stupar hoinar
apicultor
 Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 291
|
|
COMENTATI URMATORUL ARTICOL :
MINIMIZAREA SAU INTERZICEREA SUBSTITUIRII RASELOR LOCALE
CU RASE IMPORTATE
-regulă de bază a ameliorării albinelor.
C. Drăgănescu
Prof.Dr.Membru titular ASAS,
Coordonator Naţional pentru Managementul
Resurselor genetice animale (FAO)
Eficienţa economică a unei stupine depinde de potenţialul genetic de producţie a albinelor, de “rasă” (cca 25 %), şi de mediu (climă, resurse florale, tehnica apicultorului-cca 75 %). De aici preocuparea atât pentru perfecţionarea exploatări, cât şi a ameliorării genetice a albinelor.. Perfecţionarea exploatării şi ameliorării presupune o clarificare exactă, ştiinţifică a particularităţilor biologice şi a posibiltăţilor de acţiune ce le permite albina. Incercăm să aducem unele claricări în problema ameliorării ei.
Rasele de albine sunt–rase naturale, geografice,
adaptate şi eficiente în zona în care s-au format..
“Rasele ecogeografice sunt cele mai bune
albine pentru ariile ecologice ale unei zone”
Rinderer 1986p 309
Rasele de albine sunt în principal un produs al selecţiei naturale, al climei şi resursele florale în care s-au format Ele nu sunt de regulă unităţi panmictice, ci compuse din populaţii genetice distincte morfo-productiv.Omul nu a putut modifica şi controla decât maximum 10% din condiţiile de viaţa ale coloniilor de albine, spre deosebire de celelalte animale domestice perfecţionate, unde controlul merge spre 100% (găini).. Mai mult. La albine omul nu a putut intervenii în selecţia şi împerecherea mătcilor,-mijlocul prin care el a modificat genetic celelalte specii domestice. Rasele de albine sunt, astfel naturale, geografice cum sunt oficial denumite (Ruttner 1986), un component al unei anumite zone naturale. Fiecare rasă naturală a fost şi este cel mai bine adaptată şi mai productivă, în zona ei de formare în nişa ei ecologică. Transferul unor asemenea rase în alte zone are presupune, pentru a le menţine valoarea, fie transferarea odată cu ele şi a ecosistemului lor natural, ceea ce este imposibil, fie o anumită depreciere a lor şi revenire a producţiei după mai multe generaţii în care selecţia naturală ar promova familiile adaptate şi ar elimina pe cele neadaptate.
La alte specii domestice sunt, pe lângă unele rase naturale şi rase formate în condiţii artificiale, create de om. Ca regulă odată cu transferul unei asemenea rase se “transferă” şi mediul ei, sistemul ei de exploatare; în caz contrar rasa dispare. Notăm că din cele cca 34 rase dispărute în ultimul secol din Romania majoritatea (peste 21 rase) erau importate. Lor nu li s-au putut crea condiţiile de viaţă în care erau formate şi la care erau adaptate. Tipic este cazul rasei de oi Frize, o rasă naturală din Germania, imporată continu timp de 100 de ani şi din care nu a rămas nimic în România. Scenariul se poate repeat la albine cu toate repercusiunile economice ce decurg din aceasta. De aici o recomandare ştiinţifică elementară:. minimizarea, mergând până la interzicere a substituiri raselor locale naturale prin rase importante
Problema este cât timp cere o rasă de albine nou introdusă într-o zonă pentru a se adapta, economic vorbind cât timp merge în pagubă. Răspunsul nu este simplu. Reuşita şi durata adaptării depinde de diferenţa ecologică... Referindu-se la adaptarea albinei iberiene în America de Sud, . Ruttner (1986 în Rinderer p 39),notează: ”Pentru albina Iberiană, cei 300 de ani scurşi de la importarea ei au fost un timp prea scurt pentru a-şi dezvolta caractere adaptative. Ea a fost capabilă să supravieţuiascxă la tropice numai atât tomp cât nu a avut concurenţa altor rase”. A dispărut fiind eliminată de albina africană. Estimarea este absolut certă-nu au fost suficienţi 300 de ani pentru ca o rasă să se adapteze.
