stupar hoinar
apicultor
 Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 291
|
|
Profitabilitatea în apicultură.
de Carl Wenning
21 Grandview Drive Normal, Illinois, SUA.
Avalanşa de miere ieftină, importată din Argentina şi China a avut un efect dezastruos asupra apicultorilor din SUA, indiferent de mărimea stupinelor lor. Mierea importată este de obicei la un preţ sub cel al costului de producţie din ţara indigenă. Scăderea preţurilor, combinată cu costuri crescute de producţie conduc la neprofitabilitate.
Mulţi din apicultorii americani au nevoie acum de timp pentru a reveni la practicarea unei apiculturi profitabile. Singura cale de a comercializa acum mierea existentă este de a accepta preţurile scăzute impuse de intermediari şi marea masă a consumatorilor. Fără motivaţia profitului, singurul lucru care va conduce la menţinerea apiculturii comerciale americane este munca făcută din pasiune. Din păcate aceasta nu ajută la plata facturilor, şi în curând, chiar şi cel mai altruist apicultor va fi forţat să-şi părăsească afacerea.
Mai puţin afectaţi sunt acei apicultori care pe lângă apicultură mai profesează şi alte meserii, iar amatorii pot şi ei accepta unele pierderi financiare. În următoarele paragrafe, cititorul va avea ocazia să recapituleze câteva din condiţiile de bază ale unei afaceri şi să înveţe câteva idei despre controlul costurilor de producţie şi despre preţurile de vânzare.
Orice persoană cu ceva simţ al afacerii ştie că profitul vine din acordarea unei atenţii sporite celor doi indici de bază : preţul de vânzare şi costul de producţie. Profitul dobândit din vânzarea unui articol depinde numai de diferenţa dintre preţul unitar de vânzare şi costul de producţie. Cu cât această diferenţă este mai mare cu atât profitul realizat este mai mare. Tehnicile de minimizare a costului de producţie sunt diverse şi depind de mărimea afacerii.
Costul unitar de producţie se obţine prin împărţirea tuturor costurilor de producţie la numărul de unităţi produse. De exemplu, pentru un apicultor cu 500 familii de albine care produce în medie 35 Kg. Miere / stup va obţine o cantitate de 17.500 kg. miere. Să zicem că acest apicultor produce această cantitate de miere cu 40.000 USD incluzând şi munca depusă. În această situaţie costul unitar va fi de 2,3 USD / kg. miere (40.000/17.500). Acest cost poate fi minimizat prin unul din următoarele trei moduri : maximizarea producţiei de miere, reducerea costurilor totale de producţie, sau ambele care este adevăratul mod de a micşora costul unitar de producţie.
Maximizarea producţiei de miere.
Se poate realiza ţinând cont de următoarele:
amplasarea stupinelor în zone bune de cules:
– surse de cules de calitate pe o perioadă cât mai mare de timp;
– soarele de dimineaţă să cadă pe stupi pentru a stimula zborul, iar pe timpul zilei, când soarele este puternic, aceştia să beneficieze de umbră pentru a nu se supraîncălzi;
– existenţa unei surse de apă în apropiere;
determinarea perioadei celui mai important cules de nectar:
– pentru ca apicultorul să pregătească familii puternice pentru valorificarea acestuia; apicultorii trebuie să profite de cel mai important cules, să producă miere şi nu să dezvolte colonii numeric puternice;
asigurarea din timp cu surse de nectar şi hrăniri suplimentare:
– apicultorul trebuie să înceapă hrănirea stimulentă cu sirop de zahăr 1:1 şi cu turte proteice cu cel puţin 6 săptămâni înaintea celui mai important cules; acest fapt va ajuta familia de albine să producă un număr mare de albine din timp pentru a atinge vârsta necesară valorificării culesurilor;
ţinerea sub control a roirii prin tehnicile bine cunoscute;
existenţa mătcilor tinere în familiile de albine:
– mătcile tinere sunt mai prolifice şi produc destul feromon mandibular care reprimă fenomenul de roire;
adăugarea la timp de magazine pentru furnizarea de spaţiu suficient de dezvoltare a familiei şi pentru depozitarea mierii; fagurii goi stimulează albinele culegătoare să culeagă nectar;
minimizarea producţiei de ceară:
– această activitate este foarte consumatoare pentru albine; este nevoie de aproximativ 4 kg. (8 lb.) miere pentru ca albinele să producă aproximativ 1/2 kg. (1 lb.) ceară;
– e bine să se profite de roiurile naturale pentru construcţia fagurilor, deoarece acestea dispun de o energie mare pentru această activitate;
tratarea eficientă a bolilor şi dăunătorilor albinelor;
Reducerea costului de producţie a mierii.
