea substantelor active ale acestora si piederea eficacitatii tratamentului;
neglijarea importantei alternantei tratamentului (fumigatii sau contact).
Ca ultima cauza trebuie amintita asigurarea calitatii hranei familiei de albine pe timpul sezonului rece (cati dintre noi facem analizele resurselor de hrana pentru iarna? - nici 1%). Stim foarte bine ca mierea artificiala produsa de albine din sirop de zahar nu trebuie sa depaseasca 30% din total rezerve. Stim iarasi ca trebuie sa lipseasca cu desavarsire tipurile de miere de mana sau cele realizate pe baza unor sucuri din fructe sau struguri si ca prezenta acestora in rezervele de hrana pot avea efecte devastatoare asupra albinelor. In cazul unor perioade lungi de hibernare si fara zboruri de curatire, consumul acestor tipuri de miere intr-o prima faza produc diaree, apoi complicarea bolii cu raspandirea sporilor de Nosema apis in toata familia de albine, aparitia in masa a nosemozei cu pierderi semnificative prin mortalitate.
In incheierea punctului meu de vedere imi permit sa mai fac o recomandare ce este unanim recunoscuta in lumea zootehnistilor pentru a avea rezultatele scontate – fiti convinsi ca puteti sa:
cumparati si cresteti rasa: Apis mellifera carpatica;
claditi si asigurati casa: stupul vertical;
pastrati, plantati si cultivati o baza melifera suficienta si permanenta pentru masa (nectar, polen si propolis).
Director General,
Dr. Ing. Petru Moraru
_______________________________________
Drd.Med.Vet. Poncea-Andronescu Bogdan
Bucuresti-Buzau
0721.269.791
|
|
cu aceeasi prietenie ca si pana acum