Desigur 300 de ani necesari pentru adaptare, este un timp exagerat pentru rase din zone mai mult sau mai puţin similare. Orice subestimarea a acestei probleme, cum încearcă să facă astăzi unele companii, ca de exemplu compania Buckfast, cu interese financiare pe termen scurt, dar fără o viziune pe termen mediu şi lung, fără o viziune ştiinţifică, este însă periculoasă pentru economia ţărilor, a apicultorilor importatori, chiar pentru dezvotarea durabilă globală. Deocamdată ceea ce este cert este faptul că albina românească A.m.carnica carpatica este cea mai bine adaptată la condiţiile locale, implicit cea mai productivă. Cercetările de genetică şi ameliorare moderne caută noi soluţii de îmbunătăţire a ei, la care ne vom referii în continuare.
Cercetări ştiinţifice şi programe moderne de ameliorare
“Producerea de hibrizi este împiedicată de
cheltuelile necesarepentru creerea şi meţinerea
unor linii consangvinizate corespunzătoare “
Laidlaw şi Page (în Rinderer 1986 p 337)
In ultimul secol s-au făcut mari progrese în studiul geneticei şi ameliorării albinelor. Acestea au mers pe două direcţii:
1. mici proiecte executate în general de institute de cercetări, care au clarificat şi comunicat date esenţiale privind genetica şi ameliorarea albinelor¸
2. ) proiecte comerciale, cu obiective economice în ameliorarea albinelor prin:
§ producere de mătci hibride, ca la porumb, pornind de la linii din aceeaşi rasă (Starlin)sau rase diferite ( Midnite,Buckfast ?;
§ producerea de rase noi (sintetice) prin încrucişare de mai multe rase (Buckfast ?).
§ încrucişeri industriale de rase
§ ameliorare prin selecţie în rasă curată (Elveţia, Cehia, România)
Progresele realizate de companiile de ameliorare sunt posibile, dar, cum notează Kulincevic,(în Rinderer p 393-) “ mai dificil de documentat, existând un anumit secret de producţie şi anumite exagerări ale rezultatelor. Furgala (1982) a comparat în acelaşi apiar albinele de tip Starline, Midnite, Cale 876, Buckfast, Curneen -Black şi Mraz, găsind diferenţe între ele, dar fără a recomanda clar folosirea unora. Cercetările au demonstrat însă clar că efectul de heterozis al hibrizilor se manifestă în prima generaţi şi că. „în generaţiile ulterioare efectul hibrid scade rapid” (Kulinkovic p 401). Faptul a fost constatat şi de Mârza şi Marcovici (1965) printr-o încrucişare A.m carnica –A.m caucazica.
Programele de ameliorae cu hibridare sau încrucişare interrasială pot reprezenta cert, în cazul când scapă de sub control, un mare pericol biologico-economic. La prima generaţie apicultorul poate fi ca regulă foarte mulţumit de producţia obţinută (efect de heterozis). In general el poate fi mulţumit în continuare în cazul când cumpără în tot timpul mătci din tipul care i-a dat beneficiul.Dacă produce mătci din prăsilă proprie producţia stupinei sale va cădea, ceea ce se va întâmpla şi cu stupinele din aria de sbor a trântorilor săi. Este în acest sens edificatoare situaţia semnalată de Plahova în Rusia. In urma a 5o de ani de încrucişeri industriale interrasiale, ce dăduseră la început rezultate bune, s-a format o masă pestriţă de familii cu productivitate scăzută. Rasa local[ s-a pierdut şi n-a mai rămas nimic în locul ei. Cel mai sigur mijloc de a distruge o rasă, nota ea, este încrucişarea în masă. Pe această cale şi A.m. mellifera din Europa centrală şi de nord aproape a dispărut. Incrucişarea în masă la albine se poate realiza uşor, scăpând de sub controlul omului, datorită împerecherii libere în sbor a mîtcilor produse în stupină, mîtci care la noi vor reprezenta, cel puţin pe termen mediu, cel puţin 95 % din întregul efectiv. Introducerea unei rase străine în aria albinei carpatine este o cale aproape sigură de a o distruge pe ea sau poate pe amândouă, ajungând la rezultatele sesizate de Plahova.