Aceste măsuri includ toate tipurile de cheltuieli: stupi, albine, material şi echipamente de extracţie, îmbuteliere, cheltuielile de transport şi comercializare:
reducerea costurilor materialelor se poate face în două moduri, fie prin cumpărarea de materiale deja utilizate dar în bună stare, fie cumpărarea lor en gross pentru a beneficia de reduceri;
reducerea manoperei în managementul stupinei: salarii, combustibil, echipamente de protecţie, timp şi efort. Lucrul în stupină trebuie limitat la operaţiuni de strictă necesitate, conducând şi la micşorarea stresului familiilor ca urmare a intervenţiilor frecvente cu impact şi asupra producţiei acestora;
utilizarea surselor de energie necostisitoare cum ar fi energia solară : aceasta poate fi folosită în topirea cerii (topitoare solare) sau în decristalizarea mierii;
eliminarea costurilor privind iernarea familiilor de albine prin depopulare în toamnă şi repopulare în primăvară cu roiuri la pachet. Aceasta este o practică întâlnită în multe state cu ierni lungi şi aspre, deoarece se poate face o economie de până la 200 USD / stup;
evitarea folosirii medicamentelor şi pesticidelor prin menţinerea de colonii sănătoase.
Maximizarea preţului unitar de vânzare.
Odată ce costul de producţie a fost minimizat, singurul lucru rămas pentru a conduce la profitabilitate este creşterea preţului unitar de vânzare a produselor. Există mai multe căi de creştere a acestui preţ:
comercializarea cu amănuntul direct la clienţii consumatori;
stabilirea unui preţ rezonabil care să reflecte calitatea produselor ; nu trebuie să existe nici o temere în stabilirea unui preţ mai mare pentru un produs de foarte bună calitate;
diversificarea pe sortimente de miere ; e bine să se ofere posibilitatea degustării de către client a diverselor sorturi de miere, explicându-se totodată calităţile lor gustative, antioxidante, nutritive sau medicinale;
vânzarea mierii în amestec cu alte produse cum ar fi alune, nuci, scorţişoară, mentă, făguraş cu miere, sau chiar cu polen sau păstură;
de asemenea unii apicultori pot realiza şi alte produse care pot să conţină miere în loc de alţi îndulcitori: sosuri pentru salate, oţet cu miere, unt de alune cu miere, bomboane, hidromel etc.
Realizarea de profit din alte produse ale stupului sau servicii.
Apicultorul poate să-şi mărească venitul şi prin valorificarea altor produse ale stupului cum ar fi ceară, polen, propolis. Serviciile de polenizare, scrierea la diverse jurnale, reviste sunt de asemenea alte moduri de a „profita” financiar în apicultură.
Apicultura profitabilă.
Calea finală prin care apicultura poate deveni profitabilă este analiza cât mai exactă a cererii şi ofertei. Dacă oferta de miere este mare iar cererea este scăzută atunci preţul va fi mic şi invers.
Apicultorii, lucrând ca indivizi separaţi, nu sunt pe o poziţie care să afecteze semnificativ cererea şi oferta pe piaţa mondială. Doar în mod cooperant trebuie să se facă ceva pentru a creşte preţurile practicate pentru miere.
Prin ce modalităţi ? Prin comercializarea mierii direct la consumator într-un mod inovativ şi atractiv.
Foarte important de ştiut este faptul că apicultorii trebuie să conştientizeze ideea că nu există un singur mod de a face o apicultură profitabilă şi de a mări diferenţa dintre costul de producţie şi preţul de vânzare. Apicultorii de oriunde ar fi ei trebuie să fie mai inovativi şi mai dornici să se schimbe odată cu vremurile pentru a spera la profit. Apicultorii trebuie să recunoască faptul că pe lângă multă muncă trebuie să fie şi foarte inteligenţi în orice acţiune a lor. Nu există alt viitor pentru o apicultură profitabilă.
Traducere din „American Bee Journal”, vol. 141, no. 3, martie 2001, pag. 167-170.
Dr. ing. E. Cauia - ICDA Bucureşti
|
|