Soluţia ameliorării
„Populaţiile închise sunt ferite de introducerea
unui material genetic necontrolat”
Laidlaw şi Page (în Rinerer 1986 p 338)
Programele naţionale de ameliorare indică soluţia ameliorării albinelor din Romania: selecţia în rasă curată, ce poate merge până la producerea de mătci hibride dintre populaţii locale ale ale albinei A.m.carnica carpatica. Nu este exclusă categoric întroducerea de gene noi în populaţiile închise, dar se presupune că faptul este înţeles competent. Introducerea de gene străine se face minim şi după o testare, experimentare prealabilă, care să-îi ateste eficienţa.
Deşi programul de ameliorare nu precizează, este clar că nu se exclude în perspectivă şi participarea unor companii străine la ameliorarea albinelor din România, însă cu o condiţie elementară: să respecte programul de ameliorare şi să nu aducă pagube biologico-economice ţării. O compania ca Buckfast poate înfiinţa o crescătorie de mătci, dar deocamdată numai din rasa A.m.carnica carpatica, nu Buckfast.. Nu poate fi confundată biologia albinei cu cea a porumbului găinilor sau porcilor, nu s-a experimentat în România productivitatea Buckfastului faţă de albina locală şi nici nu s-a hotărât înlocuirea acesteia. Reclama comercială nu este un argument pentru decizii majore.. O companie străină poate livra porumb, pui, sau porci hibrizi în România, dar aceasta va afecta numia pe cumpărător, pe care il priveşte faptul trebue să cumpere continu animale şi că subvenţionează o companie străină. La albine introducerea unui hibrid sau unei rase noi afectează economic de regulă negativ, aşa cum s-a arătat şi pe vecinii cumpărătorului. care trebue protejaţi de stat
Minimizarea substituirii populaţiilor locale de albine impusă şi juridic
Convenţia asupra Biodiversităţii Biologice, semnată şi de România prevede şi conservarea raselor de animale domestice, iar FAO desfăşoară o activitate sistematică în acest sens. Modul cel mai eficient şi puţin costisitor de conservare este cel activ, respectiv a populaţiilor în exploatare.. Aceasta concordă şi cu cerinţele ştiinţifice privind ameliorarea albinelor în Romania.
Art 28 din Legea zootehniei (promulgată la 15 ianuarie 2002) precizează dealtfel că “Pentru protejarea şi dezvoltarea patrimoniului genetic naţional din zootehnie, în concordanţă cu programele naţionale de ameliorare, toate importurile şi exporturile de animale de reproducţie se avizează de ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor”. Se subînţelege că avizarea trebue să ţină seamă de interesele ţîrii. Art 40 menţioneaxă că încălcarea dispoziţiilor acestei legi atrage răspunderea administrativă conravenţională, civilă sau penală, după caz.
In UE toate ţările au programe de subvenţionare a conservării raselor locale de animale. Mai mult, se studiază atent diversitatea populaţiilor din rasa locală în vederea conservării lor ((Rortais ş.a 2006). Rasa de albine A.m. carpatina ar intra şi ea în această categorie dacă ar fi afectată supravieţuirea ei.
Biblioigrafie
Rinderer E.Th. ed. 1986 Bee Genetics and Breeding.Academic Press Inc. .Rortais A ş.a Analyse de la biodiversite de l,abeill en France Abeilles and Flures 2006Ş24-27. Mârza E , Marcovici A 1965 Cercetări asupra comportării albinelor hibride în România. Lucr St.Seri-Apic 6, 5-13, Programe de ameliorare a albinelor 1972, 1986, 2003, Oros I. In curând apicultor European(I,II).Pllahoca A.A. Pericolul încrucişerii necontrolate în masă a albinelor Apimagazin. Legea Zootehniei
Modificat de stupar hoinar (acum 16 ani)
|
|
